Sălăjeni, în Republica Moldova

Grupul vocal „Plaiuri codrenești” și conducerea Primăriei Cehu Silvaniei au participat la Festivalul „Cântă de răsună lunca” din raionul Glodeni

M-am reîntors în Republica Moldova după 23 de ani. Atunci, prin 2000, am fost la Cahul, cu un grup de scriitori sălăjeni. Săptămâna trecută, am fost în raionul Glodeni, mai la nord, împreună cu Grupul vocal „Plaiuri codrenești” și conducerea Primăriei Cehu Silvaniei. Țara de peste Prut nu mi s-a părut schimbată. Nici omenia moldovenilor. Ne-au primit frățește, în ciuda nu puținelor probleme cu care se confruntă locuitorii statului de peste Prut. Mai ales cele legate de infrastructură (mi-am adus aminte și de drumurile de la noi din anii 80 ai secolului trecut). Dincolo de probleme (ce-i drept, nici noi nu ne putem lăuda chiar cu toate), rămân dragostea de țară, patriotismul. Îmi place să cred, nefardate, sincere. Și integrarea în Uniunea Europeană, un pas care ar fi decisiv pentru schimbare și în țara de peste „Podul de flori”.

Orașul Cehu Silvaniei e înfrățit cu localitatea Fundurii Vechi din 2018. Primarul Balint Erwin și viceprimarul Nelu Blidar au discutat cu primarul Anatolie Gnatiuc și cu membri ai consiliului sătesc despre continuarea parteneriatului, și prin explorarea altor punți de legătură, nu doar culturale. Fundurii Vechi are probleme, ca și la noi, legate de îmbătrânirea populației, migrație, lipsa locurilor de muncă, cu toate că și aici sunt destule posturi libere, neocupate, nu puțini moldoveni preferând să primească ajutoare sociale decât să lucreze. Problemele de infrastructură au fost parțial rezolvate și prin fonduri provenite de la Guvernul României și UE (un exemplu, școala din localitate). Moldovenii, și cei din Fundurii Vechi, sunt interesați să preia modelele de succes din România (în toate domeniile). O întâlnire remarcabilă a fost și cu fostul primar Nicolae Rotaru, acum un prosper om de afaceri din zonă.

Grupul vocal „Plaiuri codrenești”, al asociației omonine conduse de Claudiu Domuța (președinte) și Daniel Drulea (vicepreședinte), a participat a 22-a ediție a Festivalului folcloric „Cântă de răsună lunca” desfășurat în Pădurea Domnească, o rezervație naturală cu stejari seculari în lunca Prutului. Regia Națională „Pădurea Domnească” a împlinit 30 de ani de existență. Cu prilejul festivalului, a fost lansat și un traseu ecoturistic („Stâncile Prutului”), cofinanțat în cadrul programului de cooperare poloneză pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polonia. Un asemenea traseu a fost realizat și în rezervația menționată. Un moment emoționant la festival a fost prezența pe scenă, împreună, a ansamblurilor din Cehu Silvaniei și Fundurii Vechi.

Festivalul a fost organizat de Consiliul Raional Glodeni. I-am cunoscut pe președintele consiliului, Ion Cojocari și pe Ion Ursache, șeful serviciului Cultură și Turism. Semne bune pentru viitoare colaborări. Tot săptămâna trecută, cu prilejul vizitei amintite, s-a semnat un parteneriat de colaborare între Asociația „Plaiuri codrenești” din Cehu Silvaniei, Asociația „Ținutul de Sus” din Dorohoi și Asociaţia pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălţi.

Lilia Costea, directorul Casei de Cultură din Fundurii Vechi: „Ansamblul folcloric «Învârtita Dorului» a fost fondat în 1990. În următorul an i s-a confirmat titlul de colectiv-model. Împreună cu membrii grupului cercetează, valorifică și promovează folclorul autentic, obiceiurile și tradițiile populare, costumul național corespunzător vetrei folclorice, îmbogățindu-și astfel repertoriul cu creații de valoare. În anul 2015 am făcut cunoștință cu Claudiu Domuța, președintele Asociației «Plaiuri codrenești» din orașul Cehu Silvaniei și conducătorul Grupului vocal-instrumental cu același nume, intermediar fiind Dragomir Mărgineanu, consăteanul nostru. Chiar dacă este stabilit cu traiul în România, ne urmărește activitatea. Este președintele Asociației pentru Educație DAR. Colaborarea dintre colective a pornit în decembrie 2015, primind invitația oficială de a participa la festivalul colindelor de copii, după care a urmat și invitația la Festivalul Dansului și Cântecului Codrenesc, care se desfășoară în luna iunie a fiecărui an. La 1 Decembrie 2018, cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri, am avut deosebita plăcere de a participa în cadrul concertului alături de mari interpreți ai României. Tot în această zi, la ședința festivă a Consiliului Local Cehu Silvaniei a fost semnat Protocolul de colaborare între orașul Cehu Silvaniei și localitatea Fundurii Vechi”. Ansamblul din localitatea moldoveană amintită a participat în România și la festivaluri folclorice organizate în județele Bistrița-Năsăud și Prahova. Grupul din Cehu Silvaniei, înființat în 2007, a participat la numeroase festivaluri folclorice, în țară (în județele limitrofe) și în străinătate (Serbia și Republica Moldova).

Daniel Săuca

One Thought to “Sălăjeni, în Republica Moldova”

  1. […] Grupul vocal „Plaiuri codrenești” și conducerea Primăriei Cehu Silvaniei au participat la Festivalul „Cântă de răsună lunca” din raionul Glodeni M-am reîntors în Republica Moldova după 23 de ani. Atunci, prin 2000, am fost la Cahul, cu un grup de scriitori sălăjeni. Săptămâna trecută, am fost în raionul Glodeni, mai la nord, împreună cu Grupul vocal „Plaiuri codrenești” și conducerea Primăriei Cehu Silvaniei. Țara de peste Prut nu mi s-a părut schimbată. Nici omenia moldovenilor. Ne-au primit frățește, în ciuda nu puținelor probleme cu care se confruntă locuitorii statului de… Citeste mai mult […]

Leave a Comment