Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a anunțat că miercuri se deschide centura Zalăului. „Pentru mine, momentul acesta are o încărcătură aparte. În 2021, în scurtul mandat la Ministerul Transporturilor, am pus umărul la soluționarea birocrației și la pornirea șantierului. Deși proiectul trebuia finalizat în următorii doi ani, termenele au fost depășite nepermis de mult. O întârziere de aproape 3 ani, care a generat multă frustrare în comunitate. Acum, odată cu revenirea la Ministerul Transporturilor, trăiesc un sentiment de ușurare și de bucurie să văd cum ocolirea rutieră a Zalăului se transformă în realitate. Știu cât de mult înseamnă acest moment pentru zălăuani și pentru întreg județul Sălaj, mai ales după anii de întârzieri și dezamăgiri. Cred cu tărie că ziua de miercuri trebuie să fie dedicată în primul rând sălăjenilor și mai puțin festivismelor deplasate. După această inaugurare, orașul nostru va răsufla ușurat: traficul de tranzit între Hereclean, Aghireș și Meseș va ocoli Zalăul, iar circulația din interiorul orașului va deveni mult mai fluentă, aerisită și mai sigură”, a declarat Horațiu Cosma.
În așteptarea autostrăzii
Horațiu Cosma a precizat că după inaugurarea centurii, în 2026, Ministerul Transporturilor va face tot posibilul să dea în circulație aproximativ 100 de kiloemtri din Autostrada Transilvania, spre Cluj și Oradea, o legătură esențială care va ancora și mai puternic județul în rețeaua națională și europeană de mobilitate.
Sa nu uitati sa puneti pe centura restrctia de 50 km/h.Satmarenii sunt mai aproape de ocident si au decis ca in localitatii precum Madaras si intrarea in Satu Mare sa fie restrictie de 70 Km/h. Zalaul cred ca e mai aproape de Calarasi…unde se rastoarna carul…
Nu vă stresați de viteză! Este linie continuă de la intrarea dinspre Aghireș până la viaductul de pe Meseș 😂! Cred că vreo 5 Km.
O inaugurare,ceva?!
Putem să luăm și noi parte,să prăznuim,ceva,cumva?!
Care miercuri? Miercuri la vară?