Polițiștii din cadrul Secției 7 Cluj-Napoca au depistat vineri, în jurul orei 20, un bărbat de 51 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism pe strada Aurel Vlaicu, aflându-se sub influența alcoolului. La fața locului a fost solicitat un echipaj de la Biroul Rutier, care a efectuat testarea cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o concentrație de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost dus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, însă a refuzat recoltarea acestora. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar…
Mai mult...Cercetări arheologice la Biserica Reformată din Cehu Silvaniei
Reprezentanți ai Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău au dat startul cercetărilor arheologice, în cadrul unui proiect de restaurare a Bisericii Reformate din orașul Cehu Silvaniei. Specialiștii de pe șantier își desfășoară activitatea într-un loc cu o încărcătură istorică bogată, iar fiecare nouă descoperire rezultată în urma acestui amplu proces poate aduce o serie de clarificări importante și poate da naștere unor noi întrebări cu privire la trecutul acestui monument. Biserica a fost construită inițial ca lăcaș de cult catolic medieval, la începutul secolului al XV-lea, iar din…
Mai mult...Etapa locală a Olimpiadei de Matematică din Sălaj, programată luna viitoare
Calendarul etapei locale a Olimpiadei Naționale de Matematică a fost anunțat sâmbătă, 24 ianuarie, de Societatea de Științe Matematice din România. Competiția va avea loc în perioada 30 ianuarie-21 februarie 2026, în funcție de fiecare județ din țară. Acest anunț survine în contextul în care Ministerul Educației nu a publicat până la această oră ordinul de ministru care aprobă lista competițiilor și olimpiadelor școlare pentru anul școlar în curs, potrivit edupedu.ro. Etapa locală a Olimpiadei Naționale de Matematică va fi organizată în fiecare județ din țară în intervalul 30 ianuarie-21…
Mai mult...Fotografia zilei
Invenţie românească…
Mai mult...Patru din zece angajaţi folosesc inteligenţa artificială de mai multe ori pe zi
Patru din zece angajaţi folosesc instrumente de inteligenţă artificială de mai multe ori pe zi, atât în activitatea profesională, cât şi în viaţa personală, arată datele eJobs, potrivit Agerpres. 21,5% dintre respondenţi apelează la AI o dată pe săptămână, 16% o dată pe lună sau mai rar, iar 23% îl utilizează zilnic, dar nu de mai multe ori. Cele mai frecvente utilizări includ formularea de întrebări complexe, generarea de texte, imagini sau sunete, căutarea de produse şi servicii şi traduceri, subliniază Agerpres. Majoritatea respondenţilor (48,6%) spun că folosesc intenţionat diverse…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 24 ianuarie
1889: Laurenţiu Bran publică la Şimleu Silvaniei prima traducere a lui Mihai Eminescu în limba maghiară, în gazeta „Szilagy-Somlyő” S-a întâmplat în 24 ianuarie 1732 – S-a născut Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, autorul francez al unor texte de teatru, dintre care două au cucerit o mare popularitate: „Bărbierul din Sevilla” şi „Nunta lui Figaro”. Sub paravanul peripeţiilor ilare, el pune în discuţie un întreg sistem social, contestând privilegiile aristocraţiei. 1849 – S-a născut Gheorghe Cârţan (Badea Cârţan), ţăran român autodidact, luptător pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania şi răspânditor de cărţi româneşti la…
Mai mult...VIDEO: Bărbat din Meseșenii de Jos, încătușat de polițiști
VIDEO: Azi dimineață, în urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din comuna Meseșenii de Jos, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție. Aseară, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat din comuna Meseșenii de Jos, cu privire la faptul că fiul său, față de care atât el, cât și soția acestuia aveau emis ordin de protecție, s-a deplasat la domiciliul lor. Prin ordinul de protecție…
Mai mult...Bancul zilei
Legea lui Raphel referitoare la afaceri: Cu cât angajaţii au mai puţin de lucru, cu atât vor lucra mai încet. Legea lui Franko privind locul de muncă: Dacă-ţi place ceea ce faci, probabil că faci ceea ce nu trebuie. Legea lui Slous: Dacă îndeplineşti o sarcină prea bine, vei rămâne cu ea pe cap.
Mai mult...24 Ianuarie 1859 – Unirea Moldovei cu Țara Românească
I. Problema românească – problemă europeană În Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia este înfrântă și, după Congresul de la Paris, din 1856, protectoratul ei asupra Principatelor încetează. Locul protectoratului ei asupra Principatelor este luat de garanția colectivă a Marilor Puteri europene, semnatare ale Tratatului de pace, din 1856, de la Paris (Franța, Anglia, Austria, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman și Sardinia), cu menținerea suzeranității otomane. Occidentul încurajază o structură statală viabilă între Rusia și Imperiul Otoman. Încă din fazele preliminare ale Congresului de la Paris, din 1856, reprezentantul Franței a abordat problema…
Mai mult...Energia regenerabilă depăşeşte combustibilii fosili în UE
Energia eoliană şi cea fotovoltaică au generat pentru prima dată, anul trecut, mai multă electricitate în Uniunea Europeană decât combustibilii fosili. Situaţia semnalează că blocul comunitar continuă tranziţia către energia cu emisii reduse de carbon, în ciuda rezistenţei unor guverne, arată datele grupului de reflecţie Ember, potrivit Agerpres. Sursele eoliene şi fotovoltaice au reprezentat, în 2025, 30% din producţia totală de electricitate a celor 27 de state membre. Combustibilii fosili au avut o pondere de 29%. Întreaga producţie de energie regenerabilă, inclusiv hidro şi biomasă, a ajuns la aproape jumătate…
Mai mult...RAFTUL CU CARTE: Ce merită să știm despre colagen?
autor: dr. Gábor Lenkei Conținutul de apă al corpului, hidratarea, depinde cel mai mult de cantitatea și calitatea colagenului. Această minunată proteină atrage apa și „o ține prizonieră”. Cu cât colagenul este prezent în organism în cantități mai mari și este de o mai bună calitate, cu atât poate absorbi mai multă apă. Un corp bine hidratat își păstrează elasticitatea și tinerețea pentru o perioadă mai lungă. Pentru ca cineva să poată să dețină controlul asupra sănătății sale și în paralel cu asta asupra propriei sorți, are nevoie de cunoștințe.…
Mai mult...Fotografia zilei
Un fel de pâine goală…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 23 ianuarie
1937: vede lumina tiparului monografia Şcolii Primare din comuna Jibou, alcătuită de Dumitru Ilea – revizor şcolar S-a întâmplat în 23 ianuarie 1465 – Ştefan cel Mare, domn al Moldovei, cucereşte cetatea Chiliei de sub stăpînirea maghiară. 1512 – Începe domnia, în Ţara Românească, a lui Neagoe Basarab (1512-1521). 1549 – A murit Ioan Honterus, umanist sas din Transilvania. 1598 – S-a născut arhitectul francez Francois Mansart, considerat inventatorul mansardei (m.23.09.1666). 1752 – S-a născut Muzio Clementi, compozitor, pianist şi teoretician italian (m.10.03.1832). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. sfinţit mucenic Clement al Ancirei şi sf. mucenic Agatanghel •…
Mai mult...Bărbat din Pericei, încătușat de polițiștii din Crasna. Bărbatul va ajunge la închisoare
Polițiștii din Crasna au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Pericei. Bărbatul a fost condamnat de magistrații din cadrul Curții de Apel Cluj, la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de 2 ani și 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj.
Mai mult...