Vârstnicii din întreg judeţul, dar şi angajaţii din sistemul public sau privat, care vor să beneficieze de un bilet de tratament cu preţ redus, sunt aşteptaţi la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj. În această perioadă instituţia precizată a început eliberarare celei de a VII-a serii de bilete de tratament din acest an, serie care cuprinde un număr de 185 de bilete. Cei interesaţi trebuie să ştie că în această serie biletele, care cuprind 16 zile de tratament, trei mese zilnic şi diferite proceduri, sunt valabile în staţiunile: 1 Mai,…
Mai mult...Categorie: Social
Poliţia Jibou raportează
Pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, în perioada 6-7 mai, poliţiştii jibouani au desfăşurat o serie de activităţi pe linia furturilor din locuinţe/anexe, a faptelor cu violenţă şi pe linia ilegalităţilor din traficul rutier. Cu această ocazie, au fost identificați autorii în patru dosare penale, a fost constatată o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind aplicate şi 59 sancţiuni contravenţionale totalizând 12.066 de lei. De asemenea, în perioada de referinţă, au fost reţinute patru permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare au fost retrase. Astfel,…
Mai mult...Sălăjenii, aceleaşi câştiguri anemice: Salariile au crescut doar pentru o lună, datorită premiilor trimestriale
Direcţia de statistică a judeţului Sălaj face cunoscută printr-un comunicat de presă situaţia privind nivelul câştigului salarial mediu net pentru luna martie a anului în curs. Astfel, în luna martie 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), realizărilor de producţii ori a încasărilor mai mari (funcţie…
Mai mult...Activităţile de la Palatul Copiilor vor fi găzduite provizoriu de două şcoli din Zalău
Activităţile de la Palatul Copiilor din Zalău se vor desfăşura provizoriu la Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” şi la Liceul Tehnologic „Voievod Gelu”. Aşa au decis consilierii locali în cadrul şedinţei de Consiliu Local (CL) de luni, 11 mai, ca urmare a retrocedării clădirii, urmaşilor foştilor proprietari, în care se desfăşurau activităţile de la Palatul Copiilor din municipiu. Spaţiile de la unităţile de învăţământ precizate, în suprafaţă de 332 de metri pătraţi, respectiv 650 de metri pătraţi, sunt atribuite de municipalitate, Palatului Copiilor, printr-un contract de închiriere cu titlu gratuit, pe…
Mai mult...Chiriile ANL, mai mari pentru tinerii care au împlinit 35 de ani
Tinerii cu vârsta de peste 35 de ani, care locuiesc în blocurile ANL, vor plăti o chirie lunară de 5 lei pe metru pătrat. Noile tarife privind chiriile în imobilele ANL au fost aprobate de consilierii locali în cadrul şedinţei ordinare de Consiliu Local de luni, 11 mai. Potrivit proiectului de hotărâre, titularii contractelor de închiriere a locuinţelor care au împlinit vârsta de 35 de ani, a căror contracte de închiriere încheiate iniţial pe o durată de cinci ani au expirat şi care solicită prelungirea contractelor vor plăti lunar o…
Mai mult...Patroni sălăjeni, amendaţi cu 90.000 de lei pentru munca la negru
Nu mai puţin de 11 persoane, care munceau fără a avea întocmite contracte de muncă, au fost depistate de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj în urma clasicelor controale desfăşurate în cursul lunii aprilie la diferiţi agenţi economici din judeţ. Potrivit unor informaţii furnizate de Luminiţa Nemeş, inspector şef al ITM Sălaj, acţiunile de verificare s-au desfăşurat atât în domeniul realţiilor de muncă (RM), cât şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (SSM). Astfel, în domeniul RM din cei 86 de agenţi economici verificaţi, 27 au fost sancţionaţi…
Mai mult...Este oficial: Garajele din „Porolissum” dispar, cele din „Păcii” mai aşteaptă
Şedinţa de Consiliu Local desfăşurată luni la sediul Primăriei, s-a lăsat, conform tradiţiei, şi de această dată cu un mic tam-tam. Sosită la ora începerii şedinţei, cu nervii setaţi corespunzător, o parte a proprietarilor de garaje din cartierul zălăuan „Păcii” a participat la discutarea punctului sensibil de pe ordinea de zi, respectiv problema vestitelor garaje din cartier. Până să apuce însă primul proprietar să spună ceva, numeroasa asistenţă a fost informată că proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi, până la lămurirea completă şi competentă a situaţiei din…
Mai mult...Jandarmii sancţionează faptele antisociale
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj a executat, în perioada 08 – 10 mai, o serie de acţiuni şi misiuni specifice în vederea prevenirii producerii faptelor antisociale şi asigurării climatului de ordine şi siguranţă publică la nivelul judeţului. Potrivit unui comunicat remis de IJJ,cu ocazia misiunilor executate, jandarmii au legitimat peste 80 de persoane şi au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale, 4 persoane fiind sancţionate cu avertisment scris, iar alte 20 cu amendă, valoarea amenzilor fiind de 4.100 lei. Majoritatea sancţiunilor contravenţionale au vizat, în mod deosebit, fapte cum ar…
Mai mult...COMUNICAT
Asociaţia ALIANŢA NAŢIONALĂ PENTRU RESTAURAREA MONARHIEI va marca şi în acest an sărbătoarea naţională de 10 Mai, Ziua Independenţei şi Modernităţii, care, în fine, după şaizeci şi opt de ani a redobândit zilele trecute şi un început de recunoaştere oficială. Este desigur doar o reuşită parţială şi nu vom considera data istorică de 10 Mai ca repusă în drepturile sale decât atunci când aceasta va deveni Zi Naţională a României, nelucrătoare, alături de 1 Decembrie. Manifestările dedicate acestei importante sărbători vor începe în dimineaţa zilei de 10 mai, când participanţii…
Mai mult...Parcul Central, şubrezit de traficul greu
Municipiul Zalău se poate mândri cu un parc central cu adevărat frumos. Deşi nu este mare, parcul zălăuanilor arată, la o privire de ansamblu, aşa cum trebuie să arate orice loc în care oamenii vin să se relaxeze, să-şi încarce „bateriile”, să socializeze, să facă mişcare. Lucrurile, însă, nu stau atât de bine, în perspectivă cel puţin, pe cât am dori. Dincolo de felul în care a fost amenajat şi mobilat, nu ai cum să nu remarci faptul că Primăria, prin Administraţia Domeniului Public, are grija de acest parc zilnic. Zălăuanii…
Mai mult...O nouă biserică urmează să se construiască la Zalău
O nouă biserică urmează să fie construită în municipiul Zalău, pe strada Dacia. Construcţia lăcaşului de cult penticostal depinde de votul consilierilor locali care, luni, 11 mai, în şedinţa ordinară de Consiliu Local (CL) urmează să aprobe un proiect de hotărâre privind transmiterea unui imobil, în folosinţă gratuită, Bisericii Penticostale, loc în care se va ridica un lăcaş. Imobilul, un punct termic – PT35, aflat în proprietatea publică a Municipiului Zalău, situat pe strada Dacia, are o suprafaţă totală de 238 de metri pătraţi şi urmează să fie dat în…
Mai mult...„Sanitarii pricepuţi” au intrat în concurs
Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din municipiul Zalău a găzduit vineri, 8 mai, o nouă ediţie a concursului de sănătate şi prim ajutor „Sanitarii pricepuţi” – etapa zonală. Concursul este organizat la nivel local de Crucea Roşie filiala Sălaj şi se adresează elevilor din ciclul gimnazial şi liceal. După cum a explicat Lorena Filip, directorul filialei de Cruce Roşie Sălaj, competiţia are scopul de a promova instruirea în domeniile de prim ajutor şi educaţie pentru sănătate şi vizează atingerea mai multor obiective în rândul elevilor printre care: dezvoltarea sentimentului solidarităţii umane…
Mai mult...Ajutoare de urgenţă pentru zălăuanii care îşi reabilitează termic locuinţele
Zălăuanii cu venituri mici care intenţionează să-şi reabiliteze termic locuinţele prin programul demarat de Primăria Municipiului Zalău, prin cofinanţare europeană, vor putea beneficia de sprijin financiar, ajutor de urgenţă, cuprins între 800 şi 1.500 de lei. Asta, în cazul în care consilierii locali, întruniţi luni, 11 mai, în şedinţă ordinară de Consiliu Local (CL) vor aproba un proiect de hotărâre în acest sens. Conform proiectului, ajutorul de urgenţă se va acorda în baza unei cereri pe care solicitanţii trebuie să o depună în termen de maximum 60 de zile de…
Mai mult...Se pot depune cereri pentru reabilitarea termică a blocurilor
Proprietarii de apartamente din municipiul Zalău, constituiţi în asociaţii de locatari, pot să-şi reabiliteze termic locuinţele cu finanţare europeană. Primăria Municipiului Zalău anunţă asociaţiile de proprietari, interesate să participe la programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, că pot depune scrisori de intenţie pentru includerea în program, la sediul instituţiei – Centrul de relaţii cu publicul, camera 4. Programul se adresează asociaţiilor de proprietari din blocurile construite în baza unor proiecte elaborate în perioada 1950 – 1990, au un regim de înălţime de cel puţin P+3 şi nu au…
Mai mult...