Meseșul, victima nesimțirii

Da, Meseșul a devenit victima ignoranței, a nesimțirii unor trecători și a neputinței autorităților. Meseșul a devenit pentru unii trecători groapă de gunoi. Și nu sunt doar trecători, cel mai probabil sunt și sălăjeni, da, oameni despre care spun întruna că sunt educați, că sunt buni, că sunt respectuoși. Realitatea începe să arate altceva. Mergeți în vârful Meseșului și veți vedea ce poate face omul, nesimțirea, lipsa de educație și impotența unor autorități care stau cu capul plecat, care tac sau care nu fac nimic din dorința de a nu deranja pe nimeni, de a nu „zgârni” un posibil rahat politic!

2022, luna iunie, mijloc de săptămână, o zi frumoasă de vară. O mașină de Satu Mare oprește în vârful Meseșului, pe marginea drumului. Coboară doi vârstnici. Omul își întinde mâinile și se bucură de peisaj. Se apropie de marginea drumului, dar se întoarce rapid la mașină aproape vomitând. Lângă pădure era un miros pestilențial. Am oprit și eu și m-am apropiat. Mirosea a gunoi, a mizerie, a tomberon. Panoul cu avertizarea de interzicere a gunoaielor era înconjurat de deșeuri, de resturi, de ambalaje, cartoane, sticle goale, de scutece. Bătrânelul s-a înfuriat, nu i-a venit să creadă, a urcat în mașină și a plecat. L-am urmărit cu atenție, s-a dus. Am rămas eu pentru a surprinde în imagini nesimțirea de care unii dau dovadă. Am intrat în pădure și m-am îngrozit. Putoare, deșeuri aruncate, resturi de haine, scutece, sticle goale și sparte, cutii pentru suc și energizant, șervețele, resturi de hârtie igienică. Iar asta chiar dacă pe marginea drumului, în spațiile pentru parcare, există tomberoane și multe sunt funcționale.

Nu, unora le place să arunce rahatul pe jos, în pădure, așa se simt ei bine. M-am blocat, n-am știut ce să fac. Vă propun să ne mobilizăm, să facem din nou voluntariat, să strângem gunoiul lăsat de alții. Asta s-a mai întâmplat, au venit voluntari și au curățat, iar după o săptămână sau două era la fel.

Sălajul și educația

M-am săturat să laud Sălajul la radio ca fiind un județ curat, îngrijit, cu oameni buni, educați. Realitatea îmi dovedește că mă înșel din ce în ce mai mult. Suntem în 2022! Oare chiar nu putem găsi soluții la acest comportament grobian, oare chiar nu putem găsi vinovații, nu putem da amenzi usturătoare? Trebuie să vină străinii care muncesc în Zalău pentru a ne arăta ce locuri frumoase avem lângă oraș, dar pe care unii dintre noi nu le respectă?  Aud mereu că Sălajul nu are probleme cu poluarea, că suntem curați, că stăm bine. Stăm pe dracu! M-am săturat de autoritățile care se laudă mereu cu datele lor statistice, cu nenumăratele și împlinitele lor acțiuni. Mai că îmi aduc aminte de ce era înainte de 1989. Realitatea din teren este cu totul alta. Noapte bună, România!

7 Thoughts to “Meseșul, victima nesimțirii”

  1. […] Da, Meseșul a devenit victima ignoranței, a nesimțirii unor trecători și a neputinței autorităților. Meseșul a devenit pentru unii trecători groapă de gunoi. Și nu sunt doar trecători, cel mai probabil sunt și sălăjeni, da, oameni despre care spun întruna că sunt educați, că sunt buni, că sunt respectuoși. Realitatea începe să arate altceva. Mergeți în vârful Meseșului și veți vedea ce poate face omul, nesimțirea, lipsa de educație și impotența unor autorități care stau cu capul plecat, care tac sau care nu fac nimic din dorința de a nu… Citeste mai mult […]

  2. […] Da, Meseșul a devenit victima ignoranței, a nesimțirii unor trecători și a neputinței autorităților. Meseșul a devenit pentru unii trecători groapă de gunoi. Și nu sunt doar trecători, cel mai probabil sunt și sălăjeni, da, oameni despre care spun întruna că sunt educați, că sunt buni, că sunt respectuoși. Realitatea începe să arate altceva. Mergeți în vârful Meseșului și veți vedea ce poate face omul, nesimțirea, lipsa de educație și impotența unor autorități care stau cu capul plecat, care tac sau care nu fac nimic din dorința de a nu…  » Mai multe detalii […]

  3. jhon doe

    dar de pe fiecare drum judetean când strângem:pahare de cafea, doze de otrava(henergizant), dar în alte păduri: ortelec, aghireș, mirșid, cristur? când facem un voluntariat să le strângem, când îi alungăm pe cei de la agentia si garda de mediu ca nu amendeaza pe cei care polueaza, sau dau telefonul celor care anunta ca au poluat?

  4. Așa nu

    Daca în oraș între blocuri e plin de mizerie,gunoi, mai ales la periferii,atunci la ce sa ne așteptăm unde nu sunt camere de luat vederi? Asta ar fi soluția și pe urmă luat gunoiul și dus la ei acasă,unii primari așa au procedat,dar la noi ca la nimenea,nimeni nu i a masuri,legile sunt calcate în picioare mai ales de o categorie de,,oameni,,

  5. Dobocan Marioara

    Buna ziua,
    Am vazut imagini asemenatoare in parcare la fantina de pe Meses catre Treznea.Am facut poze,nu eram pregatita(o pereche de manusi)as fi fost in stare sa caut cred ca as fi gasit o chitanta ceva sa putem gasi persoanele care fac asemenea nelegiuri(nu pot zice altfel).

  6. Mihai

    Ce va tot mirați și comentați? E România lucrului bine făcut, e România educata, e România lui Iohanis, , Ciuică,, et compania!!!!!

  7. Anonim

    Lume multa,oameni putini.Si pe la Garda si pe la APM,DSVSA(vezi cazul cu resturile de miei de la Paste).Basca Politia.Nu-mi spuneti mie ca o ancheta simpla nu gasea macelarul care a umplut padurea de resturi de miei.Dreptu-i ca depinde si pentru cine i-a taiat.acolo-i baiul.Ce sa facem?Tara de kkt cu oameni asemenea

Leave a Comment