Polițiștii sălăjeni sunt prezenți la datorie și în rândul elevilor, prin numeroase activități educativ-preventive derulate în cadrul evenimentului anual „Școala în siguranță”. În perioada 19 – 25 mai, peste 3.000 de elevi, profesori și părinți s-au bucurat de activitățile desfășurate de oamenii legii în școlile din Sălaj. Prin intermediul acestora, polițiștii au abordat mai multe teme de interes major pentru mediul educațional, precum prevenirea violenței, faptelor de bullying și cyberbullying, dar și combaterea criminalității informatice. Cu atât mai mult, elevii au avut parte și de activități pentru prevenirea infracțiunilor contra…
Mai mult...Categorie: Eveniment
Polițiștii au deschis un dosar penal în urma exploziei dintr-un apartament din Zalău
Polițiștii zălăuani au fost sesizați în dimineața zilei de 28 mai cu privire la producerea unei explozii în interiorul unui apartament din municipiu. În cauză, oamenii legii au ajuns la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate, a fost stabilit faptul că în incinta acestuia s-a produs explozia în urma căreia locuința a fost cuprinsă de flăcări. În momentul deflagrației, în interiorul apartamentului se afla un bărbat de 30 de ani, care, din fericire s-a autoevacuat, însă a suferit arsuri. Victima a fost preluată de echipajele medicale ajunse la fața…
Mai mult...Sălajul intră sub cod galben de vreme rea
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, 28 mai, o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru mai multe județe din țară, printre care și Sălaj. Potrivit ANM, acesta va intra în vigoare în noaptea zilei de 29 mai, începând cu ora 3 și va fi valabil până la ora 23. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice frecvente și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale ce pot atinge 50…70 km/h. Acestea vor afecta mai multe regiuni ale țării, printre care Sălajul și județele vecine. Fenomenele vor…
Mai mult...Incendiu într-un apartament din Zalău. O persoană cu arsuri grave a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un incendiu a izbucnit în această dimineață într-un apartament din municipiul Zalău. Două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru salvări de la înălțime, două autosopeciale de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj de terapie intensivă mobilă au intervenit la fața locului. În urma incendiului, un bărbat a suferit arsuri pe o suprafață mare a corpului și a primit îngrijiri medicale din partea echipajului de terapie intensivă. De asemenea, pentru acordarea sprijinului necesar, a fost solicitat și un elicopter SMURD, iar victima a fost transportată…
Mai mult...Pasajul rutier de la Șimleu Silvaniei prinde contur: proiectul intră în linie dreaptă
Proiectul privind primul pasaj rutier din Șimleu Silvaniei intră în linie dreaptă. Autoritățile locale au anunțat aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea acestuia peste calea ferată din oraș, mai exact la intersecția DN1H spre orașul Aleșd. Scopul principal al proiectului de infrastructură implementat în orașul de la poalele Măgurii îl reprezintă fluidizarea traficului rutier, dar și creșterea gradului de siguranță în rândul tuturor participanților la trafic, atât pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Cu atât mai mult, realizarea acestui pasaj va contribui la creșterea conectivității și mobilității în zonă, dar și…
Mai mult...Lovitură pentru POT: demisia lui Fodoca a contribuit la dizolvarea grupului de la Senat
Partidul Oamenilor Tineri rămâne cu tot mai puțini membri de la o zi la alta, iar grupul POT de la Senat s-a dizolvat. Chiar în ziua învestirii lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României, doi senatori ai POT și-au anunțat demisiile la începutul ședinței de plen a Senatului. Dacă până ieri, POT era reprezentat la Senat de doar șapte membri, numărul minim de mandate necesar pentru întemeierea și funcționarea unui grup parlamentar, în prezent mai are doar cinci, ce devin oficial neafiliați. Dintre senatorii demisionari, care s-au dezis…
Mai mult...Activități dedicate celor mici la Șimleu Silvaniei, cu ocazia Zilei Copilului
Doar câteva zile îi mai despart pe cei mici de Ziua Internațională a Copilului. Și cum deja a devenit o tradiție, Parcul Central din Șimleu Silvaniei va fi și în acest an punctul de întâlnire al celor mici, acolo unde vor avea parte de numeroase surprize pregătite de autoritățile locale. Duminică, începând cu ora 17, toți copiii ce vor trece pragul evenimentului se vor putea bucura de o mulțime de activități. De la animatori și personaje de poveste, muzică, dans, baloane de săpun, tobogane gonflabile, surprize și cadouri, toate acestea…
Mai mult...Doi sălăjeni vindeau droguri pe internet
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 20 și 28 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2023 – mai 2025, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut direct droguri de mare risc, sub formă de substanță cristalină (3-CMC și 2MMC) cu sume cuprinse între 100 și 200 de lei pentru un plic. Probatoriul administrat a reliefat…
Mai mult...Un bărbat din Popeni s-a rănit încercând să stingă un incendiu
Pompierii de la Secția Jibou au fost solicitați duminică dimineața, la ora 4, pentru stingerea unui incendiu la anexa unei gospodării din localitatea Popeni. La fața locului salvatorii au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 80 mp. În urma evenimentului, au fost afectate anexa și bunurile depozitate în interior. O persoană de sex masculin a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și al feței, fiind transportată de către un echipaj al Serviciului de…
Mai mult...Incendiu la Valcău
Pompierii din cadrul Gărzii Nușfalău au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Valcău de Jos. La locul solicitării au fost mobilizate de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul podului și acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 250 mp. Flăcările au afectat acoperișul, terasa, bucătăria, cămara și o cameră de locuit. Cauza probabilă de…
Mai mult...Deces
Vestea trecerii la cele veșnice a colegului nostru NICOLAE FĂRCAȘ ne-a întristat sufletele atât nouă, profesorilor de matematică din județul Sălaj, cât și zecilor de generații de elevi pe care le-a pregătit de-a lungul carierei sale didactice. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Din partea profesorilor de matematică transmite profesorul Ioan Jecan, președintele Filialei Sălaj a Societății de Științe Matematice din România
Mai mult...Inundații la Coșeiu
Ploaia de vineri, 23 mai, a cauzat probleme în mai multe locuri din Sălaj. Conform meteorologilor de la Severe Weather Alert – Sălaj, în localitatea Coșeiu au fost înregistrate inundații, apa revărsându-se pe mai multe terenuri agricole. Nu au fost înregistrate probleme grave, din fericire. Sursa fotografiilor: Petru Veres/Coseiu Community
Mai mult...Zalăul a devenit capitala Informaticii
Da, pentru câteva zile, municipiul Zalău este capitala Informaticii. În perioada 22 și 27 mai 2025, Sălajul găzduiește Tabăra de Pregătire a Lotului Național restrâns de Informatică, ce se desfășoară la Colegiul Național „Silvania” din Zalău. 36 de tineri geniali – juniori, seniori și fete, provenind din marile centre academice ale României, vor lua parte la sesiuni de pregătire intensivă și vor susține două baraje de selecție, menite să desemneze reprezentanții României la competițiile internaționale de informatică. „Bine ați venit în Țara Silvaniei, dragi tineri! Mai înainte de toate, trebuie…
Mai mult...Accident la Cristolțel
Astăzi, la ora 11.33, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Cristolțel, a avut un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, o persoană a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la o unitate medicală. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Revenim cu detalii. M. S.
Mai mult...