Daniel Săuca Mircea Dumitru: „Post-adevărul este ca și cum ai spune că adevărul poate fi supus la vot” (pressone.ro) Interesant. „Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a afirmat că pregăteşte o solicitare către preşedintele Nicuşor Dan pentru ca educaţia media să fie introdusă în strategia privind securitatea naţională. El a menţionat că educaţia media nu trebuie să fie o materie în plus, ci poate fi inserată în toate materiile. Jucan s-a întrebat cum un tânăr care nu a trăit în comunism poate fi nostalgic după perioada de dinainte…
Mai mult...Categorie: Editorial
Puterea pierde putere
Cel mai recent sondaj publicat în septembrie arată din nou o tendință tot mai conturată. AUR crește constant, PSD redevine un partid de referință pentru mulți votanți, deși se află încă sub scorul obișnuit, iar PNL și USR pierd teren. Cu aproape 41% în intențiile respondenților, AUR devine partidul celor nemulțumiți. Este cumva firesc, iar această ascensiune a prins avânt odată cu alegerile prezidențiale. Asistăm la un tablou al celor care contestă măsurile guvernării. Dacă în trecut aceste frustrări erau exprimate într-un ton mai reținut, în prezent direcția este evidentă.…
Mai mult...Patriotism de facebook
Daniel Mureşan E vremea patrioților! Peste tot vedem politicieni, vedete sau oameni simpli ce ne spun că nu există nimic pe lume mai scump decât țara lor. Nu contează că aceștia își fură țara cu sârg, că dacă cineva ar ataca România ar fugi ca potârnichile, contează că umplu internetul cu tricolor, mici și pălincă. Zilele trecute, la Treznea au fost comemorați localnicii care au fost uciși cu cruzime acum 85 de ani. Un gest normal, de prețuire, dar umbrit, de mulți ani încoace, de ipocrizia politicienilor. Mai mulți decât…
Mai mult...Evadarea din librărie
Daniel Săuca De multe ori exclam, pe urmele filosofului: „Atâtea cărți de care nu am nevoie”! Vizitele mele (mai ales prin Cluj, la Zalău nu mai avem decât una bucată librărie, într-un mall) sunt, invariabil, țintite, la domeniile de interes, așa că exclamația mea ar putea fi legitimă. Dar să nu uităm că, totuși, cartea e și un produs (cultural), o marfă, așa că înțeleg strategia de a o oferi produse cât mai diverse, pentru publicuri cât mai pestrițe. Pe de altă parte, e de văzut cât a înflorit comerțul…
Mai mult...Fără politician și popă
Recunosc, m-am bucurat să văd că la deschiderea noului an școlar, în cele mai multe școli din Zalău n-au mai fost prezenți politicieni locali cu discursurile lor de care m-am săturat până peste cap. Am ajuns în punctul în care efectiv nu mai suport prezența lor la asemenea evenimente și cred că este pentru prima oară în ultimii 10 -20 de ani în care n-au mai fost la festivități în calitățile lor oficiale, cel puțin în școlile importante din oraș. Acești oameni chiar au impresia că îi ascultă copiii? Pe…
Mai mult...Analfabeții. Atât de mulți?
Daniel Săuca Analfabetismul funcțional ar face referire și la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Un studiu oficial al Ministerului Educației, ale cărui rezultate au fost publicate în 2025, arată că 40 la sută dintre adulții din România sunt în zona analfabetismului funcțional la citire și calcul. „Cea mai slabă performanță o are grupa de vârstă 50–64 de ani, adică generația care avea între 15 și 30 de ani în momentul Revoluției din 1989. În rândul acestor persoane, 20,18 la sută sunt analfabeți funcțional…
Mai mult...De la propagandă la realitate
Ultimele luni au reprezentat un prilej ofertant pentru opoziție spre a-și crea un discurs vehement împotriva măsurilor adoptate de Guvern. Multe voci, fie ele politice, și chiar sindicale, pun accent pe noile taxe printr-o asociere nejustificată cu sprijinul financiar acordat Ucrainei. Mesajele de așa manieră prind ușor, în special în rândul celor care au votat alte culori politice decât cele aflate la conducere. „România dă 3% din PIB Ucrainei” – această frază e tot mai des întâlnită în stradă și în rândul mai marilor statului. În ciuda acestui fapt, cifrele…
Mai mult...Rusia + China = Love
Daniel Mureşan Statele Unite au săvârșit o greșeală fatală: au împins China în brațele Rusiei. Cele două puteri formează acum una dintre cele mai puternice alianțe din ultimul secol. Americanii au detonat bomba atomică la Hiroshima și Nagasaki, punând capăt războiului cu Japonia. URSS-ul, mai ales datorită spionajului foarte eficient, nouă ani mai târziu, a detonat prima sa bombă atomică la 29 august 1949, la Semipalatinsk, în Kazahstanul de azi. De atunci, rușii au investit masiv în înarmare, neglijând nivelul de trai al poporului său. Războiul din Ucraina a fost…
Mai mult...Alte fragmente din haos
Daniel Săuca Lumea se schimbă. Ne vom schimba și noi, de voie, de nevoie. Noua „lume nouă” e, vorbă celebră, la un click distanță. Și în România, țară unde anxietatea și depresia (printre altele) fac ravagii, nu doar din perspectiva „tăierilor”, scumpirilor, inflației ori debandadei. „Președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping au fost surprinși discutând în privat despre transplanturi de organe, biotehnologie ca mijloc de prelungire a vieții și posibilității de a trăi cel puțin 150 de ani, în marja unei parade militare din Beijing, notează Politico”…
Mai mult...Când zeii devin senili
Tăieri, reduceri bugetare, reduceri de personal, concedieri, restrângeri, comasări, desființări, costuri prea mari, risipa e prea mare, sunt prea mulți bugetari. Acestea sunt cuvintele pe care le aud zilnic de câteva săptămâni și am cam început să mă satur. De ce? Păi cine a făcut aceste cheltuieli, cine a făcut risipa banului public, cine a angajat peste măsură? Cine? Răspunsul e simplu. Ce partide s-au aflat la guvernare în ultimele decenii? Desigur, e bine că se taie și că se concediază, dar îmi doresc ca aceste măsuri să fie aplicate…
Mai mult...În ce fel de societate vrem să trăim?
Daniel Săuca Pe o temă la zi. Sever Voinescu: „În ultimii 10-20 de ani asist neputincios și frustrat la o mare operațiune de trișerie intelectuală cu grave consecințe. Conservatorismul a fost preluat de derbedei ideologici. Mai întâi, ideologizarea conservatorismului (azi îi zice «suveranism») este în sine o înșelătorie. Încă Burke ne învață că ceea ce numim conservatorism este o atitudine de viață și nu un manifest politic, un mod de a fi în lume, nu un scop politic. «Conservatorii» de azi sunt tot ceea ce se opune conservatorismului ca mod…
Mai mult...Trei zile pline de viață
Ediția din acest an a Zilelor Zalăului a arătat că orașul poate să-și sărbătorească comunitatea cu viziune și printr-un concept demn de marile orașe. Începând de vineri, inima Zalăului s-a transformat într-un spațiu viu, în care muzica, tradiția și bucuria de a fi împreună au adus o pată de culoare aparte orașului de la poalele Meseșului. Evenimentul s-a remarcat printr-un concept special, realizat cu atenție la detalii. Organizatorii au reușit să aducă în fața publicului atât artiști locali, cât și nume sonore din muzică, în timp ce ziua de duminică…
Mai mult...Bolojan, politician sau reformist?
Daniel Mureşan De la început, Ilie Bolojan s-a dovedit un lipițan înhămat la căruța României, ce avea un singur scop: scoaterea țării din criză. Dar nu și-a calculat bine pașii. A vrut să facă totul foarte repede. Dar PSD i-a pus frână. Consecințele primului pachet de măsuri au venit peste el, a fost o avalanșă ce a îngropat și bunele intenții. În loc să înceapă cu privilegiile politicienilor, a clientelei de partid, a început cu taxe pe mediul de afaceri, cu tăieri de pensii și burse. Mișcare total greșită. Cum…
Mai mult...Sezonul protestelor
Daniel Săuca După sezonul concediilor, așa cum era de așteptat, urmează sezonul protestelor. Azi, două exemple (semnificative). „Măsurile actuale ale guvernului nu doar că sunt inutile și nocive, dar nici măcar nu au o justificare economică. Reducerea cu 40 la sută a burselor reprezintă numai 0,2 la sută din deficitul bugetar al țării; în schimb, pentru zeci de mii de copii reprezintă diferența dintre accesul la educație și lipsa acestuia. Așadar, aceste tăieri bugetare par a fi adoptate fără nicio logică și fără dovezi empirice rezonabile. Realitatea crudă este că…
Mai mult...