Zălăuan drogat, identificat de polițiști în trafic

Polițiștii au oprit în trafic un autoturism, condus de un zălăuan pe strada 22 Decembrie 1989. În data de 3 iulie, conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost testat cu aparatul etilotest. În urma testării a rezultat o concentrație alcoolică de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că șoferul ar fi consumat și droguri. Bărbatului i-au fost prelevate și probe biologice în vederea depistării prezenței în organism a substanțelor…

Mai mult...

A fost prelungită perioada de valorificare a tomatelor

Sunt veşti bune pentru legumicultorii care sunt înscriși în Programul Tomata 2023. În data de 30 iunie a fost adoptată Hotărârea de Guvern prin care se prelungește valorificarea tomatelor și în perioada 1 – 15 iulie. Totodată, acest act normativ modifică și termenul limită până la care se pot depune documentele justificative, la direcțiile agricole județene, respectiv până la data de 18 iulie, inclusiv. Potrivit condițiilor stabilite inițial de către guvernanți, producția obținută trebuia valorificată până la data de 30 iunie a acestui an. Schimbările legislative s-au produs pe fondul…

Mai mult...

Lege adoptată pentru celebrarea unei jumătăți de an „Iuliu Maniu”

Parlamentul a adoptat legea nr. 195 pentru instituirea acestui an ca anul „Iuliu Maniu”. În data de 3 iulie legea a fost publicată și în Monitorul Oficial nr. 609. Cert este că acum ne aflăm fix la jumătatea anului și, prin urmare, mai avem la dispoziție doar șase luni în care se mai poate celebra așa cum se cuvine acest eveniment. Scopul, importanța și necesitatea acestei legi se găsesc chiar în primul articol din lege: „Se instituie anul 2023 ca „Anul Iuliu Maniu” pentru celebrarea vieții, personalității și martiriului marelui om…

Mai mult...

Atenție! Vipere în Sălaj

Un cititor ne-a sesizat cu privire la apariția pe teritoriul Sălajului a mai multor exemplare de viperă. Contactat telefonic, coordonatorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, Cristian Crișan, ne-a declarat că nu există confirmate astfel de cazuri în ultimele zile, dar, în urmă cu aproximativ o lună, o viperă a fost descoperită în zona Ileanda. Potrivit lui Cristian Crișan, o persoană ar fi fost mușcată atunci și a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate lucru care s-a și întâmplat. Discuțiile pe tema prezenței pe teritoriul Sălajului a…

Mai mult...

Șamșudul, din nou pe harta ciclismului românesc

Localitatea Șamșud va găzdui în luna septembrie o nouă ediție a Cupei Vlădeasa la ciclism montan. Evenimentul se va desfășura în data de 30 septembrie și este organizat de Asociația Salvamont Vlădeasa Cluj în parteneriat cu Primăria Șamșud. Acțiunea are dublu rol: promovarea mișcării și a frumuseților zonei, dar și a punctelor locale de atracție turistică. Evenimentul cuprinde două trasee. Traseul vinului are o lungime de 50 de kilometri, iar Traseul viilor are 25 de kilometri. Anul trecut, la eveniment au participat sute de pasionați de ciclism, dar și sportivi…

Mai mult...

Sălăjeni, în Republica Moldova

Grupul vocal „Plaiuri codrenești” și conducerea Primăriei Cehu Silvaniei au participat la Festivalul „Cântă de răsună lunca” din raionul Glodeni M-am reîntors în Republica Moldova după 23 de ani. Atunci, prin 2000, am fost la Cahul, cu un grup de scriitori sălăjeni. Săptămâna trecută, am fost în raionul Glodeni, mai la nord, împreună cu Grupul vocal „Plaiuri codrenești” și conducerea Primăriei Cehu Silvaniei. Țara de peste Prut nu mi s-a părut schimbată. Nici omenia moldovenilor. Ne-au primit frățește, în ciuda nu puținelor probleme cu care se confruntă locuitorii statului de…

Mai mult...

Zvonotecă

# Încep sărbătorile prin comune. Chefurile sunt în toi, se mănâncă, se bea, se distrează, iar primarii stau la masă cu bieții oameni. Măi-măi, se apropie cumva alegerile și nu știm noi? # Știe cineva când se bat romanii la Porolissum? Oare s-au împăcat cu dacii? Tare pustiu e locul în vârf de deal. Festivalul din miezul verii a fost uitat. Nu știm dacă la mijloc sunt orgolii sau alte baiuri. Ave! * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu

Mai mult...

Teste gratuite Babeș-Papanicolaou și HPV pentru femeile din Șimleu Silvaniei

În săptămâna 03-07 iulie, toate femeile cu vârsta între 24 și 64 de ani sunt invitate să efectueze un test gratuit Babeș Papanicolaou sau HPV la unitatea mobilă de testare care va fi amplasată la Casa de Cultură Orășenească în Șimleu Silvaniei. În luna iulie, Institutului Oncologic din Cluj va deplasa unitatea mobilă de testare în județul Sălaj pentru a asigura accesul la program pentru cât mai multe femei. Unitatea mobilă este complet echipată și asistată de personal medical specializat. Programul acestor deplasări va fi anunțat pe pagina de Facebook…

Mai mult...

Past & Present

Recursul la tradiţii joacă un rol important în imaginarul politic românesc. Inventarierea şi inventarea tradiţiilor, încă din secolul al XIX-lea, a fost un element al construcţiei identităţii româneşti. Aceste tradiţii nu sunt doar forme subiective ale perspectivei asupra trecutului şi prezentului, ci se dezvoltă şi adaptează continuu, având potenţial de a continua în viitor. Mai sunt tradiţiile inventate, concept pe care Eric Hobsbawm l-a precizat în cartea sa din 1983, The Invention of Tradition (Inventarea tradiţiei). În această carte, Hobsbawm şi colaboratorii săi examinează modul în care anumite tradiţii sunt…

Mai mult...

Ultimă oră! Incendiu la un tren cu țiței staționat în gara din Șimleu

În aceasta seară, în jurul orei 21, pompierii Secției Șimleu Silvaniei au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la locomotiva unei garnituri de tren ce transporta țiței, tren aflat în gara orașului Șimleu Silvaniei. Garnitura era formată din două locomotive și 19 vagoane. Locomotiva afectată a fost separată de vagoane. Incendiul s-a manifestat inițial cu flacără și cu degajări de fum. Nu au fost înregistrate victime, iar incendiul nu s-a propagat la vagoane. Incendiul a fost lichidat, zona a fost balizată, asigurându-se măsurile de prevenire și stingere a…

Mai mult...

A făcut scandal la spitalul din Jibou

Duminică, 2 iulie, la ora 20.50, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să intervină după ce un bărbat a distrus mobilier și un stativ de perfuzie, în timp ce se afla sub tratament medical la Spitalul Orășenesc Jibou. Incidentul a avut loc pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 48 de ani fiind cunoscut cu antecedente de comportament agresiv. În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Distrugere”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor. În urma…

Mai mult...

În Sălaj, patru note de 10 la Bacalaureat

Rezultatele la bacalaureat, înainte de contestații, au fost afișate. Notele publicate sunt în format anonimizat, astfel că pe pagina online dedicată apar coduri în dreptul candidaților care au participat la examen. Fiecare candidat a primit anterior afișării rezultatelor codul specific. În funcție de notele obținute, candidații au primit calificativul „admis” sau „respins”. Pentru a fi admiși la examen, candidații trebuie să aibă media tuturor probelor peste șase și nicio notă mai mică de cinci. La nivel de județ, ne putem mândri cu patru medii de zece. Din acestea, trei au…

Mai mult...

Lucrători în construcții fără forme legale

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj (ITM Sălaj) au efectuat, în perioada 8 – 15 iunie, acțiuni de control la angajatorii care activează în domeniul construcțiilor. Activitățile fac parte dintr-o amplă campanie națională ce vizează diminuarea practicilor angajatorilor legate de munca nedeclarată. Totodată, s-a avut în vedere și identificarea angajatorilor care se folosesc, în afara legii, de munca copiilor și tinerilor din județ. În cadrul activiților desfășurate pe teren, inspectorii din cadrul ITM Sălaj au derulat și diferite activități cu caracter preventiv și informativ, utile atât…

Mai mult...