Toată lumea vorbește despre creșterea economică ca despre calea care ne aduce fericirea, deoarce astfel ne va crește nivelul de trai, oamenii vor trăi mai mult și mai bine. Oare așa să fie? Evident, o anumită creștere economică va asigura venituri mai mari, atât pentru populație, cât și venituri la stat, dar nu orice fel de creștere economică va aduce la creșterea calității vieții, cel puțin nu pentru toată populația. Pentru o demonstrație scurtă, ne uităm la indicatorul care măsoară creșterea economică, anume PIB (Produsul Intern Brut). Acest indicator ne…
Mai mult...Zi: 21 iulie 2026
Noi corpuri de iluminat cu LED vor fi montate pe străzile din Zalău
Dorel Dragoş Primarul Municipiului Zalău, Florin Florian, a semnat contractul de furnizare aferent proiectului „Modernizarea sistemului de iluminat public din Municipiul Zalău – etapa III”. În cadrul proiectului vor fi furnizate, montate și puse în funcțiune 996 de corpuri de iluminat stradal cu LED, iar termenul de implementare fiind de șapte luni, pentru proiectare și execuție. Valoarea contractului este de 5.662.608,43 lei cu TVA, investiția fiind finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu. Noile corpuri de iluminat vor fi instalate pe 99 de străzi din municipiu printre care se afla si…
Mai mult...Proiectil descoperit în Zalău
Dorel Dragoş Pirotehniștii din cadrul Detaşamentului de pompieri Zalău s-au deplasat, duminică dimineața, în pădurea Meseș, pentru verificarea unui posibil element de muniție. Pompierii au identificat un proiectil de calibru 85 mm care a fost ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă la depozitul temporar al unității, în vederea distrugerii ulterioare. În cazul în care descoperiți elemente de muniție neexplodate sau aflați despre existența acestora, anunțați imediat, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj – 21 Iulie
1808: se naşte, la Bocşa, Simion Bărnuţiu – profesor, notar, publicist, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 S-a întâmplat în 21 Iulie 1718 – Prin Tratatul de pace de la Passarowitz, Imperiul Otoman a cedat Austriei Banatul, Oltenia, nordul Serbiei şi al Bosniei. 1861 – La Bucureşti, pe scena Teatrului cel Mare (ulterior Teatrul Naţional), a avut loc prima reprezentaţie a piesei „Hamlet” de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly, primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet. 1880 – Poetul Alexandru Macedonski publică, în revista „Literatorul”, articolul „Despre logica poeziei”, considerat a…
Mai mult...Bancul zilei
Iese prietena mea (mai durdulie) din cabina de probă cu geaca în mână: – Mi-e mică, zice. – Ce ți-e mică, geaca sau cabina?
Mai mult...Începe înscrierea copiilor la Creșa de pe strada Bistriței din Zalău
Copiii care au împlinit vârsta de 1 an pot fi înscriși la noua creșă din municipiu, situată pe strada Bistriței. În această unitate de învățământ antepreșcolar sunt disponibile 20 de locuri. Cererile de înscriere se depun la secretariatul creșei până la data de 15 august 2026.
Mai mult...Catalogul „Colecția personală de artă Radu Șerban”
La Editura „Caiete Silvane” din Zalău a apărut, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, catalogul „Colecția personală de artă Radu Șerban”, publicație care prezintă și documentează ansamblul permanent de lucrări găzduit de Centrul Multifuncțional Jibou. Colecția a fost constituită în octombrie 2025, la inițiativa artistului, ca proiect al Asociației Culturale Continuum, realizat în parteneriat cu Primăria Orașului Jibou și cu susținerea primarului Dan Ghiurco. Amplasată într-un spațiu dedicat din cadrul Centrului Multifuncțional Jibou, colecția este destinată comunității locale, instituțiilor de învățământ,…
Mai mult...Echipa de robotică Brainstorms – API Zalău, rezultat bun la o nouă competiție internațională de robotică
Echipa de robotică Brainstorms a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, a participat, în perioada 16–21 iulie, la FIRST Robotics Initiative (FRI) 2026, o competiție internațională off-season FIRST Tech Challenge (FTC) organizată de echipa CyberMoon din cadrul Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara. Acest eveniment a fost un punct de întâlnire pentru aproximativ 1.000 de elevi pasionați de robotică, mentori și voluntari, reprezentând 36 de echipe de robotică de pe trei continente: Europa, Africa și America. FIRST Robotics Initiative s-a remarcat printr-un format competițional unic în Europa, fiind singura…
Mai mult...Zvonoteca
# Dacă tot a fost Ilie, noi propunem ca timp de o lună să nu mai lucreze nimeni nimic, să stăm cu mâinile încrucișate și să așteptăm să cadă din cer să nu cumva să primim vreun fuljer. No, ce ziceți? # Nu sunt bani, dar încep chefurile prin comunele loco. Păi nu era vorba că urmează reduceri bugetare, tăieri, constrângeri, alea, alea? Normal, nici vorbă! O ducem bine, se lasă cu chef. Mare grijă pe cine chemați să vă cânte. * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje…
Mai mult...A intrat cu mașina într-o căruță
Luni seara s-a produs un eveniment rutier între localitățile Jibou și Someș-Odorhei. Polițiștii au stabilit că un tânăr de 27 de ani, din comuna Năpradea, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu o căruță nesemnalizată corespunzător, în care se aflau doi minori, de 15 și 16 ani, din orașul Jibou. În urma evenimentului, cele trei persoane implicate au suferit răni și au fost duse la spital. Atât șoferul autoturismului, cât și minorul de 15 ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cazul…
Mai mult...Bulevardul Mihai Viteazul din Zalău va fi extins
A început procedura de predare a amplasamentului în vederea implementării proiectului „Modernizare Bulevard Mihai Viteazul”, etapa I – secțiunea 2A și etapa II – secțiunea 2B, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Etapa I – Secțiunea 2A vizează modernizarea și extinderea la patru benzi de circulație a tronsonului cuprins între intersecția cu strada Lupului și sensul giratoriu de la centură. Etapa II – Secțiunea 2B cuprinde modernizarea și extinderea la patru benzi de circulație a tronsonului dintre sensul giratoriu de la centură și limita administrativă a municipiului Zalău. Pentru…
Mai mult...Comunicat de presă
Cui îi mai este frică de China comunistă?
Cătălin Avramescu A înviat diplomaţia română din „somnul cel de veci”? După decenii de când repetă formulele lui Ceauşescu, cu „prietenia între popoare”, subiectul a mişcat un deget. Doar atât, dar tot este ceva… Zilele trecute România şi alte 13 state au semnat o declaraţie comună în care se afirmă că „pretenţiile maritime extinse ale Chinei în Marea Chinei de Sud nu au niciun temei juridic”. Declaraţie vine la 10 ani după ce Filipinele au obţinut o decizie a Curţii Permanente de Arbitraj, pe care China o respinge. În replică,…
Mai mult...