De anul viitor, Dascălii primesc salarii majorate

Acordul încheiat recent între Guvern şi sindicatele din învăţământ aduce o serie de noutăţi favorabile angajaţilor din sistem. Printre cele mai importante se numără cele referitoare la majorările salariale. Lefurile salariaţilor din învăţământ vor creşte, până la finele anului 2017, cu 30 la sută. Potrivit lui Eusebiu Lehene, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Sălaj, creşteri salariale sunt prevăzute atât pentru personalul didactic cât şi pentru cel nedidactic. „Majorările salariale se vor face treptat, în două etape anual, în trei ani consecutiv. De pildă, în anul 2015, va avea…

Mai mult...

Conducerea Inspectoratului Şcolar a primit „Foarte Bine” de la Ministerul Educaţiei

  Activitatea desfăşurată în anul şcolar 2013-2014 de către cei trei inspectori generali aflaţi la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj a fost apreciată ca fiind foarte bună de către Ministerul Educaţiei. Atât inspectorul şcolar general, Maria Pop, cât şi cele două adjuncte ale sale, Kovacs Irina şi Mioara Gudea, au obţinut câte 96 de puncte fiecare, calificativul primit fiind astfel „Foarte Bine”. „Punctajul se acordă în baza unei fişe de autoevaluare, susţinută de un raport argumentativ, care motivează punctajele autoacordate pe baza unor documente justificative anexate la fişă. Fiecare ne-am…

Mai mult...

„Conduita profesională”, un nou criteriu de evaluare a dascălilor

Un nou criteriu a fost fost introdus, începând din acest an şcolar, în evaluarea cadrelor didactice. Este vorba de „conduita profesională”, ce valorează cinci puncte. Astfel, activitatea unui dascăl în cursul unui an şcolar va fi apreciată şi în funcţie de modul în care se îmbracă la şcoală, respectul pe care îl arată colegilor, părinţilor şi elevilor, limbajul folosit atât la ore, cât şi în cancelarie. Aspectele menţionate, reunite în criteriul “conduită profesională”, îi pot aduce, sau lua, unui cadru didactic, cinci puncte la aprecierea finală pe care o primeşte…

Mai mult...

Bucură-te de sănătate! – activitate didactică desfășurată în cadrul Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazul”

Ficuţ Florina Săptămâna Educației Globale se celebrează anual, la nivel internațional, în perioada 17-21 noiembrie, activitate ce presupune adoptarea unui stil de viață durabil, așa cum ne informează tema din acest an a acestei activități. Prin urmare, elevii clasei a XII-A ai Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazul”, împreună cu diriginta clasei, doamna Driha Mariana, au avut inițiativa de a se alătura acestui proiect și au realizat un mic cadru festiv în care au oferit tot ce au avut ei mai bun. Aceștia și-au pus la încercare abilitățile de bucătar, realizând rețete…

Mai mult...

Problematica alimentaţiei sănătoase, dezbătută la Şcoala „Corneliu Coposu”

Elevii Şcolii Gimnaziale „Corneliu Coposu” din Zalău au organizat în aceste zile o serie de activităţi educative dedicate „Săptămânii Educaţiei Globale”, tema abordată în acest an fiind „Securitatea alimentaţiei”. În acest sens, elevii clasei a VIII-a A au organizat o campanie de promovare, împărţind flyere şi realizând, alături de colegii din alte clase, panouri cu lucrări privind securitatea alimentaţiei. Ceilalţi elevi implcaţi în proiect au participat la concursul „Cutiuţa cu întrebări”, fiecare răspuns corect fiind răsplătit cu câte un fruct, potrivit organizatorilor. Tot pe aceeaşi temă, în cursul zilei de…

Mai mult...

Campanie socială pentru sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate:”Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, în şcolile sălăjene

O campanie socială pentru sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate se desfăşoară zilele acestea în toate unităţile de învăţământ din judeţ. Intitulată „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate” şi coordonată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, acţiunea a demarat luni, 17 noiembrie, urmând să se încheie vineri, 21 noiembrie. Concret, este vorba de strângerea de legume şi fructe de către elevi şi profesori voluntari şi donarea acestora familiilor aflate în dificultate şi instituţiilor care se ocupă de ocrotirea şi îngrijirea copiilor instituţionalizaţi. Potrivit organizatorilor, scopul este acela de a sensibiliza elevii şi…

Mai mult...

„Ora de Educaţie şi Siguranţă Rutieră” s-a mutat în liceele sălăjene

Campania „Ora de Educaţie şi Siguranţă Rutieră” a fost lansată la începutul acestei săptămâni şi în Sălaj. Aceasta se adresează elevilor de liceu şi părinţilor şi are un caracter de informare, conştientizare, responsabilizare şi sensibilizare a acestora, cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră, dar şi a consecinţelor dramatice pe care nerespectarea legislaţiei rutiere le poate avea. Lansarea campaniei, organizată de Asociaţia pentru Educaţie şi Siguranţă Rutieră (AESR), în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie prin Serviciul Rutier, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj…

Mai mult...

Absolvenţii de şcoli profesionale nu mai trebuie să-şi echivaleze diplomele în străinătate

  Ministerul Educaţiei a modificat, printr-un ordin, metodologia învăţământului profesional de trei ani. Una dintre principalele modificări aduse este aceea că elevii nu vor mai fi nevoiţi să echivaleze diploma în străinătate dacă vor dori să se angajeze sau să-şi continue studiile într-o ţară europeană. Ei vor vor primi, la finalizarea studiilor, o diplomă care va atesta „nivelul de calificare trei” în loc de „nivel de calificare doi”. Potrivit reprezentanţilor Ministerului, vechiul nivel doi se numeşte acum nivel de calificare european trei, întrucât a fost preluat standardul european de calificări.…

Mai mult...

Sfârşitul lunii aduce o minivacanţă pentru elevii sălăjeni

Elevii sălăjeni vor avea parte de o minivacanţă la sfârşitul lunii noiembrie. Prima zi liberă va fi vineri, 28 noiembrie, când Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a programat cercurile pedagogice pe discipline, urmată de zilele de wekeend şi luni, 1 Decembrie, zi liberă prin lege. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al ISJ Sălaj, Marcel Lucaciu, săptămâna 24-28 noiembrie va fi dedicată unei noi ediţii a „Zilelor Învăţământului Sălăjean”, interval în care vor avea loc diverse activităţi, printre care lansări de carte şi reviste şcolare, Gala Olimpicilor, felicitarea cadrelor…

Mai mult...

Consiliul Judeţean al Elevilor şi-a ales noua conducere

Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău a găzduit miercuri, 12 noiembrie, ceremonia oficială de încheiere a mandatului 2013-2014 a Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) Sălaj. Printre scopurile întâlnirii s-a numărat atât prezentarea raportului de activitate al structurii pe anul precedent, cât şi alegerea noii conduceri a CJE Sălaj, respectiv votarea candidaţilor pentru posturile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar, cât şi pentru cele şase departamente. Astfel, noua conducere a Consiliului Judeţean al Elevilor Sălaj este formată din: preşedinte – Denisa Ligia Matei, de la Colegiul Naţional „Silvania”, vicepreşedinte -Iacob Alexandra, de…

Mai mult...

Trei firme se bat să livreze mere în şcolile sălăjene

  Trei firme şi-au depus ofertele pentru licitaţia care va avea loc, cel mai probabil, la sfârşitul acestei luni, pentru distribuirea merelor în cadrul „Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli”. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost 3 noiembrie, dată la care a avut loc şi deschiderea ofertelor. “În cazul în care nu vor exista contestaţii, contractul de furnizare va putea fi semnat la începutul lunii decembrie”, au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj. CJ Sălaj a demarat, în luna octombrie,…

Mai mult...

Tot mai mulţi elevi sălăjeni abandonează şcoala

  Elevii sălăjeni care au abandonat studiile liceale sau profesionale au posiblitatea de a se înscrie pentru continuarea studiilor în acest an şcolar. Potrivit unui document al Ministerului Educaţiei Naţionale, trimis inspectoratelor şcolare judeţene, absolvenţii ciclului inferior al liceului din seriile anterioare sau din seria curentă pot să-şi continue studiile în ciclul superior al liceului, la stagiile de pregătire practică sau, la cerere, în clasa a X-a în învăţământul profesional cu durata de doi ani. Absolvenţii învăţământului profesional cu durata de doi ani, înfiinţat în baza OMEN 3168 din februarie…

Mai mult...

Elevii sălăjeni, atraşi de tradiţiile şi meşteşugurile locale

Aproximativ 125 de elevi de gimnaziu şi liceu, alături de 20 de profesori coordonatori, s-au înscris la cea de-a doua etapă a proiectului „Sălajul Interactiv”. Proiectul, demarat în luna martie a anului în curs, a încheiat şi cea de a doua şi ultima sesiune de înscrieri, destinată elevilor nou intraţi în ciclul şcolar gimnazial clasa a V-a, respectiv în ciclul şcolar liceal clasa a IX-a. Potrivit informaţiilor primite de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitarp Sălaj Plus, cea care a iniţiat „Sălajul Interactiv”, pe primul loc în clasamentul opţiunilor elevilor privind…

Mai mult...

Undă verde pentru transferul personalului nedidactic

  Personalul auxiliar din unităţile de învăţământ se poate transfera în condiţii similare celui didactic. Până în prezent, potrivit lui Eusebiu Lehene, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Sălaj, nu era prevăzută o metodologie pentru personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic. Săptămâna trecută, ministrul Educaţiei a aprobat printr-un ordin metodologia ce vizează transferul acestor categorii de salariaţi din sistemul de învăţământ. Transferul personalului se realizează până în 31 decembrie. Poate fi transfer interesul învăţământului, ce se realizează la cererea directorului unităţii, care solicită transferul în baza hotărârii Consiliului de Administraţie…

Mai mult...