Boboteaza este o sărbătoare care implică multe obiceiuri și în Sălaj. Multe s-au pierdut. Dar, mai există sălăjeni care țin mult la tradiție, iar tradiția locală este una deosebită. Meșterul popular Nelu Mangău din Fildu de Sus este omul care încearcă să ducă mai departe tradiția, să o respecte. L-am sunat în această dimineață, ne-am salutat, ne-am urat după cum este obiceiul la început de an și l-am rugat să-mi povestească, să-mi spună cum e la dumnealui în sat de Bobotează. „Obiceiul e frumos. Ne trezim devreme și ne ducem…
Mai mult...Etnologul Camelia Burghele, despre Bobotează: „Ziua în care se deschide cerul şi oamenii buni se pot apropia de divinitate”
Sărbătorile de iarnă au ajuns la final, zilele de Bobotează şi Sfântul Ioan marcând sfârşitul lor. Ajunul Bobotezei este considerată prima zi de post negru din an, în care nu se mănâncă şi nu se bea nimic, fiind urmată de Bobotează şi de ziua Sfântului Ioan, ultima sărbătoare din ciclul frumoaselor Sărbători ale iernii. Boboteaza, sărbătorită în 6 ianuarie, este considerată şi ziua naşterii spirituale a Mântuitorului Iisus Hristos. Canoanele Bisericii învaţă că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi…
Mai mult...Astăzi, 6 ianuarie, creștinii sărbătoresc Boboteaza
Creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc astăzi – 6 ianuarie Boboteaza sau Botezul Domnului. Sărbătoarea marchează botezul lui Isus în apele Iordanului
Mai mult...Cum stă Sălajul la capitolul pensiilor?
La nivel național, numărul pensionarilor depășea 4.7 milioane în ultima lună a anului trecut. Pensia medie a acestora a fost de 2.748 de lei, după cum arată datele Casei Naționale de Pensii Publice. Din numărul total, 52.578 sunt pensionarii sălăjeni, în urma datelor centralizate. Media pensiilor acestora a fost de 2.646 de lei, sub media națională de 2.803 lei. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite a fost de peste 139 de milioane de lei. Comparativ cu luna noiembrie 2024, numărul sălăjenilor pensionari a crescut ușor cu 132. Câți sălăjeni…
Mai mult...Fotografia zilei
Super ofertă!
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 6 ianuarie
1802: se termină construcţia Bisericii de piatră din Halmăşd S-a întâmplat în 6 ianuarie 1412 – S-a născut Ioana d’Arc, eroina naţională a Franţei, sanctificată în 1920. 1760 – S-a născut scriitorul, filosoful şi istoricul Ion Budai Deleanu („Ţiganiada”, „Trei viteji”, „Scrieri lingvistice”) (m.24.08.1820). 1802 – S-a născut Ion Heliade Rădulescu, scriitor şi om politic, întemeietorul presei scrise în Ţara Românească („Curierul românesc”, 1829) (m.27.04.1872). 1822 – S–a născut arheologul Heinrich Schliemann; încercând să identifice locurile evocate în epopeile homerice, Schliemann a descoperit Cetatea Troiei şi tezaurul atribuit regelui Priam (m.26.12.1890). 1831 – S-a născut Rodolphe Kreutzer, violonist şi compozitor,…
Mai mult...Tâlhar din Zalău, reținut de polițiști
Ieri, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Zalău, cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Din cercetări a reieșit că, la data de 1 ianuarie, în timp ce se afla la parterul unui bloc din municipiul Zalău, i-ar fi sustras 200 de lei unui alt tânăr, de 20 de ani, prin folosirea forței, deteriorându-i acestuia vestimentația. Totodată, la data de 4 ianuarie a.c., polițiștii Biroului…
Mai mult...HC Zalău a început anul cu o înfrângere
În primul meci din acest an, disputat duminică la Rm. Vâlcea și contând pentru etapa a XIII-a a Ligii Florilor, handbalistele de la HC Zalău au pierdut în fața gazdelor de la SCM cu scorul de 34 – 29 (12 – 12). Oaspetele și-au vândut scump pielea, au condus în prima repriză, iar în minutul 36 scorul era 15 – 15. Din păcate, finalul a fost al gazdelor, care au câștigat la cinci goluri diferență. Etapa viitoare se va desfășura în 15 ianuarie, când HC Zalău va întâlni pe teren…
Mai mult...Boboteaza aduce în Sălaj temperaturi de primăvară
Gerul Bobotezei? În Sălaj nici vorbă de așa ceva, potrivit Severe Weather Alert Sălaj. Urmează o săptămână cu o vreme deosebit de caldă pentru perioada în care ne aflăm cu maxime pozitive atât noaptea, dar și ziua. Mâine valorile vor fi între 4-7 grade, iar de miercuri între 10-14 grade. Pe timpul nopții, temperaturile vor fi predominant pozitive. Din punct de vedere al nebulozității și al fenomenelor, marți noaptea și miercuri va ploua slab cantitativ la nivel local, în restul intervalului perioadele cu cer însorit vor alterna cu cele cu…
Mai mult...Din acest an, hainele vechi vor fi colectate selectiv
Colectarea deșeurilor vine cu modificări la început de an. La nivel național, materialele textile vechi vor fi colectate selectiv. Mircea Fechet, ministrul Mediului, a oferit detalii privind modul în care se va desfășura acest proces. Reciclarea textilelor reprezintă o problemă semnificativă la nivel mondial. În vederea colectării selective a acestora, primăriile tuturor localităților din țară trebuie să pună la dispoziție containere speciale în acest sens. De asemenea, deșeurile ar putea fi și colectate din poartă în poartă. Această decizie va rămâne însă la latitudinea edililor, atât celor de la orașe,…
Mai mult...Elevii se reîntorc în bănci din 8 ianuarie
După mai bine de două săptămâni de vacanță, elevii se reîntorc la cursuri începând de miercuri, 8 ianuarie. Odată cu această zi începe și cel de-al treilea modul, planificat în intervalul a șase săptămâni. Aceștia vor avea parte de o nouă săptămână de vacanță în perioada 10 februarie-2 martie, stabilitî în fiecare județ prin decizia Inspectoratelor Școlare. În Sălaj, elevii se vor bucura de aceasta în perioada 17-23 februarie 2025. Din 24 februarie începe cel de-al patrulea modul stabilit pentru anul școlar în curs, în intervalul a opt săptămâni, până…
Mai mult...Au crescut amenzile de circulație! Află care sunt noile valori
Începând cu 1 ianuarie 2025, amenzile pentru încălcările Codului Rutier au crescut, odată cu majorarea punctului de amendă, care este corelat cu salariul minim. Datorită creșterii salariului minim, punctul de amendă este de 202,5 lei, reprezentând 5% din salariul minim brut. Clasa I de amenzi se sancţionează cu amendă de 405 sau 607,5 lei, include contravenţii precum: – nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers; – nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice; – nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul şi a…
Mai mult...Recomandări şi informaţii utile pentru consumatori în perioada reducerilor de iarnă
Recomandări şi informaţii utile pentru consumatori în perioada reducerilor de iarnă, în special pentru achiziţiile online. Un ghid care acoperă aspecte importante precum verificarea preţurilor şi reducerilor, siguranţa tranzacţiilor online, drepturile consumatorilor şi condiţiile de returnare a produselor: În perioada reducerilor de iarnă este recomandat sa verificati preturile prin consultarea site-urilor care afiseaza preturi comparative pentru acelasi produs, practica ce a dus la imbunatatirea constanta a modalitatilor de prezentare a preturilor si reducerilor de catre magazinele online. Pentru cumparaturi avantajoase in perioada ofertelor de iarna, cititi cu atentie caracteristicile produsului…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 5 ianuarie
1919: la Ulciug se constituie Comitetul Naţional Român, condus de Ilie Husti S-a întâmplat în 5 ianuarie 1589 – A murit regina Catherina de Medici (n.13.04.1519). 1716 – Nicolae Mavrocordat este numit domn în Ţara Românească. Instaurarea regimului fanariot în Ţara Românească. 1805 – Cea dintîi legiuire care prevede eliberarea unei părţi din moşii de toate servituţile feudale şi transformarea ei în proprietate absolută a boierului – Aşezamîntul agrar al lui Alexandru Moruzi. 1819 – Poarta otomană a promulgat un Regulament special, care hotăra ca scaunele de domnie ale Moldovei şi Ţării Româneşti, ca şi dregătoriile de dragomani…
Mai mult...