Daniel Săuca O știre publicată și de ziarul nostru: „Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat miercuri că va face «toate demersurile» pentru ca Parlamentul să adopte anul viitor o lege care «să pedepsească aspru FAKE NEWS-ul». «Voi face toate demersurile și tot ce îmi stă în putință ca Parlamentul, anul viitor, să realizeze și să adopte o lege care să pedepsească aspru FAKE NEWS-ul. Cred că o societate educată e o societate informată corect!», a scris Monica Anisie, pe contul ei de Facebook. Reacția ministrului vine după ce o declarație…
Mai mult...Categorie: Editorial
Prin cenușa imperiului
Vă amintiți, cu siguranță, cum aproape o lună, Sălajul era curat ca lacrima, deși pandemia explodase deja și la noi. Lumea ne înjura de mama focului tocmai pe noi, ziariștii, de parcă noi ar fi trebuit să inventăm cifre de vreme ce ele nu ne erau comunicate. Întrebat de colega mea de la alt trust de presă de ce aceste date au fost ținute în sertar, prim-ministrul Ludovic Orban, prezent la Zalău, a spus că “această perioadă a trecut”. Un răspuns care nu oferea, evident, nimic concret, și o oaie simte pe lâna ei că aflându-se în luna mai, aprilie s-a dus. Se pare că aceste obiceiuri continuă și acum, iar anumite ordine care vin de la București continuă să îi lase pe cetățeni cu ochii în soare și pe noi, presa, victimele comentariilor cu “Mereți dracului cu minciunile voastre!”, de pe Facebook…
Mai mult...Alte fragmente din haos
Daniel Săuca Un medic din Galați și-a petrecut ziua de naștere operând un pacient care înghițise o baterie de telecomandă. Ulterior s-a dovedit faptul că pacientul, un deținut de la Penitenciarul Galați, avea și Covid, iar medicul și echipa sa au fost nevoiți să aplice protocolul stabilit în astfel de cazuri, relatează Mediafax, citată de Hotnews. Viața bate filmul. Și în pandemie. „Autorităţile revin şi anunţă că activitatea din creşe şi din after-school-uri se va desfăşura în continuare, în Capitală. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii: A fost o eroare materială.…
Mai mult...Viața, un dar!
Haosul în care trăim de ceva vreme, odată cu începutul pandemiei, m-a pus pe gânduri de foarte multe ori.
Mai mult...Haosul pandemiei sălăjene
Daniel Mureşan În județul nostru despre care toată lumea zice că e liniștit, că nu se întâmplă nimic aici, acum e haos. Suntem fruntașii covidului, deși acum câteva luni Prefectura și DSP-ul se băteau cu pumnul în piept cât de buni sunt ei. La cele două instituții de mai sus, cuvântul haos are o rezonanță filozofico-ocultă. Ei nu acceptă așa ceva, ei știu totul, au impresia că sunt grozavi. Sălajul e plin de covid, iar Prefectura bâjbâie în niște comunicate de toată jena. Primesc părinții SMS-uri de la școală să…
Mai mult...Cățeluși
Daniel Săuca Nu chiar cu părul creț. Oricum, nu mai hămăie nici câinii de pază ai democrației. S-au transformat și ei în potăi. Se aruncă doar pe oasele lăsate de putere în puncte strategice, să vadă toată lumea dărnicia politică. Cam asta e tendința, trendul: vremurile-s grele, trebuie să trăim și noi cumva! Vremurile vor și mai grele. Nu prea există nicăieri un sac cu bani fără fund. Și apoi, mai ales la noi, totul, aproape totul e calculat în bani. Nu în suflet. Sau în suferință. Ori în fericire.…
Mai mult...De ce e dulcele amar?
Am intrat, zilele trecute, într-o cofetărie din centru, cam singura mai acătării din oraș, cu gând să-mi iau, la pachet, un îndulcitor al acestui trai tot mai amar pe care îl purtăm în spate de aproape un an. O mămică și copilul ei, un puști de vreo 4 ani, stăteau la o masă afară. Erau singurii clienți.
Mai mult...Noi fragmente din haos
Daniel Săuca „PSD are cu 130 de primari în plus față de PNL, însă liberalii conduc în topul consilierilor județeni, potrivit rezultatelor finale la alegerile locale, publicate luni de Biroul Electoral Central (BEC). Social-democrații au și un președinte de Consiliu Județean în plus față de PNL, scorul fiind de 16 la 15” (hotnews.ro). Asta doar pentru o informare corectă. În rest, campania electorală continuă. Mihai Dumitru: „Pe fondul creşterii ratei de contagiune a SARS-CoV-2 la nivel comunitar şi al crizei în aprovizionarea cu medicamentul antiviral Remdesivir, mai poate fi considerată…
Mai mult...Coronavirusul și sănătatea mintală
Adrian Secelean Pandemia actuală cauzată noul coronavirus, mai ales de numărul mare de infectări din ultima perioadă, a devenit una înfricoșătoare și implicit, chiar dacă nu recunoaștem, ne-a afectat emoțional. De aceea, este important să fim informați corect. Trebuie să ne menținem starea de bine în astfel de perioade. Câteve sfaturi importante de la oameni avizați, psihologi, sunt bine venite pentru sănătatea mintală în aceste perioade în care se discută mult despre potențialele riscuri la adresa sănătății fizice. Aceștia recomandă să încercăm să evităm știrile false și să ne informăm…
Mai mult...După blocuri
Ana Berar Trebuie să umblăm pe jos. E cel mai bun exercițiu pentru a te menține în formă, nu costă nimic și e la îndemâna oricui. Normal că știu asta, așa cum știu ca trebuie să consumăm 2 litri de lichide pe zi. Însă când medicul mi-a scris pe foaia medicală la secțiunea recomandari plimbare zilnică și, mai mult, mi-a spus apăsat lucrul acesta, mi-am zis că nu e de glumă. Deci pantofi sport, un hanorac și la plimbare cu mine! Am ales un traseu pe care l-am mai făcut,…
Mai mult...Situație „explozibilă”
Daniel Săuca De ce ne-a fost frică n-am scăpat: au „explodat” cazurile de infectare cu noul coronavirus și în România. Există vinovați sau pur și simplu nu avem ce face? Din sutele, miile de opinii exprimate în spațiul public pe această temă am ales pentru rubrica de azi un fragment din comentariul lui Petre M. Iancu de pe Deutsche Welle: „Tentaţia introducerii de noi restricţii şi interdicţii care mai de care mai draconice e mare. Căci e lesne şi dă bine să spui «nu», să dai impresia că, fiind în…
Mai mult...Consilierul sfințește locul
Consilierii locali, vechi ori noi, reprezintă pentru multe localități o problemă cu multe necunoscute. O eternă dorință pusă din patru în patru ani pe „așteptare”
Mai mult...Noi fragmente din haos
Daniel Săuca „Poliţia va face controale în civil pentru a-i depista şi amenda pe cei care nu respectă măsurile de protecţie împotriva noului coronavirus, potrivit unor surse guvernamentale. Decizia a fost luată după ce autorităţile au constatat că mulţi oameni respectă aceste măsuri doar când în zonă sunt forţe de ordine, dar le ignoră în absenţa acestora” (adevarul.ro). Păi, și dacă polițiștii vor fi în civil cum își vor da seama oamenii că au de-a face cu forțe de ordine? „Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: Pentru prezervarea libertăţii religioase, măsurile…
Mai mult...“Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește”
Pentru că în 5 octombrie a fost Ziua Internațională a Educației și am văzut zeci de mesaje virtuale cu privire la profesori, educație și sistemul nostru de învățământ, desigur toate laudative și la superlativ, am stat puțin pe gânduri.
Mai mult...