Eurodeputata Diana Şoşoacă a fost chemată luni la Parchetul General, în dosarul în care este acuzată de propagandă legionară, potrivit Agerpres. Procurorii doresc ca Diana Şoşoacă să fie supusă unei expertize psihiatrice, însă au nevoie de acordul său pentru a demara procedura, acesta fiind motivul pentru care a fost citată luni, conform Agerpres. „S-a revenit la tot ceea ce înseamnă instituţiile sovietice: psihiatria punitivă, reminiscenţa acelor acte de teroare împotriva celor care deranjau sistemul. (…) Mă trimit pe mine la expertiză psihiatrică, tot Parchetul ăsta General plin de trădători, inculţi…
Mai mult...Categorie: Social
Rosé de la Domeniile Ostrov – un vin proaspăt pentru sezonul cald
Vinurile rosé au devenit în ultimii ani tot mai populare în rândul consumatorilor, fiind asociate cu mesele relaxate, cu sezonul cald și cu preparatele ușoare. În portofoliul Domeniile Ostrov, rosé-ul ocupă un loc important, fiind produs din struguri cultivați în podgoriile din sudul Dobrogei, într-o zonă puternic influențată de apropierea Dunării. Anul trecut, în 2025, s-au vândut peste 500.000 de sticle de rosé. Podgoria Ostrov beneficiază de un microclimat specific, în care solurile calcaroase și curenții de aer aduși de fluviu contribuie la dezvoltarea unor vinuri echilibrate, cu aciditate plăcută…
Mai mult...Călătorie spre titlu mondial pe muzica unui sălăjean
Patinatorul american Ilia Malinin s-a revanșat după rezultatele mai slabe de la Jocurile Olimpice de iarnă desfășurate luna trecută la Milano-Cortina, reușind să cucerească a treia sa medalie de aur consecutivă la Campionatele Mondiale de patinaj artistic, sâmbătă, la Praga. În vârstă de 21 de ani, americanul a câștigat printr-un program strălucitor, evoluție pe parcursul căreia a efectuat cinci sărituri cvadruple. Sportivul a obținut peste 218 puncte, rezultat care a contribuit la obținerea titlului mondial cu un total de 329,40 de puncte. Recent, starul american al patinajului artistic – Ilia…
Mai mult...S-a mărit ajutorul de deces
Începând cu data de 30 martie 2026, cuantumul ajutorului de deces privind sistemul public de pensii este următorul: în cazul decesului asiguratului sau pensionarului: 9.192 de lei, iar în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului: 4.596 de lei.
Mai mult...Miercuri, restricții de circulație în Zalău
Miercuri, 1 aprilie, între orele 19-20.45, se va desfășura procesiunea religioasă „Calea Crucii 2026”, organizată de Biserica „Sfânta Familie” Zalău, cu participarea a aproximativ 150 de persoane. În acest interval orar, un singur sens de mers de pe următorul traseu va fi restricționat temporar pentru deplasarea participanților: str. 22 Decembrie 1989 nr. 25 – b-dul Mihai Viteazu – piața 1 Decembrie 1918 – str. Unirii – str. Simion Oros – str. Parcului – Biserica Greco-Catolică „Sfânta Familie”. Pe traseu, participanții se vor opri în fața următoarelor obiective: Biserica „Sfânta Familie”,…
Mai mult...Coaliţia a decis plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază pentru încă trei luni
Coaliţia de guvernare a decis, luni, plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni, informează news.ro. De asemenea, s-a decis un grup de lucru privind criza din energie şi impactul creşterii preţurilor la carburanţi, principala măsură luată în calcul fiind reducerea accizei la carburanţi. ”Coaliţia de guvernare a analizat, în cadrul şedinţei de astăzi, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creşterii preţurilor la carburanţi asupra populaţiei şi economiei. În acest context, liderii Coaliţiei au discutat măsuri concrete pentru limitarea efectelor acestei crize şi au…
Mai mult...Incendii în mai multe sate din Sălaj
Din păcate, problemele cauzate de incendiile de vegetație sunt departe de a fi rezolvate în Sălaj. Au curs atenționările și avertismentele, dar degeaba. Unii nu înțeleg și pace. Probabil nu se mai tem de legiuitor și asta se întâmplă în tot mai multe domenii. Zilele trecute, echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj au intervenit pentru a stinge incendii de vegetație în localitățile Gălpâia, Moigrad și Bozna. Din fericire, focul nu s-a extins la case sau pădure, flăcările fiind stinse. În cele mai multe cazuri, astfel de incendii…
Mai mult...Au apărut deja oferte la carnea de miel
Primele oferte de preț pentru carnea de miel au apărut deja pe piața sălăjeană și se învârt în jurul valorii de 25 de lei. Oferta este valabilă pentru carnea „în viu”. La carcasă, prețul încă nu a fost anunțat în mod oficial, dar există semnale că va fi mai mare. În această primăvară, mieii sunt mulți și frumoși, potrivit reprezentanților asociațiilor crescătorilor de ovine și fermierilor cu care am discutat în acest an. Să vedem ce se va întâmpla având în vedere problemele existente în Orientul Mijlociu și riscul ca…
Mai mult...Fierăstrău panglică orizontală – soluție eficientă pentru debitarea buștenilor
În industria prelucrării lemnului, eficiența fiecărei etape de lucru influențează direct rezultatele finale. Debitarea buștenilor este unul dintre procesele esențiale, iar alegerea unui utilaj potrivit poate face diferența în ceea ce privește randamentul, precizia și stabilitatea producției. În acest context, soluțiile moderne de debitare devin tot mai importante pentru optimizarea fluxului de lucru. În procesele moderne de prelucrare a lemnului, eficiența debitării buștenilor are un impact direct asupra costurilor și randamentului final. Fiecare etapă trebuie optimizată, iar alegerea utilajului potrivit devine esențială pentru obținerea unor rezultate constante. În acest context,…
Mai mult...Cum alegi haine confortabile și frumoase pentru cei mici
Alegerea hainelor potrivite pentru copii a devenit o preocupare tot mai importantă pentru părinți, nu doar pentru că cei mici cresc într-un ritm accelerat, ci și pentru că nevoile lor se schimbă de la o etapă la alta. Hainele trebuie să fie comode, sigure și adaptate activităților zilnice, dar în același timp părinții își doresc și piese estetice, în ton cu personalitatea copiilor. Astăzi, garderoba celor mici este mai diversă ca oricând, iar opțiunile sunt atât de variate încât alegerea poate deveni o adevărată provocare. Confortul este primul criteriu, deoarece…
Mai mult...Sălăjeanca Victoria Mureșan, campioană la Wizz Air Cluj-Napoca Marathon
Vești frumoase. Sălăjeanca Victoria Mureșan a obținut locul I la Wizz Air Cluj-Napoca Marathon – 2026, o competiție desfășurată zilele trecute. Victoria a alergat 42,65 kilometri în 3 ore și 22 minute, traseul fiind unul cu multe schimbări de direcție. Sălăjeanca a obținut locul I la categoria sa de vârstă (+55). Felicitări, Victoria Mureșan! Sălăjeanca are vârsta de 57 de ani. Am spus-o și-am s-o mai spun. Este Victoria o lecție inclusiv pentru cei tineri? Da, cu siguranță. Zălăuanca lucrează în Justiție, iar în timpul liber aleargă, alergarea devenind una…
Mai mult...Atenție la căpușe. Mai multe persoane au ajuns la spital
Cinci sălăjeni au ajuns la Urgența Spitalului Județean din Zalău din cauza mușcăturilor de căpușe, a anunțat unitatea medicală. Căpușele sunt insecte parazite ce populează suprafață corpului. Cele mai multe se găsesc pe tegumentele mamiferelor, pe pielea păsărilor sau, mai rar, pe tegumentele reptilelor. Din păcate, unele căpușe reprezintă principalul vector al bolii Lyme sau al unui tip particular de meningoencefalită.
Mai mult...Zeci de sălăjeni au ajuns la Urgență din cauza virozelor
Peste 60 de sălăjeni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Zalău din cauza infecțiilor respiratorii. Cei mai mulți pacienți sunt copii, dar și persoane în vârstă. Cei aflați în stare gravă au fost internați pentru îngrijire de specialitate.
Mai mult...Persoanele nevăzătoare din Sălaj, pregătite pentru eventuale dezastre
Echipe de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al Județului Sălaj au desfășurat zilele trecute o nouă sesiune de pregătire destinată persoanelor cu nevoi speciale, vizând creșterea nivelului de pregătire și reacție în caz de dezastre. Evenimentul a avut loc la sediul Asociației Nevazătorilor din România – Filiala Sălaj, unde 15 beneficiari au luat parte la o activitate interactivă, adaptată caracteristicilor de comunicare și nivelului de înțelegere ale participanților. În cadrul întâlnirii au fost prezentate informații esențiale privind modul de acțiune în situații de risc. De asemenea,…
Mai mult...