După blocuri

Ana Berar

Trebuie să umblăm pe jos. E cel mai bun exercițiu pentru a te menține în formă, nu costă nimic și e la îndemâna oricui. Normal că știu asta, așa cum știu ca trebuie să consumăm 2 litri de lichide pe zi. Însă când medicul mi-a scris pe foaia medicală la secțiunea recomandari plimbare zilnică și, mai mult, mi-a spus apăsat lucrul acesta, mi-am zis că nu e de glumă. Deci pantofi sport, un hanorac și la plimbare cu mine!
Am ales un traseu pe care l-am mai făcut, dar cu mașina. Și am constatat că lucrurile arată total diferit când ești la pas. Prima surpriză: strada Andrei Șaguna. O stradă care începe de lângă DSP, trece prin fața bisericii ortodoxe, unde de altfel e și statuia celui care îi dă numele, mitropolitul Andrei Șaguna, se suprapune o porțiune cu șoseaua de centură iar apoi se continuă către cimitir și către cartierul Porolissum. O stradă fără noroc – o pot spune acum, cu mâna pe inimă. Pentru că doar începutul ei arată a stradă normală dintr-un oraș cu pretenții de municipiu. Zona de pe centură e zdruncinată de camioanele care trec zi de zi de sub ferestrele caselor, capacele de canal zdrăngane din toată ființa lor, iar o reparație n-a mai fost făcută pe-aici de zeci de ani. Însă surpriza a venit de la cealaltă bucată din strada Șaguna, cea care duce către ambele intrări din cimitir. Unde există un început de trotuar, pe care de altfel erau parcate mașini și care se termină brusc. Deci plimbarea mea a fost pe carosabil, cu ochii în patru la multele mașini care circulau cu viteză destul de mare. Altfel multe case frumoase, cu grădini îngrijite și cu flori, cu miros de frunze arse. M-am întrebat cum fac cei care locuiesc acolo dacă au copii de trimis la școală. Cât pot fi de liniștiți știind că circulă pe carosabil? Sau cum faci dacă vrei să mergi pe jos la cimitir?
Plimbarea mea a continuat către strada Tudor Vladimirescu. Altă zonă pe unde nu am fost pe jos nici nu știu de când. La parterul blocurilor mici terase cu oameni la o bere, comentând meciul cu Islanda. Nicio distanțare. Multe spații închise în căutare de chiriași. Trotuarul cu gropi și trepte rupte. Totul e cenușiu și prăfuit. În fața mea un bloc cu zece etaje, ridic ochii și mă apucă jalea. A fost construit când eram eu copil, unul dintre blocurile acelea comuniste făcute din panouri prefabricate. Copii fiind, îi invidiam pe cei care stau acolo că au lift. Acum m-am gandit cu inima strânsă căt va mai rezista blocul ăla, senzația a fost că în curând se vor desprinde bucăți din el. Undeva pe după niște copaci încă înfrunziți o bucată de bloc reabilitat, care mai sparge griul tern de peste tot. Și blocul Gulliver, reabilitat și el, mai salvează ansamblul. Însă în părculețul de lângă acesta, zarvă mare și croncănituri. Singurul copac din zonă e plin literalmente de ciori. Care fac un zgomot asurzitor și sinistru, intunecând cerul. E sinistru! Mi se face pielea de găină și alerg să ies cât mai repede de-acolo. Zăresc cu coada ochiului stoluri de ciori și pe copacii de pe cealaltă parte a bulevardului, dar nu mai am curajul să mă apropii.
Mă întorc pe bulevard și arunc o privire la blocuri. Obosite, murdare, triste. Și evident, cenușii! Reclamele puse pe ici pe colo nu au cum să înveselească atmosfera. Măcar aici sunt trotuare și in zare se văd blocurile reabilitate. Fântâna funcționează, dar nu reușeste să îmi alunge gustul amar. Trec prin parc, e deja seară și pe bănci sunt grupuri de adolescenți sau câte o pereche de îndrăgostiți. Am un ghem în stomac și sunt deprimată. Tristețea și urâțenia orașului m-au copleșit.

Alte articole

One Thought to “După blocuri”

  1. Anonim

    si toti astia au votat tot cu PSD !!!! isi mwrita soarta !!

Leave a Comment