Sunt frumoase, unele sunt albastre, altele par de un gri plăcut, au un miros aparte, iar de îndată ce le treci pragul, lumea ta, vizitatorule, se schimbă. În casă e cald, focul arde în sobă, iar mirosul de pâine proaspătă te îmbată și te face să uiți chiar și de război, de facturile mult prea mari sau de nenorocita asta de pandemie. Sunt în Muzeul de Artă Populară din Iaz, iar locul este unul de poveste și merită vizitat. În covată stau aburinde, acoperite cu un ștergar alb, moșocoarnele. Sunt…
Mai mult...Categorie: Prima Pagina
Daniel Săuca, managerul CCAJ Sălaj: cultura este esențială pentru sănătatea unei țări
Proiectele culturale ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj sunt unele importante pentru acest an, a anunțat astăzi într-o conferință de presă Daniel Săuca, managerul instituției. „În pofida pandemiei, anul trecut a fost unul bogat, zicem noi, în evenimente culturale pe care le-am organizat sau susținut. Și în privința aparițiilor editoriale am avut o activitate importantă. Anul trecut, Editura „Caiete Silvane” a avut o activitate foarte bună. Am reușit să edităm și să sprijinim apariția a 45 de cărți, un record pentru editura noastră. Revista „Caiete Silvane” a…
Mai mult...Lucrările de reabilitare la Palatul Administrativ – la final
Lucrările de reabilitare a clădirii Prefecturii Sălaj din centrul oraşului, cunoscută sub denumirea Palatul Administrativ, au ajuns la final
Mai mult...Zălăuanii, Olga cu gemenii și gloanțele nebunilor
Mâinile îi sunt roșii de frig, pe obraji îi curg lacrimi, scutecele gemenilor n-au mai fost schimbate de o zi, iar micuții plâng întruna. Gata, au trecut, au scăpat! Olga plânge, dar și râde. Își șterge lacrimile cu mâneca și împinge bărbătoasă de căruciorul în care se află gemenii. Nu mai plâng nici ei, au adormit. Un telefon primit sâmbătă dimineața de la București m-a pus pe treabă, trebuia să relatez la radio despre situația din teren. Înarmat cu un reportofon și cu un laptop, am sărit în mașină și…
Mai mult...Sute de sălăjeni, oameni simpli, dispuși să ajute refugiați ucrainieni
Tot mai mulți sălăjeni sunt dispuși să ajute refugiați ucrainieni, vârstnici, mame și copii care fug din calea războiului. Mai mulți zălăuani s-au mobilizat deja pentru a strânge alimente și haine ce urmează să ajungă la granița de la Sighetul Marmației. Printre cei care s-au decis să ajute și să primească refugiați se numără și proprietarii unor companii locale, proprietari de restaurante, dar mai ales oameni simpli. Înainte de toate, Crucea Roșie-Filiala Sălaj a anunțat un program concret și coordonat de sprijin, iar detalii puteți afla intrând pe www.crucearosie.ro, pe…
Mai mult...Încep demolările în mai multe zone din Zalău. Peste 160 de garaje şi copertine – înlocuite cu locuri de parcare
Mai multe garaje şi copertine din municipiul Zalău din zona Dumbrava, zona Servirea şi zona lt. col. Teofil Moldoveanu urmează
Mai mult...Răzvan Demian, somelierul care a deschis șampania cu sabia în motodeltaplan, deasupra Sălajului
A fost numit cel mai bun degustător din România, a obținut nenumărate titluri profesionale, a câștigat premii naționale și internaționale și este cunoscut multor iubitori de vinuri din Transilvania. Pe somelierul Răzvan Octavian Demian l-am întâlnit la Crasna. A venit aici la invitația sălăjeanului Vizaknai Alexandru, proprietarul micului aerodrom de lângă Crasna. A trecut de atunci ceva vreme, dar vizita nu a fost una întâmplătoare. Răzvan a sabrat o sticlă de vin spumant la înălțime, aproape de nori, în timp ce zbura cu un motodeltaplan. Nu, nu este o glumă,…
Mai mult...Un general în rezervă din Sălaj solicită să revină în armată, în caz de mobilizare, pe fondul tensiunilor ruso-ucrainiene
Cererea generalului în rezervă Florian Caba a fost depusă la Centrul Militar Județean Sălaj și se află în lucru, ne-au declarat astăzi surse militare sălăjene oficiale. În cererea care a apărut deja în spațiul public și a fost preluată de presa centrală, generalul în retragere își argumentează intenția pe fondul creșterii tensiunii în zona de este a Europei, tensiune despre care crede că ar putea afecta și România. Generalul invocă și fidelitatea sa față de jurământul depus României. „Rog să se întreprindă demersurile necesare pentru ca, în caz de mobilizare,…
Mai mult...Grădină botanică la Zalău
La Zalău a început amenajarea unei grădini botanice. Proiectul este inițiat și coordonat de Andrei Manafu, un tânăr de 27 de ani, student la horticultură. Grădina va cuprinde probabil cel mai mare parc de magnolii din România. Grădina este amenajată pe o suprafață de aproximativ 4 hectare, teren situat la poalele Meseșului, la capătul străzii Freziilor, spre stânga, în apropierea orașului. Totul a pornit de la bunicul lui Andrei, inginerul Mircea Lăncrăjan care a cumpărat terenul cu decenii în urmă. Sălăjeanul, un pasionat de natură, a plantat aici sute de…
Mai mult...Un tată, trei copii și o poveste tristă
Privirea lui Adișor m-a cutremurat. M-a privit lung și zâmbitor. A tresărit când l-am rugat să își cheme frații. Mi-a explicat că sunt pe câmp, aveau grijă de animalele familiei. L-am convins să-i cheme, iar într-o clipă, trei suflete minunate mă înconjurau. M-am topit și am vrut să fug, dar era prea târziu. Uneori urăsc meseria asta de jurnalist. Cred că am îmbătrânit pentru că încă mă duc pe teren, îmi place munca pe teren, găsesc oameni minunați și mă încarc cu energia lor. Alteori e trist, iar tristețea asta…
Mai mult...Elevii și profesorii Școlii ,,Mihai Eminescu” Zalău au marcat Ziua Națională a Lecturii într-un mod inedit
Toți elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Zalău au marcat Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități special concepute în vederea stimulării interesului pentru lectura individuală/colectivă și de a dezvolta gustul pentru lectură, punând în valoare cunoştinţele dobândite la diferite discipline de studiu. Respectând recomandările Ministerului Educației cu privire la acest eveniment, toți elevii școlii, indiferent de disciplina din orar, au citit un fragment din opera literară ,,Ocolul Pământului în 80 de zile”de Jules Verne. Potrivit coordonatorilor de proiect, pornind de la textul-suport, profesorii au conceput un set de…
Mai mult...S-a scumpit și pâinea sălăjenilor
Pâinea s-a scumpit și în Sălaj, iar scumpirea oscilează între 50 de bani și un leu. O pâine care costa săptămâna trecută 5,5 lei, iar începând de azi este vândută cu peste 6,4 lei. „Am fost obligați să majorăm prețul la pâine. Nu am vrut noi să scumpim pâinea, dar am fost obligați. S-au scumpit energia electrică, gazele naturale, plătim mai mult pentru motorină, benzina e aproape 8 lei, grâul are un preț mai mare, furnizorii de materie primă au ridicat și ei prețurile la făină și alte ingrediente. Totul…
Mai mult...Ziua Îndrăgostiților și căutarea tradiției la mall
Pe 14 februarie este sărbătorită Ziua Îndrăgostiților. Știau sălăjenii de „Valentine-s day” acum 40 de ani? Cei mai mulți nu, suntem siguri de asta. Sărbătoarea a ajuns o normalitate în zilele noastre chiar și în România, se vorbește despre ea în școli, chiar și în grădinițe, iar centrele comerciale le dedică adevărate sesiuni comerciale cu produse de profil, totul din dorința de a vinde cât mai mult. Da, este o sărbătoare importată, iar unii se tem că vom ajunge nu peste mult timp să sărbătorim și Ziua Recunoștinței. Lăsând gluma…
Mai mult...În plină stare de urgență, un arheolog și un pedagog din Sălaj au pornit o afacere de succes
În momentele critice ale pandemiei când mii de afaceri din România erau în pragul falimentului, doi tineri din Sălaj au pus pe picioare o activitate de succes. El este arheolog, ea a studiat pedagogia, sunt soț și soție, iar împreună au investit într-un atelier în care deshidratează fructe și legume, produc amestecuri de legume, diferite produse de profil, toate ajungând în întreaga țară. Katona Janos și Erika formează echipa Bona Planta, o afacere de succes, o activitate pornită din pasiune și într-un moment considerat extrem de sensibil. L-am întâlnit pe…
Mai mult...