Doi bărbaţi ies la pescuit sub un pod. Unul din ei se ridică şi vede un cortegiu traversând podul. Îşi scoate şapca, îşi apleacă capul, cortegiul trece podul, omul îşi pune şapca din nou pe cap, se aşează şi aruncă la loc undiţa în apă. – Asta chiar a fost emoţionant… nu te ştiam atât de religios. – Deh, ne-au legat totuşi 40 de ani de căsnicie.
Mai mult...Autor: Magazin Salajean
COMUNICAT DE PRESĂ
OCPI Sălaj, 19.09.2025 Peste 10.000 de imobile din comuna Gâlgău, județul Sălaj, au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor, desfășurate în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) și finanțate din fonduri europene, vor fi afișate luni, 22 septembrie 2025, atât la sediul primăriei comunei Gâlgău, cât și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). În urma lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale (UAT), în comuna Gâlgău din județul Sălaj au fost identificate 10.149 de imobile, cu…
Mai mult...Zvonoteca
# Mișu trebuia să fie deja în Zalău, dar a decis că trebuie să mai călărească puțin prin alte teatre de operațiuni înainte să ajungă la poalele Meseșului. Chiar nimic nu se poate face la termen? Bine, locul lui Mișu putea fi luat de mulți alții, dar a avut un susținător puternic la nivel local, unul care ar fi trebuit să învețe puțin mai multă istorie. # Au început să se plângă sălăjenii de unele companii de telefonie care își fac de cap. Te sună și îți spun că ți…
Mai mult...Epigrama zilei
Confesiunea unui cioban Fiind cioban, m-am străduit o viață, Să am o stână și chiar multe oi, Dar ce folos, că într-o dimineață, La stână m-am trezit cu cinci „copoi”. Adrian Bumbu
Mai mult...Unde mergem?
Vineri 19.09.2025 • Film – Legenda ursului alb, Cinematograful Scala – ora 15.45 • Planetariu (Cinematograful Scala) – De pe Terra spre Univers – ora 16.30 • Film – Super-Charlie, Cinematograful Scala – ora 16.30 • Fotbal, liga a III-a: SCM Zalău – SC Olimpia Satu Mare, stadionul Municipal din Zalău – ora 17 • Planetariu (Cinematograful Scala) – Out There – The Quest for Extrasolar Worlds – ora 17.30 • Film – Dragoste fără cuvinte, Cinematograful Scala – ora 17.30 • Film – Situationship: Combinații, nu relații, Cinematograful Scala…
Mai mult...BULETIN INFORMATIV
BULETIN INFORMATIV În vederea efectuării unor lucrări PROGRAMATE de întreţinere la reţeaua publică de alimentare cu apă, Compania de Apă Someş S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, după cum urmează: LUNI, 22 SEPTEMBRIE 2025 Localitatea: ZALĂU Zona/strada/lista străzilor afectate: Corneliu Coposu – blocurile 75, 77; str. Kossuth Lajos de la intersecţia cu str. Corneliu Coposu până la intersecţia cu str. 1 Mai; str. 1 Mai; str. Ioan Slavici; Interval orar afectare furnizare serviciu: între orele 09:00 – 16:00 Rugăm Clienţii Companiei să ia măsuri de stocare a acelor…
Mai mult...Din nou despre lectură
Daniel Săuca Din nou despre lectură, la sfârșit de săptămână. Mihai Mitrică, directorul Asociaţiei Editorilor, într-un interviu acordat News.ro: „51 la sută dintre tinerii din marile oraşe spun că n-au citit nicio carte în ultimul an. Imaginaţi-vă care e situaţia în urbanul mic şi în mediul rural! Aproximativ 1,3 milioane de oameni merg la biblioteci, în librării, la târguri de carte într-un an, în România. Adică 7 la sută din populaţie“; „Avem acum cea mai numeroasă populaţie de tineri care nu sunt nici la şcoală, nici angajaţi, aşa-numiţii neets. Vorbim…
Mai mult...Guvernul a prelungit termenul de înscriere în REGES-ONLINE până la finalul anului
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, prorogarea termenului de trecere de la sistemul Revisal la platforma REGES-ONLINE până la 31 decembrie 2025, „pentru a veni în sprijinul angajatorilor care întâmpină dificultăţi în procesul de migrare”, se arată într-un comunicat al ministerului. „Am decis să prelungim termenul pentru înrolarea în REGES-ONLINE până la sfârşitul anului, pentru ca niciun angajator să nu fie pus în situaţia de a primi sancţiuni. (…) REGES-ONLINE nu este un instrument perfect, dar este unul util şi modern pentru toţi angajatorii”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul…
Mai mult...Ce să NU incluzi în amenajare: 5 lucruri care îţi strică decorul
Piaţa de home & deco, mobilier, bricolaj şi finisaje e din ce în ce mai diversă, iar asta îţi poate îngreuna munca când vine vorba de amenajarea casei. Cum aşa? Ei bine, cu atâtea variante devine dificil să îţi dai seama ce ţi se potriveşte, ba chiar uneori ai impresia că ai vrea atât de multe încât nici n-ai idee cum să faci selecţia. Ce contează cel mai mult când decorezi casă? Să alegi piese care te reprezintă şi să eviţi obiectele care-ţi pot strica decorul, precum cele de mai…
Mai mult...Fotografia zilei
Bine de știut!
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 18 septembrie
1861: la Băseşti are loc Conferinţa inteligenţei române, unde s-a hotărât un protest împotriva anexării Sălajului la Ungaria S-a întâmplat în 18 septembrie 1819 – S-a născut fizicianul francez Leon Foucault, cel ce a demonstrat, graţie pendului, mişcarea de rotaţie a Pămîntului (m.11.02.1868). 1831 – A murit poetul Vasile Cârlova (n.04.02.1809). 1878 – S-a născut compozitoarea Maria Andriescu (m.02.03.1981). 1896 – A murit Ştefan Gonata, agronom şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române. 1903 – S-au desfăşurat primele curse de motociclism din ţara noastră, pe velodromul de la şosea (18.09/1.10). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. Eumenie, episcopul Gortinei;…
Mai mult...Bancul zilei
Doi pești stau de vorbă. – Ai grijă să nu înghiți cârligul acela, spune peștele mare, peștelui mic. – De ce? – Pentru că oamenii te vor prinde, te vor prăji în ulei și te vor mânca. Astai unul dintre motive. – Și care-i celălalt? – Vreau să te mănânc eu.
Mai mult...Zvonoteca
# Zalăul e un oraș imprevizibil. Nu mă îndoiesc că aș fi singura persoană care crede asta. Și cum orașul e plin de femei sărmane, acestea apelează la mila trecătorilor. Cu tot felul de scuze, ba pentru lapte praf, ba pentru mâncare, una dintre ele a apelat la sprijinul unui tânăr. Acesta, fără nicio reținere, îi întinde o bancnotă de 5 lei. Nici că tânăra a mimat vreun gest de recunoștință, căci i-a cerut mai mult. Nu una, nu două, ci un șir nesfârșit de rugăminți pentru o sumă mai…
Mai mult...Epigrama zilei
Atenţie, la neatenţie! S-au votat atâtea legi, Însă una-i cea mai tare: Nu poţi ca să te dezlegi, Dacă n-ai o „pilă” mare. Adrian Bumbu
Mai mult...