2000 de credincioși la „Calea Precistii”

În fiecare an, la mijloc de august, Biserica se îmbracă în haine de sărbătoare pentru a prăznui „Adormirea Maicii Domnului”, un moment duhovnicesc care, în Episcopia Sălajului, este strâns legat de Mănăstirea Strâmba – un loc binecuvântat, izvor de liniște și credință, unde se păstrează ca o comoară icoana făcătoare de minuni „Dulcea Sărutare”, pictată de preotul Luca din Iclod, același care a zugrăvit și icoana Maicii Domnului de la Nicula.
Anul acesta, sărbătoarea a fost precedată de prima ediție a pelerinajului pe jos „Calea Precistii”, desfășurat joi, 14 august 2025. Evenimentul a început la ora 15, în fața Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Sânpetru Almașului, unde Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit o rugăciune de binecuvântare a pelerinilor și a adresat un cuvânt de învățătură.

În cântări de preamărire a Maicii Domnului și rugăciuni, credincioșii au pornit spre Mănăstirea Strâmba; procesiunea a avut în frunte toaca, crucea și ripidele, urmate de soborul de preoți și diaconi din cele trei protopopiate ale eparhiei, conduși de Preasfințitul Părinte Benedict, iar în urma lor, norodul, după cum i se spune grupului de pelerini în zona Sălajului. La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților civile din județul Sălaj. La sosire, ierarhul a rostit o rugăciune de mulțumire și s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
În jur de 2.000 de persoane au luat parte la această primă ediție a „Căii Precistii”, un eveniment care se dorește a deveni o tradiție vie în Episcopia Sălajului, asemenea marilor pelerinaje pedestre din Ardeal închinate Maicii Domnului, adunând an de an mulțimi de credincioși în rugăciune și cântare.
M. S.
foto – Episcopia Sălajului

Leave a Comment