Încep înscrierile pentru probele scrise ale Bacalaureatului

A început numărătoarea inversă până când elevii claselor a XII-a și a XIII-a vor lua parte la examenul maturității. Până la susținerea probelor scrise ale Bacalaureatului, absolvenții încă mai au timp să-și pună la punct materia pentru acest examen important. Mai mult, începând cu data de 2 iunie, timp de cinci zile, sunt prevăzute înscrierile elevilor pentru susținerea probelor. În cadrul acestor sesiuni ale Bacalaureatului pot lua parte atât elevii aflați în ultimul an de liceu, atât cei ai claselor a XII-a, cei ce au parcurs învățământul de zi, dar…

Mai mult...

Vă mulțumesc mult, stimată doamnă doctor Amalia Ioana GAVRILUȚ!

Motto: „Medicul are obligația de a vindeca uneori, de a trata deseori și de a alina de fiecare dată”. HIPOCRAT din Kos (c. 460 – c. 375 î. Hr.), medic grec, supranumit „părintele medicinei”.  Se știe că sistemul respirator cuprinde căile respiratorii (fose nazale, faringe, laringe, trahee și bronhii) și plămânii. Iar plămânii reprezintă principalul organ al respirației, fiind esențiali pentru supraviețuirea noastră, fiindcă permit corpului să obțină oxigenul necesar pentru funcționarea celulară și elimină dioxidul de carbon, rezultat în urma metabolismului. De aceea, multă lume spune: „dacă respirație nu…

Mai mult...

Materialele ideale pentru bebeluși: confort, siguranță și delicatețe pentru pielea sensibilă

În primele luni de viață, pielea bebelușului este extrem de sensibilă și vulnerabilă la iritații. Din acest motiv, alegerea materialelor potrivite pentru haine, lenjerie sau accesorii devine esențială. Textilele naturale, moi și hipoalergenice sunt cele mai recomandate, oferind confort și siguranță în contactul direct cu pielea micuțului. Bumbacul este mereu alegerea potrivită Bumbacul organic este, fără îndoială, una dintre cele mai populare alegeri. Cultivat fără pesticide și procesat fără substanțe chimice, bumbacul organic este delicat, respirabil și reduce riscul de alergii. Alte opțiuni sigure includ inul – ideal în sezonul…

Mai mult...

Deficitul bugetar sau cuvântul (cuvintele) cu o mulțime de semnificații

Dacă ne uităm la definiția din DEX a cuvântului deficit vom constata că nu este cine știe ce, doar o relație de mărime între venituri și cheltuieli, ca și excedentul de altfel, dar în viața cotidiană a omului poate însemna foarte mult, chiar drame, dramele celor afectați direct prin pierderea locurilor de muncă, cu toate consecințele aferente, și indirect, prin creșteri de prețuri. Desigur, în aceste zile tema deficitului bugetar, adică cheltuieli bugetare mai mari decât veniturile, cu alte cuvinte, cheltuieli mai mari decât ne putem permite, este o temă…

Mai mult...

Camparea cu rulota și cortul pe malul lacului Vârșolț, permisă strict pe perioada partidei de pescuit

Mare atenție. Pescarii trebuie să știe că a intrat în vigoare un nou regulament al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj. Potrivit acestui regulament, camparea cu rulota și cortul pe malul lacului Vârșolț este permisă strict pe perioada partidei de pescuit. De asemenea, la sfârșitul fiecărei partide de pescuit, pescarul trebuie să facă curat în stand, să elibereze standul și sa-și ducă rulota sau cortul din acest perimetru. O partidă de pescuit nu poate depăși 10 zile consecutive. Este interzisă camparea în zona de protecție a barajului, dar…

Mai mult...

Casa Corpului Didactic Sălaj, gazda unui important eveniment profesional

Casa Corpului Didactic Sălaj și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj au fost gazda evenimentului organizat de Asociația Învățătorilor Sălăjeni: „Învățarea bazată pe proiect – ABC-ul implicării în comunitate”. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 31 mai, în prezența inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Sălaj – profesorul Gheorghe Bancea și a directorului Casei Corpului Didactic Sălaj – profesorul Marius-Mirel Matyas. Au mai participat profesorul Vasile Brașovanu de la  Școala Privată „Aletheea” din București și  prof.dr. Ovidiu Costinaș – director adjunct al Școlii „Mihai Eminescu” din Zalău și președintele executiv al Asociației Învățătorilor…

Mai mult...

Trei medalii pentru pugiliștii de la CSM Zalău

În perioada 26-31 mai a fost organizată, la Călărași, Cupa României de Cadeți la box. CSM Zalău a fost reprezentat de patru sportivi, aceștia cucerind trei medalii. La categoria 54 kg., Puie Alex a pierdut în primul tur, decizie 3 la 2 cu un sportiv de la Pitești, care a ajuns în finala competiției. La categoria 66 kg., Pop Luis a obținut medalia de bronz, iar la categoria 75 kg., Vaszi Florin a obținut tot medalia de bronz. Fiind la prima sa participare la un campionat național, tânărul Berar Andrei…

Mai mult...

Sindicatele din educaţie resping majorarea normei didactice

Reprezentanţii sindicatelor din educaţie şi-au exprimat dezacordul faţă de intenţia grupului de lucru de la Palatul Cotroceni de a majora norma didactică şi consideră că o asemenea măsură este nu doar ‘inoportună, ci şi profund nedreaptă, cu consecinţe grave’ asupra calităţii actului educaţional, relatează Agerpres. ‘Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’ protestează faţă de intenţia grupului de lucru de la Palatul Cotroceni de a majora norma didactică a cadrelor didactice. Considerăm că o asemenea măsură este nu doar inoportună,…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj – 31 Mai

1780: prin Ordin Regal se decide construirea Bisericii Romano-Catolice din Zalău S-a întâmplat în 31 mai 1883 – S–a născut pedagogul, memorialistul şi omul politic Onisifor Ghibu (m.31.10.1972). 1887 – S-a născut poetul francez Saint-John Perse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (m.20.09.1975). 1913 – S-a născut compozitorul şi dirijorul Constantin Silvestri (m.21.02.1969). 1929 – S-a născut scriitorul Veress Dániel. 1930 – S-a născut Clint Eastwood, actor şi regizor american. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. mucenic Ermie; Sfinţii mucenici Eusebie şi Haralambie • Greco-catolic: Sf. Ermiu, martir († secolul al II-lea) • Reformat: Punkosd 1 napja, Marietta, Angyalka • Romano-catolic: Vizita Sfintei…

Mai mult...

Amenzi de zeci de mii de lei, în urma unei ample acțiuni a polițiștilor sălăjeni

Polițiștii zălăuani, alături de cei ai Serviciului Criminalistic, Biroului pentru Protecția Animalelor, luptători ai S.A.S. și reprezentanți ai altor stucturi, au fost prezenți la datorie în mijlocul comunității. Acțiunea oamenilor legii, derulată în 29 mai, a avut ca scop atât menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională, dar și combaterea factorilor ce conduc la producerea accidentelor rutiere. Amenzi în valoare de zeci de mii de lei Peste o sută de persoane au fost legitimate, iar 50 de autovehicule au fost verificate…

Mai mult...