„Ora de Educaţie şi Siguranţă Rutieră” s-a mutat în liceele sălăjene

Campania „Ora de Educaţie şi Siguranţă Rutieră” a fost lansată la începutul acestei săptămâni şi în Sălaj. Aceasta se adresează elevilor de liceu şi părinţilor şi are un caracter de informare, conştientizare, responsabilizare şi sensibilizare a acestora, cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie rutieră, dar şi a consecinţelor dramatice pe care nerespectarea legislaţiei rutiere le poate avea.
Lansarea campaniei, organizată de Asociaţia pentru Educaţie şi Siguranţă Rutieră (AESR), în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie prin Serviciul Rutier, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj şi Consiliul Judeţean Sălaj, a vut loc luni, 17 noiembrie, în mai multe localităţi din judeţ, printre care s-au numărat: Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Crasna, Hida şi Surduc. ”Asociaţia noastră îşi propune, alături de partenerii insituţionali, educarea civică rutieră a elevilor şi, în subsidiar, a familiilor acestora, prin intermediul unei informări ample şi de impact, astfel încât să reuşim împreună responsabilizarea socială a acestora, având ca prim efect reducerea şi prevenirea accidentelor rutiere datorită respectării regulilor elementare de circulaţie pe drumurile publice”, a declarat Cristian Ştefan Vasile, preşedintele Asociaţiei AESR. Conform spuselor sale, elevii vor avea parte de informaţii utile despre prevenirea accidentelor rutiere, vor viziona filmuleţe cu tematica acestei campanii şi vor primi materiale informative de la autorităţile implicate în proiect.
Campania se desfăşoară în 15 unităţi liceale
Programul campaniei include vizite la nu mai puţin de 15 instituţii de învăţământ din judeţ. Este vorba de opt unităţi liceale din Zalău, respectiv: Colegiul Naţional” Silvania”, Colegiul Tehnic” Alesandru Papiu Ilarian”, Liceul cu Program Sportiv” Avram Iancu”, Liceul Ortodox ” Sf. Nicolae” , Liceul tehnologic „Voievod Gelu” , Liceul Tehnologic” Mihai Viteazul” şi Liceul Pedagogic” Gheorghe Şincai”, două din Şimleu Silvaniei, Colegiul Naţional” Simion Bărnuţiu” şi Colegiul Tehnic” Iuliu Maniu”, două din Jibou,  Liceul Teoretic” Ion Agârbiceanu” şi Liceul Tehnologic” Octavian Goga” şi câte una din Crasna – Liceul Tehnologic” Cserey-Goga”, din Hida – Liceul Tehnologic” Liviu Rebreanu” şi din Surduc – Liceul Tehnologic Nr. 1.

One Thought to “„Ora de Educaţie şi Siguranţă Rutieră” s-a mutat în liceele sălăjene”

  1. Anonim

    nebunilor
    asdasdassdsdaasaasasasd

Leave a Comment