Vești bune pentru mii de elevi sălăjeni: cardurile educaționale vor fi alimentate luna aceasta

Vești bune pentru elevii sălăjeni, beneficiari ai cardurilor educaționale. Sumele alocate vor fi virate începând din această lună, potrivit ministrului Educației, Daniel David. Plățile pe cardurile educaționale vor fi efectuate în noiembrie pentru elevii din ciclul preuniversitar care dețin deja carduri, iar începând cu luna decembrie, banii vor ajunge și la copiii care vor beneficia de acestea începând din acest an școlar, odată ce cardurile vor fi emise. Aceste tichete sociale, în format electronic, sunt destinate preșcolarilor și elevilor vulnerabili, iar suma alocată fiecăruia de către statul român este de…

Mai mult...

Stadiu fizic avansat la nodul rutier de la Românași, pe Autostrada Transilvania

Mobilizarea pe șantierul secțiunii Zimbor-Poarta Sălajului a Autostrăzii Transilvania este una foarte bună, potrivit directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. Ajunse la un stadiu fizic de 90%, lucrările avansează constant, iar constructorul român, Spedition UMB, are angrenate în teren peste 600 de muncitori și 180 de utilaje. În prezent, lucrările sunt axate pe structuri, terasamente și consolidări, iar pe o lungime de zece kilometri din cei 12,24, a fost deja așternut stratul de asfalt, conform oficialului. Avans pe nodul de la Românași Același constructor…

Mai mult...

Victor Olăhuț, fondatorul Asociației Cultură’n Șură, a pus bazele unui masterclass internațional

O colaborare internațională de excepție a fost închegată în peisajul cultural românesc, iar vara aceasta, 15 artiști români și norvegieni au luat parte la un masterclass susținut de regizorii Anne-Sophie Erichsen și Tor Arne Ursin. Mai mult, au participat actori din cinci teatre din țară, dar și doi artiști plastici și un fotograf profesionist. Scopul acestui atelier intensiv, propus de regizorul Victor Olăhuț, a fost de aduce la un loc artiști din domeniul artelor teatrale și conexe pentru a studia, explora și aplica metode de lucru pentru expresivitatea corporală, improvizație…

Mai mult...

Zvonoteca

# A apărut o nouă generație de directori, cei cărora le este teamă și de umbra lor. Da, ei sunt prezenți și „la Sălaj” și n-ar cuteza să scoată o vorbă ce ar putea fi considerată periculoasă sau supărătoare pentru măreții conducători de partid. Jocul de gleznă și ciocul mic au ajuns la un nivel mai puternic de cum era cel prezent înainte de 1989. Să trăiț! # Auzim că un zălăuan ar fi depus plângere penală pentru că l-a bătut nevasta. I-a dat de i-a învinețit ochiul. Și nu…

Mai mult...

Accident în Poarta Sălajului

Un eveniment rutier a avut loc joi dimineața, în jurul orei 6, în localitatea Poarta Sălajului. Ajunși la fața locului, polițiștii din Sânmihaiu Almașului au constatat că un clujean, aflat la volanul unei autoutilitare, a surprins și accidentat un cal. Animalul se afla nesupravegheat pe partea carosabilă, iar în urma impactului, decedat. Ulterior, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatele au indicat faptul că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice. Polițiștii continuă verificările, în vederea identificării proprietarului cabalinei și dispunerii măsurilor care se impun față de acesta, după cum…

Mai mult...

Sălajul își trimite semințele în „Seiful Apocalipsei” din Coreea de Sud

Semințele unor plante întâlnite pe pajiști din județul Sălaj vor fi trimise în Seiful Apocalipsei din Coreea de Sud, un buncăr antiatomic aflat la zeci de metri adâncime. Este locul unde sunt păstrate resurse ale naturii din întreaga lume, o ultimă barieră în fața unei eventuale catastrofe ireversibile. Proiectul este derulat de Centrul de Cercetări Biologice al Grădinii Botanice „Vasile Fati” din Jibou, instituție aflată în subordinea Universității „Babeș-Bolyai” și este coordonat de cercetătorul științific Oana Sicora. Aceasta ne-a declarat că sunt colectate și selecționate semințele unor plante aflate pe…

Mai mult...

Ați văzut-o? O minoră a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Minora Kovacs Anca Bianca, în vârstă de 12 ani, a plecat voluntar de acasă, din localitatea Pusta, iar până în prezent nu a mai revenit. Miercuri seara, în jurul orei 23.40, polițiștii din Șimleu Silvaniei au fost sesizați în legătură cu dispariția ei. SEMNALMENTE: înălţime aproximativ 1,35 m, ten măsliniu, ochi căprui, păr brunet. ÎMBRĂCĂMINTE: bluză roșie, fustă de culoare albă, încălțăminte de culoare neagră. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această minoră sunt rugaţi să se adreseze celei mai apropiate unități de Poliţie sau să apeleze…

Mai mult...

Centura rușinii

Adrian Lungu Pe drumul Zalău – Cluj-Napoca se moare tot mai des, este o șosea din ce în ce mai aglomerată, iar nevoia de autostradă devine urgentă. La Zalău, episodul șoselei de centură continuă. E aproape gata, dar unii uită să spună când au început efectiv lucrările la acest drum. Vă spun eu. Acum 17 ani, cred. Dacă greșesc, iertați-mă. Lungimea totală a șoselei ocolitoare a municipiului Zalău este de aproximativ 16 kilometri. Da, 16 kilometri în 17 ani. Să râd sau să plâng? Mi-ar fi rușine ca politician să…

Mai mult...

Prevenirea și combaterea bășicării frunzelor la pomi

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: TAPHRINA DEFORMANS (bășicarea frunzelor), STIGMINA CARPOPHILA (ciuruirea frunzelor). TAPHRINA DEFORMANS (bășicarea frunzelor de piersic) – ciupercă se transmite, de la un an la altul, sub formă de miceliu, care trăiește pe scoarța ramurilor sau între solzii mugurilor. Frunzele, în special din treimea superioară a lăstarilor, sunt deformate și bășicate. Porțiunile atacate au la început o colorație roșiatică, apoi se îngălbenesc, se brunifică și cad. Pe partea inferioară a acestor umflaturi se formează o pulbere albicioasă. Ramurile sunt golașe, sunt mai scurte și uneori curbate.…

Mai mult...

Doi spartani zălăuani, tată și fiu, medaliați în Ungaria

Zilele trecute, la Pomáz, în Ungaria, a avut loc concursul Spartan Race Beast – cursa de 24 km, cu 32 de obstacole. La linia de start au fost doi zălăuani, tată și fiu, Marcel și Andrei Petrean. Andrei a obținut locul I (03:40:58) la categoria 16 – 18 ani (deși el are doar 14 ani), iar Marcel locul III (02:58:58) la categoria 50 – 55 ani. Ambii sportivi fac parte din echipa Spartan Training Group Zalău, coordonată de Cosmin Pașca. Felicitări familiei Petrean pentru ambiție și performanță! M. S.

Mai mult...

Ministerul Educaţiei a publicat modele de subiecte pentru examenele naţionale

Ministerul Educaţiei anunţă, că au fost publicate modele de subiecte pentru examenele naţionale, acestea fiind disponibile pe site-ul dedicat. ”Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare a publicat modele de subiecte pentru evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2025-2026 (EN VIII) şi examenul naţional de bacalaureat”, anunţă, miercuri, Ministerul Educaţiei, într-o postare pe Facebook. Modelele sunt disponibile pe site-ul https://subiecte.edu.ro Evaluare naţională: https://subiecte.edu.ro/…/evaluarenat…/modeledesubiecte/ Bacalaureat: https://subiecte.edu.ro/2026/bacalaureat/modeledesubiecte/ Evaluarea Naţională se va desfăşura în perioada 22-26 iunie 2026, cu afişarea primelor rezultate în 2 iulie şi a celor finale în…

Mai mult...