Bărbat din Treznea, acuzat că a furat 35 de miei

Hoții nu au limite. Zilele trecute, în urma investigațiilor efectuate de polițiștii Postului de Poliție Treznea, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt, a fost identificat un bărbat de 42 de ani, din comună. Localnicul este bănuit că în aprilie 2022 ar fi furat35 de miei dintr-o turmă aflată pe raza localității Românași, cauzând un prejudiciu în valoare de 16.500 de lei. Activitățile sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului și tragerii acestuia la răspundere penală.

Mai mult...

Polițiștii sălăjeni, instruiți să acorde primul ajutor

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj s-a desfășurat, zilele trecute, o sesiune de instruire dedicată acordării primului ajutor de bază, adresată polițiștilor din județ. Activitatea a fost susținută de personal din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj. În contextul în care polițiștii se află adesea printre primii respondenți la evenimente grave, intervenția lor rapidă și corectă poate face diferența până la sosirea echipajelor medicale specializate. Programul de pregătire a pus accent pe deprinderea manevrelor esențiale de prim ajutor, urmărind creșterea capacității de reacție și a eficienței intervenției…

Mai mult...

Hoață din Românași, prinsă de polițiști

Polițiștii Postului de Poliție Românași au identificat o tânără în vârstă de 23 de ani, din comuna Românași, bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În urma activităților de cercetare desfășurate, s-a stabilit că în luna mai din anul 2025, aceasta ar fi intrat ilegal într-o casă din comuna Românași, de unde ar fi furat 150 de lei, precum și mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu total de 200 de lei. Cercetările sunt continuate în vederea tragerii la răspundere penală și recuperării prejudiciului.

Mai mult...

Au plătit cu cardul găsit. Acum riscă închisoarea

Polițiștii au identificat două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Din probatoriul administrat a reieșit că în luna ianaurie a anului trecut, doi tineri, unul cu vârsta de 21, iar celălalt în vârstă de 17 ani, din comuna Letca, ar fi găsit un card bancar, cu ajutorul căruia ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare. Cercetările sunt continuate în vederea recuperării prejudiciului cauzat persoanei vătămate, un bărbat în vârstă de 56 de ani,…

Mai mult...

Acțiune de amploare a polițiștilor sălăjeni. Oamenii legii au descoperit nereguli grave

Sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, polițiștii au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza de competență a Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, pe parcursul zilei de joi. Acțiunea a avut ca scop menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor comise cu violență în mediul stradal, prevenirea accidentelor rutiere, combaterea faptelor din domeniul criminalității economice, precum și protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor și a proprietății publice și private, inclusiv respectarea normelor legale privind deținerea animalelor. Activitățile s-au desfășurat…

Mai mult...

Terenuri afectate de Someș în comuna Băbeni. Se acționează pentru distrugerea zăpoarelor

În comuna Băbeni, pe râul Someș se acționează cu utilaje pentru dislocarea zăpoarelor din „Zătoane”, pentru a fluidiza cursul Someșului. În teren se află  angajați ai Primăriei Băbeni, lucrători ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj și angajații unei firme din comună, care a oferit sprijin în toate aceste zile de alertă. Situația este în permanentă monitorizare de către autorități. De la intrarea în localitatea Cliț, zăpoarele au fost dislocate natural, proces ajutat și de ploile din aceste zile, care au topit gheața. Au fost afectate, în urma creșterii nivelului…

Mai mult...

Conferință medicală la Zalău: „Împreună pentru viață”

Asociația „Glasul Femeilor Sălăjene” organizează marți, 3 februarie, începând cu ora 18, în sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă Sălaj, conferința „Împreună pentru viață – cunoaștere, prevenție și lupta împotriva cancerului”. Invitați speciali ai evenimentului sunt managerul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca – dr. Ioan-Cătălin Vlad, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Zalău – medicul primar oncolog Alexandru Iliescu,  șeful Secției Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Zalău – medicul primar ortopedie și traumatologie Florian Neaga, dar și directorul executiv al…

Mai mult...

Începe campania „Zalăul citește”

Biblioteca Județeană Sălaj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sălaj, lansează ediția a IV-a a campaniei „Zalăul citește!”, cea mai amplă inițiativă locală de promovare a lecturii în rândul copiilor, tinerilor și adulților. Pe tot parcursul lunii februarie, atât în Zalău, cât și în bibliotecile publice din județ, lectura va aduce împreună generații și comunități, prin activități care încurajează dialogul, descoperirea și bucuria de a citi. Programul cuprinde sesiuni de lectură, ateliere creative, întâlniri tematice și momente speciale dedicate cititorilor de toate vârstele. Pentru programări: Secția Tineret și adulți –…

Mai mult...

Un nou cabinet stomatologic pentru elevii și preșcolarii din Zalău. Serviciile sunt gratuite

Primăria Zalău, prin Direcția de Asistență Socială, oferă preșcolarilor și elevilor din municipiu oportunitatea de a beneficia de servicii stomatologice gratuite, în cadrul unui nou cabinet stomatologic înființat la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” din oraș. Acest cabinet se alătură celor două deja existente la Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” și la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu”. Programul de funcționare este de luni până vineri, în intervalul orar 7:30 – 14:30, iar pentru a beneficia de servicii stomatologice, elevii trebuie să se adreseze cadrelor medicale din cadrul cabinetelor. În cadrul celor…

Mai mult...

Spectacol experimental la Muzeul din Zalău. Tema piesei: recrutarea elevilor de către Securitate

Sălăjenii sunt invitați mâine, 30 ianuarie, începând cu ora 16, la premiera piesei „Operațiunea I.E.S.”, un spectacol experimental realizat integral de voluntarii muzeului. De la documentare și scrierea textului, până la punerea în scenă și interpretare, întregul demers le aparține. Subiectul piesei aduce în prim-plan un capitol sensibil al istoriei recente: recrutarea elevilor de către Securitate înainte de căderea regimului comunist. Este o temă dificilă, dar necesară, iar spectacolul oferă ocazia de a vedea cum tinerii de astăzi înțeleg, interpretează și transmit această realitate către public, potrivit Muzeului Județean de…

Mai mult...

O casă a luat foc în Sângeorgiu de Meseș

Un alt incendiu a fost înregistrat în județul Sălaj. Incidentul a avut loc miercuri seara în satul Sângeorgiu de Meseș. Din păcate, o casă a luat foc. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Sânmihaiu Almașului și ai Detașamentului Zalău. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul casei, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, fără pericol de propagare la alte construcții. Proprietarul s-a autoevacuat și a fost evaluat de echipajul medical prezent la fața locului. Cauza probabilă a incendiului…

Mai mult...

Proiectul privind interzicerea coroanelor în cimitirul din Zalău a fost respins

Da, coroanele funerare vor putea fi utilizate în continuare în cimitirul din municipiul Zalău. În ultima ședință a Consiliului Local Zalău a fost respins proiectul care propunea interzicerea coroanelor în cimitir. Proiectul a fost inițiativa consilierilor Andreea Lucaciu și Daniel Taloș. Cei doi și-au argumentat inițiativa prin faptul că cele mai multe coroane sunt din material plastic și nu fac decât să polueze, să cauzeze deșeuri. Ideea era de a renunța la aceste coroane și de a le înlocui cu flori naturale.

Mai mult...

Permanență în primăriile sălăjene unde există risc de inundații

Prefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, ne-a declarat, astăzi, că nivelul apei pe Someș a început să scadă după ce au fost sparte mai multe zăpoare care riscau să blocheze cursul râului. În primăriile comunelor traversate de cursul de apă a fost instituită măsura permanenței pentru a sesiza de urgență orice problemă apărută. Până acum nu a fost cazul. Ieri, apa a ieșit din Marcă, iar suprafața afectată totalizează aproximativ cinci hectare.

Mai mult...

Bărbat din Zalău, bătut cu bestialitate

Caz șocant în municipiul Zalău. Zilele trecute, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în localitatea Crișeni, a bătut un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Zalău, conflictul fiind aplanat de jandarmi. Victima a fost lovită inclusiv în zona feței cu pumnii și picioarele. Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Zalău, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale care se…

Mai mult...