Volumul cuprinde operele lirice ale lui Shakespeare, însemnând cele 154 de sonete precum și poemele “Venus și Adonis”, “Necinstirea Lucreției”, “Phoenix și turtureaua”, “Bocet”, “Jeluirea indrăgostitei” și “Pelerinul îndrăgostit”. Sunt scrieri de tinerețe ale marelui Will și sunt expresia unui renascentism care în Anglia, cel puțin în literatură, s-a manifestat mai tărziu. Relevant în acest sens este recursul la valorile și la miturile clasicismului latin sau elen (legenda lui Adonis, abolirea regatului și instaurarea republicii în Roma antică, asasinarea lui Cezar, războiul troian, legenda lui Cupidon, opera lui Ovidiu). Fără…
Mai mult...Categorie: Raftul cu carte
Categorie destinata publicatiilor print
RAFTUL CU CARTE: Rubicon. Triumful si tragedia Republicii Romane
autor: Tom Holland O istorie minunată, plină de spirit și de informații, a uneia dintre cele mai mari civilizații ale umanității și a evenimentelor și popoarelor care au dus la transformarea ei din republică în imperiu. Într-o dimineață întunecată de ianuarie, Iuliu Cezar, guvernatorul Galiei, a pornit călare împreună cu cei mai apropiați aghiotanți ai săi către râul numit Rubicon, care marca linia de frontieră cu Italia. Unui guvernator îi era interzis să își conducă trupele în afara provinciei care îi era alocată, iar a încălca aceasta lege foarte severă…
Mai mult...RAFTUL CU CARTE: Scurtă istorie a Angliei. De la Wilhelm Cuceritorul la Elisabeta a II-a
autor: Simon Jenkins Istoria Angliei – plină de forță și de evenimente, încă de când triburile germanice anglo-saxone au înaintat spre vest de-a lungul Britanniei antice, după retragerea romanilor – este scena unor tablouri fermecătoare: cucerirea normandă, Henric al VIII-lea, Carol I, Revoluția Industrială și războiul împotriva lui Hitler. Englezii au fost, indiferent de unghiul în care alegem să-i privim, un popor remarcabil, care și-au impus puterea și și-au răspândit cultura inițial de-a lungul Insulelor Britanice, iar apoi în toată lumea. Și totuși, cum au ajuns astfel? Cum au influențat…
Mai mult...Raftul cu carte: Un balet de leproși. Un roman și câteva povestiri – Leonard Cohen
Claudiu Bîrsan Ar trebui să încep prin a spune că Leonard Cohen este artistul meu preferat (mă refer la muzică, pentru că l-am descoperit prin intermediul muzicii, abia mai apoi prin al poeziei), dar am spus asta de câteva ori pe acest blog, așa că n-o să repet. Romanul “Un balet de leproși” și prozele scurte din acest volum au fost scrise în perioada 1956-1961, dar au fost publicate postum, abia în 2022, în Canada, fiind traduse și la noi de Radu Pavel Gheo. Au apărut abia acum pentru că…
Mai mult...RAFTUL CU CARTE: Căderea. Colapsul Uniunii Sovietice
autor: Vladislav Zubok Un studiu important despre prăbușirea Uniunii Sovietice și despre reformele eronate ale lui Gorbaciov care au condus la declinul ei În 1945, Uniunea Sovietică ținea sub control jumătate din Europa și era membră fondatoare a Națiunilor Unite. Până în 1991 a ajuns să dețină o armată de patru milioane de oameni, dotată cu cinci mii de focoase nucleare, și era al doilea producător de petrol din lume. Dar, la scurt timp, URSS a alunecat într-o criză economică și a fost sfâșiată de separatismul naționalist. Colapsul Uniunii Sovietice…
Mai mult...RAFTUL CU CARTE: Evoluţia omului. Cum a modelat biologia umană istoria lumii
autor: Lewis Dartnell Noi, oamenii, suntem minuni ale evoluției. Abilitățile noastre excepționale au creat viața așa cum o știm. Creierul nostru este complex, corpurile noastre sunt un miracol tehnic, avem abilitatea de a transmite cunoștințe generațiilor viitoare. Însă suntem și profund imperfecți. Putem trăi doar la anumite temperaturi, corpurile noastre sunt vulnerabile în fața microorganismelor și a altor paraziți, avem nevoie constant de somn, de nutrienți și de apă. Toate aceste trăsături ne-au făcut să ne alegem medii favorabile în care să ne stabilim, limitându-ne libertatea de mișcare, și au…
Mai mult...RAFTUL CU CARTE: Scurtă istorie a Franţei. De la Clovis I la Emmanuel Macron
autor: Jeremy Black O lectură concisă, accesibilă și captivantă, despre un subiect complex și totodată un ghid util în înțelegerea Franței de astăzi Artiști, martiri, regi și revoluționari: identitatea națională a Franței este strâns legată de istoria sa bogată și complexă care fascinează lumea și atrage milioane de vizitatori anual, fie că e vorba de castele aristocratice, de muzee care inspiră, de bulevarde pline de viață sau de podgorii sofisticate. Jeremy Black ne invită într-o călătorie de la picturile rupestre din Lascaux și originile arhitecturii gotice la Claude Monet, Edgar…
Mai mult...RAFTUL CU CARTE: O lucrare mai actuală şi mai necesară ca oricând
Motto: „Parcurgând această lucrare, vom intra în cabina de vot încredințați că omul pe care îl vom alege va merita învestitura noastră de încredere și speranță.” (Radu Paraschivescu, scriitor) Cartea a apărut la Editura „Humanitas” și se intitulează „CE VREM DE LA PREȘEDINTELE ȚĂRII?”. Subtitlul ei este unul mai mult decât lămuritor „Ghid civic pentru alegătorii români”. Este prefațată de eseistul, filozoful și scriitorul Andrei Pleșu. Autorii ei sunt Cristian Preda, Ciprian Mihali și Sorin Ioniță. Suntem în plină campanie de desemnare a candidaților la președinția României, dintre care unul…
Mai mult...Raftul cu carte: Ulise – James Joyce
Claudiu Bîrsan Este greu să scrii ceva nou despre o carte despre care s-au scris până acum zeci de lucrări de cercetare literară. O carte pe care mulți o consideră drept cel mai bun roman (cel puțin de limbă engleză) al sec. XX, un roman “cult”, un roman după apariția căruia literatura nu a mai fost la fel. Romanul a apărut în 1922 la Paris, dar James Joyce lucra la el încă din 1914. Însăși apariția lui reprezintă o “odisee” în sine. Încă de la început, mai ales în SUA,…
Mai mult...RAFTUL CU CARTE: Radu Paraschivescu, Libertatea de depresie
Motto: „Despre țara asta îmi place și simt nevoia să scriu. În țara asta îmi place să trăiesc până în ziua mea de pe urmă. ” (Autorul) La Târgul Internațional de Carte Bookfest 2024, Radu Paraschivescu a cunoscut un nou succes editorial prin publicarea volumului „Libertatea de depresie”. El are ca subiect subtitlul lămuritor – „Învăluiri și dezvăluiri de pe la noi”. Pe pagina de titlu, autorul oferă Cititorului o urare: „Gând bun”. La rândul nostru, îi oferim cu aceeași considerație gândurile noastre despre această carte apărută la editura „Humanitas”.…
Mai mult...Raftul cu carte: Cristian Tudor Popescu, RÂSUL DRACULUI
MOTTO: Se poate spune că „GRIJA FAȚĂ DE OM”, lozinca dictaturii comuniste e înlocuită la noile generaţii de valoarea „DISPREȚUL FAȚĂ DE OM”? La Târgul de Carte Bookfest 2024, una dintre cărțile de mare succes la cumpărători a fost și această carte semnată de scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu. Ea are ca subtitlu „Interceptări. Informații desecretizate. Autodenunțuri”. El este unul aproape identic cu cel al precedentei opere publicate de autor, tot la editura „Polirom”, în 2022 „Dumnezeu nu e mort”. Cristian Tudor Popescu, (n. 1956), absolvent al Facultății de…
Mai mult...Noutăți editoriale: Doru Arăzan Jr. – Nervurile lutului
„Rar poet care să mai regăsească ceva din candoarea privirii în jur și care să vadă cotidianitatea ca pe o suită de miraje, fie ele și melancolice ori chiar subminate de adierile vreunei angoase.” Al. Cistelecan „Ceea ce face Doru Arăzan Jr. în poezia sa e un exercițiu extrem de dificil – acela de a redeveni conștient de faptele și evenimentele cotidianului: bătaia vîntului, căderea unei frunze, oameni tăind pîine și mîncînd împreună. Poezia lui nu constă în imagini prețioase ori exotice, în expresii căutate. Geo Bogza încerca să facă…
Mai mult...Noutăți editoriale: Friedrich Nietzche – Măruntaiele minții se află în inimă
Amestecul de entuziasm, speranță, cinism, lejeritate, ironie mușcătoare, înălțimi sublime, reflecții despre femeie și dragoste, disperare tăcută, raționalizări forțate și caruselul emoțional al acestui an crucial răzbate și din caietul de vară-toamnă pe care vi-l oferim spre lectură, alături de textul german așa cum a fost republicat în ediția electronică a operelor complete. Unele teme sunt prezente și în cărțile din proximitatea anului 1882, mai ales în Așa grăit-a Zarathustra, născută cu siguranță sub impactul poveștii cu Lou, în timp ce altele rămân inedite. Nietzsche a dat acestui caiet forma unei…
Mai mult...Raftul cu carte: Nevestele vesele din Windsor. Cum vă place – William Shakespeare
Claudiu Bîrsan Volumul reunește două dintre comediile Marelui Will destul de diferite între ele. Prima, “Nevestele vesele din Windsor”, este o comedie de moravuri. Ea îl are în primplan pe Falstaff, un personaj recurent în piesele shakespeariene, personaj care aici este foarte bine conturat. Dacă fizicul său trădează lăcomia, comportamentul său dezvăluie viciile sale de caracer: fanfaronadă, trufie, autosuficiență, lăcomie. El își propune să le seducă pe Doamnele Ford și Page, ambele măritate, în scopul obținerii unor sume de bani pe care să le cheltuie împreună cu însoțitorii săi rău…
Mai mult...