Constructorii de pe Autostrada Transilvania, în topul progreselor din teren

Constructorii de pe Autostrada Transilvania se remarcă prin progrese importante în teren. Turcii de la Ozaltin ocupă poziția fruntașă, cu lucrările la viaductele dintre Nădășelu și Mihăiești, iar compania lui Dorinel Umbrărescu, desemnată și pe tronsoanele din județ, înregistrează avansuri semnificative, chiar și de până la 28% în diferite zone ale țării. Progrese de câteva puncte procentuale sunt remarcate și pe cele două loturi ale drumului de mare viteză ce traversează Sălajul. Datele arată că, din luna august și până în luna septembrie a acestui an, progresul pe loturile dintre…

Mai mult...

Lucrările avansează pe viaductul A3 din apropierea Sălajului

Noi imagini au fost publicate joi de pasionații de infrastructură cu lotul de autostradă dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș al Autostrăzii Transilvania. Viaductul de la Suplac, al doilea ca lungime din Europa și construit de compania amerciană Bechtel în urmă cu aproape două decenii, a trecut la etapa de asfaltare, iar pe șatier se lucrează la foc automat, în urma unei pauze îndeulngate. Stadiul de execuție al lucrărilor este de aproximativ 85%, și are o lungime de 1,8 kilometri, șerpuind pe suprafața lacului de acumulare de lângă localitatea Suplac.…

Mai mult...

Un mare lanț de retail, prezent și în Zalău, se pregătește să-și vândă magazinele din România

Magazinele Carrefour din România urmează să fie vândute, după cum intenționează lanțul francez de supermarketuri, prezent și în piața din Zalău. Compania a mandatat banca BNP Paribas să caute un cumpărător, potrivit informațiilor economedia.ro. Decizia ar urma să fie luată în contextul politicilor economice adoptate de guvernanți față de marile lanțuri de retail. Ultimele trei guverne au decis sau au menținut plafonarea adaosurilor comerciale pentru zeci de produse în ultimii ani. De asemenea, marile magazine au fost obligate să vândă un număr mult mai mare de produse românești, de proveniență…

Mai mult...

De ce salariul minim să crească, dar pensiile nu?

Este o întrebare pe care și-o pune orice cetățean care urmărește zâzania din coaliția de guvernare, de fapt o nouă zâzanie, de parcă nu ar fi suficiente cele care existau deja, vezi reforma administrației publice etc. Dacă privim evoluția salariului minim brut și a pensiilor vedem niște diferențe majore, și anume: – în 2020 salariul minim era 2.230 lei, în 2025 este 4.050 lei, ceea ce înseamnă o creștere cu 81,62%. În același timp, pensia medie în 2020 era 1.601 lei, în 2025 este undeva la 2.700 lei, ceea ce…

Mai mult...

Turismul sălăjean a înregistrat un declin în acest an

Numărul de turiști care au vizitat obiectivele din Sălaj a scăzut în acest an, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut. La nivel național, până la finalul lunii august 2025 erau înregistrați aproape 9,7 milioane de turiști, în scădere cu peste 150 de mii față de anul precedent. Specialiștii susțin că aceste scăderi au la bază problemele economice, iar situația financiară este una mult mai dificilă, spre deosebire de cea din 2024. Totodată, scăderile înregistrate în turismul local și național sunt cauzate și de micșorarea valorii tichetelor de vacanță…

Mai mult...

Un cunoscut lanț de benzinării a deschis o stație de alimentare la Șimleu Silvaniei

Compania azeră Socar Petroleum continuă să se extindă la nivel național, iar de curând a ajuns și pe piața locală din Sălaj. Prima stație de alimentare a cunoscutului lanț de benzinării a fost deschisă la Zalău, iar cea de-a doua a fost inaugurată la Șimleu Silvaniei. Socar a intrat în piața din România în anul 2011 și este considerat unul dintre jucătorii importanți din sectorul distribuției de carburanți. În prezent, prin noile investiții și extinderea mai largă în zona Ardealului, compania deține un număr de 87 de stații și francize…

Mai mult...

Un sfert dintre angajatorii români vor efectua disponibilizări

Majorarea salariului minim ar putea declanşa un val de concedieri în economia românească. Unul din patru angajatori avertizează că va fi nevoit să renunţe la o parte dintre salariaţi, în cazul în care salariul minim va fi din nou majorat. În timp ce sindicatele solicită o creştere de până la 10% faţă de nivelul actual, antreprenorii cer îngheţarea acestuia. IMM România a organizat, marţi, o conferinţă de presă dedicată subiectului, în cadrul căreia s-a discutat despre planurile de majorare a salariului minim brut pe economie, începând cu 1 ianuarie 2026.…

Mai mult...

Anunţ

S.C. Transurbis S.A. Zalău organizează în data de 03.11.2025 la ora 09.00, la sediul societății din Zalău, str. Fabricii nr. 30/A, jud. Sălaj, concursul pentru ocuparea a 3 (trei) posturi de șofer autobuz (COD COR 833101) pe perioadă nedeterminată. Bibliografia și informațiile se pot obține la numărul de telefon 0260/617790, pe site-ul www.tuz.ro și la sediul societății. Dosarele se vor depune la sediul societății S.C. Transurbis S.A. până la data de 31.10.2025 ora 11.00.

Mai mult...

Pensionarii cu venituri mici vor avea parte o primă specială în luna decembrie

Pensionarii sălăjeni cu venituri mai mici de 2.500 de lei vor avea parte în luna decembrie a acestui an de o primă specială în valoare de 400 de lei. Această sumă de bani reprezintă cea de-a doua tranșă a primei totale de 800 de lei, sumă prevăzută în urma legii adoptate la începutul anului, introdusă ca o măsură menită să sprijine puterea de cumpărare a seniorilor cu venituri mici. Ministrul Muncii a precizat că cei 400 de lei sunt deja asigurați în bugetul de stat, urmând să fie plătiți împreună…

Mai mult...

Două loturi ale Autostrăzii Transilvania din Sălaj rămân fără bani

Finalizarea unei părți importante a Autostrăzii Transilvania nu este departe, precum speranțele șoferilor care așteaptă de ani de zile șoseaua de mare viteză. Totuși, lucrările pe ultimele două loturi, dintre Cluj și Sălaj, ar putea fi oprite. Aflate într-un stadiu fizic avansat, ce ar fi permis inaugurarea în doar câteva luni, după cum promiteau multe declarații la nivel înalt, cele două tronsoane nu au mai fost trecute pe lista proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Astfel, sectoarele Nădășelu-Zimbor și Zimbor–Poarta Sălajului ar putea fi oprite din lipsă…

Mai mult...

Furt de gaze, identificat în Sălaj și alte județe

Sute de cazuri de potențial furt de curent și gaze au fost identificate în primele nouă luni ale acestui an, potrivit companiei de distribuție Delgaz Grid. Sălajul se numără printre județele în care au fost raportate sustrageri de gaze. În total, în județele vizate, inclusiv cele vecine Sălajului, precum Cluj, Maramureș și Bihor, cantitatea totală de energie sustrasă depășește 14 milioane kWh (circa 5,2 milioane kWh gaze naturale și 8,9 milioane kWh energie electrică), iar valoarea prejudiciului se ridică la peste 11,5 milioane de lei. Compania subliniază că intervențiile neautorizate…

Mai mult...

Va crește salariul minim brut în 2026? Dacă da, care sunt consecințele? Argumente pro și contra

Așa cum se întâmplă la fiecare sfârșit de an, încep discuțiile privind salariul minim brut pe economie, salariu care are influență mare asupra economiei românești din cel puțin următoarele motive: 1. – construcția bugetară a anului următor se bazează pe stabilirea acestui salariu minim deoarece contribuțiile sociale, respectiv la pensie și sănătate, precum și impozitul pe venit sunt legate direct proporțional de salariul de încadrare, ori cu cât acesta este mai mare, cu atât sunt mai mari și aceste contribuții. Așadar, veniturile bugetare sunt direct legate de mărimea acestuia. Pe…

Mai mult...

De-a furatul căciulii la români

Am auzit și auzim de multe ori expresia ,,Și-a furat singur căciula”, ideea fiind că persoana respectivă s-a păcălit singură în intenția de a rezolva o problemă, dar o face de mântuială sau chiar este în dezavantajul său rezolvarea în modul respectiv. Sau mai avem o vorbă: A dat pe pere ce a luat pe mere, cu alte cuvinte, am ajuns în același punct fără a rezolva problema. Cam așa este și cu problema angajaților din sectorul bugetar. Până acum ne-am prefăcut că reducem angajați, dar de fapt reduceam scaune…

Mai mult...