Daniel Săuca Nu știu cum a trecut pandemia pe la alții. La noi încă nu a trecut. Și nici va trece degrabă. Pandemia din cap. Îmi explică și mie cineva cum de nu ni se mai ia temperatura în marile magazine? S-a schimbat legea? Mă rog, să îi dăm un picuț de atenție și domnului ministru al Culturii: „Constituţia nu a permis Guvernului să facă un plan pe termen lung privind organizarea activităţii sectorului cultural” (news.ro). Parcă-i Covid Constituția asta a noastră… Iar membrii CCR „localizatori de virusuri”, dacă tot…
Mai mult...Categorie: Editorial
Aproape nimic despre un tratat de pace şi chiar nimic despre vaca vecinului
László László Probabil că aşteptaţi de le mine să vorbesc despre Tratatul de la Trianon, despre dreptatea sau nedreptatea istorică. Dar m-am gândit să pornesc în altă direcţie, să vin cu o amintire din tinereţe: Am avut o colegă de liceu mai zvăpăiată, ea este protagonista aceastei întâmplări. Familia ei trebuia să meargă la o înmormântare. Mama sa, ştiind cât de neserioasă este, deja a început s-o instruiască cu o zi înainte de eveniment. „Fată dragă când ajungem acolo, saluţi frumos cu Bună ziua sau Sărutmâna! Apoi vii după…
Mai mult...Funcția îl înnobilează pe om
Munca, de dragul muncii, a dispărut. Și ca să fim în trend cu pandemia, putem spune că a intrat în carantină sau în autoizolare.
Mai mult...Cine mai are nevoie de presa tipărită?
Daniel Săuca Mă abțin cât pot să nu folosesc cuvinte, expresii prea „tari”. Încerc să fiu calm. Da, e mai bine. Am scris și eu: în criza accentuată de pandemie presa are nevoie de sprijin din partea guvernului (mă rog, Orban). Mai ales presa scrisă, tipărită, printată. Îndeosebi presa locală, cea mai afectată. Spre sfârșitul stării de urgență, guvernul (mă rog, Orban) a inventat, probabil și la presiunea BRAT (Biroul Român de Audit al Tirajelor, mă rog Transmedia, în fapt o asociație), o schemă de ajutor financiar a mass-media sub…
Mai mult...Covid cu sparanghel – rețeta românească, pas cu pas
Acțiunea „sparanghelul”, ca și „căpșuna” ori buruiana, reprezintă, de departe, cea mai mare idioțenie și mostră de batjocură a autorităților române la adresa românilor, în contextual pandemic pe care îl traversăm.
Mai mult...Cultivarea lecturii
Daniel Săuca În aceste zile triste lectura rămâne o cale sigură de evadare, eliberare din apăsarea pandemică. Poate e chiar paradisul. Monica Pillat: „Paradisul se apropie și chiar ne poate locui atunci când suntem în deplină armonie cu noi înșine, cu cei din jurul nostru și cu Dumnezeu. Această stare poate fi atinsă spontan, de cei cu har, poate fi cultivată de râvnitorii monahi prin post și rugăciune, sau poate fi trăită după o suferință ori o pierdere cruntă, pe care ai lăsat-o în urmă, redescoperind viața ca pe un…
Mai mult...La răscruce de drumuri
Unul din efectele pandemiei este că trăim realitatea altfel. Nu mai suntem stăpâni pe ea și în plus, am observat că nu se mai transmite ”curat” de la om la om. Oare s-a transmis cândva? În situațiile de criză, ca și cea de acum, creată de pandemie, atunci când un dezastru lovește o țară, un continent sau întreaga omenire, bogații se îmbogățesc, iar săracii ajung să fie tot mai săraci și tot mai mulți. Așa cum spune o vorbă din bătrâni, ”Unde-i ața mai subțire acolo se rupe”. Cantitatea de…
Mai mult...Câți ca voi?
(…) Nu se vorbește nimic despre școala online la care nu au acces jumătate din copiii României, nu se spune nimic despre criza unor medicamente vitale, despre falimentul celor care aveau o cabană, o cafenea, un hotel, despre lipsa totală a măsurilor eficiente, concrete, de ajutorare a oricărei entități care nu are legătură sau nu face parte din stat. Ni se întoarce forțat capul către realizări și împliniri mărețe care, de fapt, nu există. Aleșii neamului stau acolo, în bula lor, și urzesc, pe același stil mizer și nenorocit, planurile lor, prin care interesele, bunăstarea și jupuirea românilor să continue, mascate, evident. În măsuri de sprijin de un real folos…
Mai mult...15 mai sărbătoresc
Daniel Săuca Desigur numai în România și, probabil, în țări din Africa, se putea întâmpla așa ceva: haosul legislativ legat de gestionarea epidemiei/pandemiei cu noul coronavirus. Bulibășeala, penibilă, dă din nou socoteală de incompetență. În opinia mea cel puțin, principala hibă a sistemului public românesc. Se pot schimba guvernări fără număr, la noi tot trebuie să ghicești, să dai în bobi, să interpretezi ce-a vrut să spună legiuitorul. Să ceri neșpe puncte de vedere, să asculți păreri juridice, care, firește, se bat cap în cap. Azi, în 15 mai, nu…
Mai mult...Pita și slănina
Daţi fuga la cămară, la afumătoare ori la frigider: tăiaţi o creastă de slănină, rupeţi un colţ de pâine şi prindeţi un ardei, ori o ceapă de pe unde apucaţi, şi gustaţi un pic de fericire de-a noastră, că-i mai curată, mai sănătoasă şi mai sinceră decât a lor. Au ieșit roșiile, mai mult sau mai puțin savuroase, ardeiul iute, verde și cu miros de „crud”, de-ți lasă gura apă; un colț de pâine proaspătă și o creastă de slănină: ce bucurie gastronomică, pe cât de simplă, pe atât de…
Mai mult...Ce se va schimba?
Daniel Săuca După pandemie. Mai nimic. Serios. În bine. Poate lexicul cotidian va conține mai des cuvinte de genul carantinare, distanțare, măști, mănuși, spălat pe mâini, izolare, biocide, noul coronavirus, covid 19, termometrizare, stare de urgență, stare de alertă, vaccinare, strănut, restricții, viruși, dezinfectanți, imunitate, tuse. După pandemie. Mai nimic. Serios. În bine. Poate lexicul cotidian va conține mai des cuvinte de genul imunolog, epidemiolog, microbiolog, cercetător. Și expert. Tot mai mulți experți ne vor spune cum stă treaba… Experți de toate soiurile. Mai ales în România, țara cu cei…
Mai mult...Un test al statului de drept?
László László Se pare că două instituţii ale statului român se vor confrunta: 1. Preşedinţia României, mai precis persoana care îndeplineşte în acest moment funcţia de preşedinte al ţării – Klaus Werner Iohannis. 2. Cealaltă instituţie din confruntarea enunţată se află în subordinea Guvernului României, este vorba despre Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (numit de obicei doar CNCD). Motivul: preşedintele K. W. Iohannis, în data de 29 aprilie 2020, a făcut o declaraţie scurtă de presă televizată, de doar 2 minute. În respectiva declaraţie a făcut unele afirmaţii referitoare la…
Mai mult...Amintiri din vremea pandemiei
Ana Berar S-au făcut multe studii despre felul în care funcționează memoria nostră. Despre ce ne amintim și de ce anume ne amintim unele lucruri iar altele le uităm. Despre cum se distorsionează în timp amintirile. Lucrurile frumoase tind să ne revină mai repede în minte decât cele urâte. Nu știu peste 10 sau 20 de ani ce îmi va veni în minte când mă voi gândi la aceste aproate doua luni de când a început toată nebunia cu coronavirusul și cu izolarea. Dar acum aș vrea să fac o…
Mai mult...Pandemia noastră
László László Trebuie să menţionez din capul locului că meseria mea nu este de ziarist, ci de dascăl, dar care mai scrie şi publică câte ceva… Pandemia care durează de peste două luni ne-a obligat să trecem la şcoala online, cu riscuri, îndepliniri şi neîndepliniri, stând uneori 14 ore în spaţiul digital. Pandemia este şi o posibilitate de acumulare: în această perioadă am citit mai mult decât altă dată în jumătate de an – titluri clasice şi contemporane. În fiecare seară „mergem” la teatru sau la film, în unele zile…
Mai mult...