Absolvenţii de şcoli profesionale nu mai trebuie să-şi echivaleze diplomele în străinătate

 

Ministerul Educaţiei a modificat, printr-un ordin, metodologia învăţământului profesional de trei ani. Una dintre principalele modificări aduse este aceea că elevii nu vor mai fi nevoiţi să echivaleze diploma în străinătate dacă vor dori să se angajeze sau să-şi continue studiile într-o ţară europeană. Ei vor vor primi, la finalizarea studiilor, o diplomă care va atesta „nivelul de calificare trei” în loc de „nivel de calificare doi”. Potrivit reprezentanţilor Ministerului, vechiul nivel doi se numeşte acum nivel de calificare european trei, întrucât a fost preluat standardul european de calificări. „Va fi mai uşor din punct de vedere birocratic pentru absolvenţii de profesională să se angajeze în străinătate, fiindcă nu vor mai fi nevoiţi să-şi echivaleze diplomele”, explică sursa citată.
În Sălaj, numărul elevilor care optează pentru învăţământul profesional este în creştere. Cel puţin aşa reiese din datele prezentate de către Inspectoratl Şcolar Judeţean Sălaj. Astfel, potrivit acestora, în anul şcolar 2014-2015, în judeţ, sunt 18 unităţi în cadrul învăţământului profesional şi tehnic, care au clase la filiera tehnologică şi pregătesc elevii în diferite calificări profesionale. La liceele tehnologice funcţionează 140 de clase ( IX-XII ) zi, cu 3.208 elevi şi 16 clase cu 337 elevi, la seral. La învăţământul profesional cu durata de trei există 20 de clase, cu 459 de elevi (cls. a IX-a), iar la învăţământul profesional cu durata de doi ani, sunt şapte clase de a X-a, cu159 de elevi şi12 clase de a XI-a, cu 212 elevi. “Remarcăm interesului elevilor şi părinţilor pentru învăţământul profesional, prin creşterea numărului de clase, de la 12 la 27. Acest fapt se datorează cererii de pe piaţa muncii, prin solicitarea de către agenţii economici ai unor meserii care se pregătesc numai prin aceasta formă de învăţământ şi a bursei profesionale în cuantum de 200 lei/lună”, a explicat Flavia Negrea, inspector şcolar învăţământ tehnic şi profesional.
Pe de altă parte, deşi s-a remarcat interesul atât al elevilor cât şi al părinţilor pentru învăţământul profesional, prin creşterea numărului de clase, procentul de absorbţie pe piaţa muncii rămâne unul foarte scăzut. Doar 11 absolvenţi din cei 156 cu certificat de calificare profesională au fost angajaţi, din care, şase la agentul economic la care au făcut practica pe durata şcolarizării. “Situaţia a fost întocmită în 30 octombrie, anul în curs, iar conform acesteia, din 156 de absolvenţi cu certficat de calificare profesională, 11 au fost angajaţi, din care şase, la agentul economic la care au făcut practica pe durata şcolarizării. Patru dintre cei angajaţi sunt mecanici auto, doi, ospătari, iar câte unul, zidar, dulgher, bucătar, lăcătuş şi tâmplar”, a spus reprezentantul ISJ Sălaj.
La nivel naţional, în total, 35.740 elevi s-au înscris în învăţământul profesional de anul acesta, care avea alocate în jur de 50.000 de locuri. Din total, 24.403 elevi au optat pentru învăţământul profesional cu durata de trei ani, după finalizarea clasei a VIII-a, iar 11.337 elevi, pentru învăţământul profesional cu durata de doi ani, după finalizarea clasei a IX-a.

Leave a Comment