Un șimleuan în vârstă de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști și este acuzat de comiterea infracțiunii de distrugere. Bărbatul este cercetat și în cadrul unui dosar penal pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, pe care nu l-ar fi respectat. Acesta se afla în vizorul autorităților, supravegheat prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică. Bărbatul avea montat un dispozitiv de monitorizare pe o brățară, pe care ar fi rupt-o. Duminică dimineață, polițiștii zălăuani au fost sesizați asupra faptului că, în numele șimleuanului, au…
Mai mult...Categorie: Eveniment
Etapa națională a ONSS la oină va avea loc la Hida
Oina, sportul național al României, reprezintă o tradiție în rândul comunității din Hida. Sub coordonarea profesorului Mitrea Ciprian Alexandru, elevii Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” au obținut rezultate remarcabile la acest sport, prin participarea la competițiile școlare. Atât fetele, cât și băieții au ocupat prima poziție în clasament în cadrul etapelor zonale, dar și celor interjudețene ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Aceste rezultate remarcabile nu ar fi fost posibile fără antrenamente și implicarea elevilor, alături de profesorul care îi ghidează. Astfel, liceul din Hida va fi gazda etapei naționale a…
Mai mult...Gospodărie cuprinsă de flăcări în localitatea Recea Mică
Efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au fost prezente la datorie, prin misiunile la care au luat parte la sfârșitul săptămânii trecute. În total, au fost gestionate 71 de solicitări din partea populației, pentru care au fost necesare atât acordarea măsurilor de prim-ajutor, stingerea unor incendii, dar și operațiuni destinate protecției comunităților. Echipajele SMURD din raza județului au intervenit în 40 de cazuri pentru acordarea de ajutor medical, dar și pentru transportarea persoanelor cu traumatisme sau cu probleme medicale grave la spital. Mai mult, au avut…
Mai mult...Pietonii sălăjeni, în vizorul polițiștilor
Timp de o săptămână, în perioada 22 – 27 aprilie, polițiștii sălăjeni au acționat pe drumurile publice din Sălaj, atât pentru a preveni accidentele, dar și pentru impunerea normelor circulație în rândul pietonilor. Peste o sută de polițiști au fost prezenți în stradă, iar vizați au fost, în special, cei care traversează strada în locuri nepermise. Peste 200 de persoane au fost depistate de oamenii legii pentru nerespectarea normelor de cirulație. Vizați au fost atât cei care au traversat strada în alte locuri decât pe trecerile de pietoni, dar și…
Mai mult...A intrat cu mașina în șanț și a fugit de la locul faptei
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, originar din județul Bihor, a intrat cu mașina în sanț, între localitățile Luminișu și Bizușa Băi, în după-amiaza zilei de vineri. În urma evenimentului rutier, șoferul a fugit de la locul accidentului, iar la fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști din Ileanda. În urma verificărilor efectuate, a fost stabilit faptul că șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț situat pe partea stângă a sensului de deplasare. Mai mult, nu doar că…
Mai mult...Șofer „afumat”, depistat în trafic la prima oră a dimineții
În timp ce unii șoferi își încep dimineața cu o ceașcă de cafea, alții se urcă la volan sub influența alcoolului. Polițiștii rutieri din Zalău au oprit pentru un control, în dimineața zilei de duminică, un autoturism. La volanul acestuia se afla un clujean în vârstă de 42 de ani, în timp ce se deplasa prin localitatea Aghireș. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost unul pozitiv. Concentrația rezultată a fost de 0.48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, șoferul a fost condus…
Mai mult...Sancțiuni de zeci de mii de lei aplicate șoferilor pe șoselele din Sălaj
Polițiștii sălăjeni au fost prezenți în trafic și la sfârșitul săptămânii trecute. Combaterea accidentelor rutiere, abaterilor săvârșite de pietoni și bicicliști, vitezei, depășirilor neregulamentare, dar și conducerea sub influența băuturilor alcoolice ori substanțelor cu efecte psihoactive, a reprezentat obiectivul propus de oamenii legii. În cadrul controalelor, 659 de persoane au fost legitimate, iar peste 500 de autovehicule au fost verificate. Pentru toate neregulile depistate în trafic, polițiștii au aplicat 369 de sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor a depășit 81.000 de lei. Mai mult, 16 șoferi au devenit pietoni, în…
Mai mult...Luna mai începe cu Festivalul Internațional „Primăvara Poeziei”
Cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional „Primăvara Poeziei/ A Költészet Tavasza/ Spring of Poetry” va avea loc anul acesta în perioada 5 – 10 mai. Sub semnul poeziei, o serie de evenimente culturale vor fi organizate atât la Zalău, cât și la Cluj-Napoca, susținute de poeți și artiști, atât români, cât și din alte state, precum Ungaria, Germania, Slovacia, Italia, Franța, Turcia, Coreea de Sud, Sudan, Egipt, Austria, Cuba, Columbia și Venezuela. Tradiționalele concursuri vor începe cu cel de recitare în limba maghiară, ce va avea loc luni, 5…
Mai mult...Sute de produse contrafăcute au fost confiscate de polițiști în Jibou
Ample cercetări sunt efectuate de polițiștii sălăjeni într-un dosar penal întocmit pentru punerea în circulație a unor produse contrafăcute. Joi, 24 aprilie, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost oprit de oamenii legii în Jibou pentru efectuarea unui control. Originar din comuna clujeană Florești, șoferul se deplasa în acel moment pe strada 1 Mai din oraș. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit în autoturismul acestuia peste 140 de articole vestimentare, încălțăminte, marochinărie și parfumuri. Produsele purtau logo-uri identice sau asemănătoare cu branduri populare…
Mai mult...Autoturism în flăcări la Zalău
În dimineața zilei de vineri, pompierii din cadrul Detașamentului Zalău au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în apropierea unei locuințe din municipiu. Până la venirea echipajelor de intervenție, un cetățean cu prezență de spirit civic a reușit să mute vehiculul din fața casei, limitând propagarea incendiului la clădire. Astfel, flăcările au afectat doar o fațadă a locuinței. La sosirea pompierilor, mașina ardea generalizat. Salvatorii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, însă, din păcate, autoturismul a fost distrus în totalitate. Cauza probabilă…
Mai mult...Fetița de 3 ani, implicată în accidentul de la Jibou, a decedat
Minora în vârstă de trei ani, implicată în accidentul de circulație produs la Jibou, a decedat în parcursul zilei de 25 aprilie, din cauza leziunilor suferite. Aceasta fusese transportată la spital în urma evenimentului rutier, alături de o altă femeie în vârstă de 33 de ani. Accidentul a avut loc aseară în orașul Jibou. Conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Surduc, în timp ce se deplasa pe drumul național 1H, din direcția Var spre Jibou, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, a…
Mai mult...Un tânăr șimleuan își va petrece următorii trei ani după gratii
Pentru isprava sa, un șimleuan își va petrece următorii trei ani din viață după gratii. Polițiștii din oraș au pus în aplicare un mandat de arestare pentru un tânăr de 25 de ani din Șimleu Silvaniei. Acesta a fost condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de trei ani, după ce ar s-ar fi urcat la volanul mașinii sub influența băuturilor alcoolice.
Mai mult...Tânără, agresată de iubit în văzul tuturor pe bulevard în Zalău
O tânără de 25 de ani a fost agresată fizic în plină zi de concubinul său, tocmai pe bulevardul Mihai Viteazu din Zalău. Întreaga scenă a avut loc în după-amiaza zilei de joi, 24 aprilie. Polițiștii au fost sesizați despre întreaga situație, iar în urma completării formularului de risc, a fost stabilit că există un risc iminent în acest caz. Oamenii legii au emis în numele bărbatului un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de cinci zile. Cu atât mai mult, pentru a fi prevenit un alt contact…
Mai mult...Amplă acțiune a polițiștilor sălăjeni pentru siguranța pietonilor
În această perioadă, polițiștii acționează zi de zi pentru creșterea siguranței rutiere în rândul pietonilor sălăjeni. Principalele obiective stabilite de autorități le reprezintă atât combaterea abaterilor privind deplasarea corespunzătoare a pietonilor, dar și conștientizarea riscurilor la care aceștia se expun atunci când nu respectă normele rutiere. Oamenii legii vor fi prezenți la datorie în special în zonele cu un grad ridicat de risc rutier, dar și în locuri unde au fost înregistrate incidente. În acest sens, polițiștii sălăjeni lansează un set de recomandări destinate pietonilor pentru siguranța lor în trafic.…
Mai mult...