Controale ale polițiștilor sălăjeni în gări și trenuri

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Sălaj, alături de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Poliției Municipiului Zalău, au desfășurat o acțiune la data de 1 octombrie care a vizat stațiile sălăjene ale CFR, zonele adiacente acestora, precum și trenurile de călători care au tranzitat județul. Scopul principal al activităților l-a reprezentat creșterea gradului de siguranță publică, descurajarea și prevenirea faptelor antisociale, precum și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise în zona transportului feroviar. Trei stații de cale ferată au fost verificate, iar oamenii legii au…

Mai mult...

Companiile sunt în stand-by, populația este debusolată. Nimeni nu mai înțelege nimic

Din cauza impredictibilității legislației în domeniul impozitelor și taxelor, dar și a legislației în general, care afectează grav activitatea economică din România, toată lumea așteaptă, așteaptă fără să știe ce așteaptă, de fapt. După primul pachet legislativ, cel care a majorat TVA, accize etc., și care a găsit foarte urgent un consens între partidele aflate la guvernare, când vine vorba de reduceri de cheltuieli nu avem nicicum o înțelegere. De ce oare? Oare o fi de vină frica de faptul că se vor pierde voturi? Și atunci ce facem? Mergem…

Mai mult...

Zalăul, gazda concursului „Sălajul autentic”

Concursul „Sălajul autentic” a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Asociația Qualis et Progressus în colaborare cu Universitatea „Babeș – Bolyai”, Facultatea de Geografie, Extensia Universitară Zalău și susținut de către Consiliul Județean Sălaj Scopul concursului a fost Promovarea județului Sălaj prin creații artistice și digitale care reflectă autenticitatea, frumusețea și valorile culturale ale zonei, văzute prin ochii elevilor. Premii pe secțiuni: Pictură: Locul I – Mondek Diana de la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou, profesor coordonator Baltă Ioan Ovidiu Locul II – Toldaș Raluca de la Liceul…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 2 octombrie

1953: la Zalău se instalează prima staţie de radioficare a oraşului, ce cuprindea 160 de abonaţi S-a întâmplat în 2 octombrie 1853 – S–a născut compozitorul Ciprian Porumbescu (opereta „Crai nou”, „Balada”, “Sosirea primăverii”, “Tatăl nostru”) (m.06.06.1883). 1869 – S–a născut Mohandas Karamchand Gandhi (supranumit Mahatma –„suflet mare”), om politic indian, militant pentru independenţă obţinută pe cale paşnică. Zi comemorativă (m.30.01.1948). 1869 – S-a născut Mahatma Gandhi, conducător al mişcării de eliberare a Indiei (m.30.01.1948). 1877 – Radu Porumbaru a urcat, pentru prima dată, pe Mont Blanc. A fost primul român care a reuşit această ascensiune. 1879 – S-a născut…

Mai mult...

A început înscrierea la școlile de subofițeri ale Jandarmeriei Române

Până în data de 17 octombrie, ora 23:55, vă puteți înscrie la concursul de admitere în şcolile de subofiţeri (postliceale) ale Jandarmeriei Române. Cererile de înscriere se pot depune până în data de 17 octombrie 2025, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, prin intermediul platformei „Hub de servicii la nivelul M.A.I.” –https://hub.mai.gov.ro/invatamant/anunt/view?id=19. Candidații își creează un cont în Hub și îl validează conform instrucțiunilor prezentate pe portal. Completarea datelor de înscriere la concurs, precum și încărcarea documentelor solicitate se realizează la secțiunea „Învățământ din Hub”. Dimensiunea fiecărui document transmis…

Mai mult...

Un cunoscut lanț de magazine de modă a ajuns și în Sălaj

Un cunoscut lanț de magazine de modă își extinde rețeaua și în Sălaj. La sfârșitul lunii septembrie, Sinsay a inaugurat primul magazin din județ, deschis în orașul Jibou. Retailerul are la momentul actual o prezență puternică în România, unde operează peste 185 de magazine. Sinsay face parte din grupul polonez LPP SA, companie considerată una dintre cele mai dinamice din industria modei din Europa Centrală. Grupul gestionează cinci branduri de modă, cunoscute și în România: Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay. Compania are un rol important și în piața muncii.…

Mai mult...

Mai mulți copii născuți în Sălaj, însă județul continuă să-și piardă locuitori

Sălajul, asemenea județelor din întreaga țară, se confruntă cu provocări semnificative în ceea ce privește scăderea populației și sporul natural negativ. Datele arată că natalitatea rămâne redusă, numărul sălăjenilor care își pierd viața îl depășește de la o lună la alta pe cel al nou-născuților, iar populația îmbătrânește semnificativ. Toate aceste discrepanțe scot în evidență fragilitatea tinerei generații care își duce traiul în orașele și satele sălăjene. Mai mulți copii aduși pe lume Cele mai recente date oficiale arată că numărul copiilor aduși pe lume în luna iulie a acestui…

Mai mult...

Conferință antidrog organizată la Zalău de Marea Lojă Națională a României și Ministerul Educației

Într-o mișcare revoluționară, Marea Lojă Națională din România (MLNR) și Ministerul Educației și-au unit forțele pentru a lansa o serie de conferințe antidrog, menite să inspire și să educe tinerii, consolidând astfel eforturile de prevenire a consumului de droguri. La Zalău, conferința este programată se desfășoare joi, 23 octombrie, începând cu ora 11, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, cu sprijinul Asociației „Steaua Silvană”. Moderatorul evenimentului este profesorul universitar doctor Cătălin Țone. Conform organizatorului, conferințele antidrog sparg barierele în lupta împotriva drogurilor. Da, aceste inițiative locale sunt esențiale…

Mai mult...

Anual, zeci de sălăjence sunt diagnosticate cu cancer de sân

Din păcate, numărul sălăjencelor diagnosticate cu cancer de sân crește de la un an la altul. Anunțul vine în contextul în care, în luna octombrie este marcată Luna Internațională de Conștientizare a Cancerului de Sân. Cancerul de sân este cea mai frecventă cauză de cancer la femei, potrivit Ministerului Sănătății. O femeie din nouă primește de-a lungul vieții diagnosticul de cancer la sân. Aproximativ 11 la sută dintre cazurile de cancer de sân din Europa apar la femei cu vârsta sub 44 de ani, 54 la sută apar la vârsta…

Mai mult...

Jandarmul sălăjean Raul Țurcan, trimis într-o misiune specială în Tenerife

Sălăjeanul Raul Țurcan, plutonier în cadrul Jandarmeriei Sălaj, va participa la o misiune internațională de ordine publică în Tenerife. Începând de miercuri, 1 octombrie, Jandarmeria Română a numit  doi reprezentanți care vor lua parte la acțiuni, alături de agenți ai Gărzii Civile Spaniole. Zonele vizate sunt cele frecventate de turiști, Tenerife fiind una dintre cele mai vizitate insule din arhipelagul Canare. Plutonierul sălăjean și Adrian Andraș, căpitan al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, vor lua parte la misiuni pe rând, fiecare pentru o perioadă de trei luni. Printre responsabilitățile principale…

Mai mult...

Sălajul, gazda mai multor campionate naționale de orientare sportivă

Județul nostru va găzdui la acest sfârșit de săptămână mai multe competiții de orientare sportivă: Campionatul Național – Sprint-Urban, Campionatul Național – Ștafetă Mixtă Sprint și Campionatul Național de Noapte, precum şi Cupa Pro-Silva. Sunt competiții care pun Sălajul pe harta orientării sportive datorită numărului semnificativ de sportivi care și-au anunțat participarea. Sufletul acestui eveniment este Florin Dîrjan, un fost militar pasionat de natură, de orientare sportivă. Competițiile sunt organizate de Federația Română de Orientare  în parteneriat cu Clubul Sportiv Pro Silva din Zalău, Primăria Zalău, Primăria Jibou și Primăria…

Mai mult...