Conflictele internaționale din ultimele zile au readus în discuție subiectul privind adăposturile de protecție civilă în România. Deși nu există motive de panică, interesul cetățenilor este cât se poate de legitim în ceea ce privește siguranța în posibile situații de urgență. Deși mulți sălăjeni probabil nici nu știau, la nivel județean există, la ora actuală, un număr de 17 adăposturi de protecție civilă, iar cele mai multe dintre acestea sunt în municipiul Zalău, atât publice, cât și private. De asemenea, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum”…
Mai mult...Lună: martie 2026
Autoritățile din Sălaj analizează fenomenul mamelor minore
Fenomenul mamelor minore a fost adus la masa discuțiilor în rândul autorităților județene. Joi, 5 martie, la sediul Prefecturii Județului Sălaj a avut loc o întâlnire la care au fost prezenți reprezentanți ai mai multor instituții și organizații din Sălaj. Ședința, prezidată de subprefectul Alexandru Pura, alături de subprefectul județului, Dari Toma, i-a avut prezenți pe Violeta Milaș, director executiv DGASPC Sălaj, Sandu Prodan, primarul comunei Meseșenii de Jos, Radu Buciuman – director executiv DSP Sălaj, Daniela Vlaicu – Crucea Roșie Sălaj, Anca Dragoș – CJRAE Sălaj, Loredana Flonta –…
Mai mult...Zvonoteca
# Am avut ocazia să întâlnesc o sălăjeancă, la o vârstă respectabilă. Era tare necăjită de faptul că oamenii ar fi mult mai predispuși la boli, de când cu vaccinul împotriva COVID (știm povestea, marile oculte, alea, alea…). Convins că stimabila urmărea cine știe ce programe antivaccin la TV, s-a documentat atât de bine despre asta, mai ceva decât experții cu studii în domeniu. Tot ea vorbea pe urmă despre baba ei din luna martie, că e în data de 7 și speră să fie vreme bună, da’ de i-a…
Mai mult...Unde mergem?
Vineri 6.3.2026 • Film – Miss Moxy, Cinematograful Scala – ora 15.20 • Film – Încă una și mă însor, Cinematograful Scala – ora 16 • Planetariu (Cinematograful Scala) – De pe Terra spre Univers – ora 16.30 • Film – Hopperi, Cinematograful Scala – ora 17 • Handbal feminin, meci amical: HC Zalău – Kisvárdai KC, Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” Zalău – ora 17 • Planetariu (Cinematograful Scala) – Out There – The Quest for Extrasolar Worlds – ora 17.30 • Film – Dispariția lui Josef Mengele, Cinematograful Scala…
Mai mult...Știu și nu spun?
Daniel Săuca „Am ajuns să lucrăm pentru a ne plăti cheltuielile”, îmi spune un amic. Cu siguranță, nu e singurul român care gândește în acest fel. Prețurile au luat-o deja razna. Dacă mai urcă prețurile la combustibili, situația va fi și mai „nasoală”, mai rea. Pentru (tot mai) mulți români. Între timp, PSD și PNL se contrează iar, public, pe tema bugetului. Care va întârzia și mai mult. Zboară bombe prin Orientul Mijlociu și prin Ucraina, și noi asistăm la dueluri „ideologice”, de dragul unui electorat tot mai pauper. Cu…
Mai mult...Deces
Cu adâncă durere și profund regret anunțăm trecerea în neființă a domnului Chichișan Octavian maistru instructor în conducere auto, un profesionist dedicat care și-a consacrat întreaga activitate formării a numeroase generații de elevi. Prin răbdare, devotament și responsabilitate, domnul Octavian Chichișan a contribuit la educarea și instruirea multor conducători auto, lăsând în urmă nu doar elevi bine pregătiți, ci și oameni care își vor aminti cu respect și recunoștință de îndrumarea sa. Plecarea sa lasă un gol imens în rândul familiei, al colegilor și al tuturor celor care l-au cunoscut.…
Mai mult...Starea monumentelor istorice din Sălaj, dezbătută la inițiativa ziarului Magazin Sălăjean (VIDEO)
A furat un cazan pentru pălincă
Polițiștii din Jibou au identificat și reținut miercuri un bărbat de 32 de ani, din comuna Gârbou, cercetat în cadrul a două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 23–26 februarie, acesta ar fi intrat într-o anexă gospodărească din localitatea Poienița, de unde ar fi furat un cazan de țuică din cupru, în valoare de 3.000 de lei. Totodată, din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză ar fi comis și un alt furt. În data de 1 martie,…
Mai mult...Locuri de muncă 5.3.2026
*** Angajăm TÂMPLARI PAL şi MONTATORI MOBILĂ. Oferim: salariu atractiv, mediu de lucru modern, posibilităţi de promovare profesională. Telefon 0733 414 299. *** CENTOGROUP îşi măreşte echipa! Eşti pasionat şi ai experienţă în design grafic, social medie, publicitate online şi branding? Te căutăm pentru poziţia specialist marketing & comunicare. Trimite-ne CV-ul tău la: recrutari@cento.ro
Mai mult...Fotografia zilei
Super ofertă…
Mai mult...Experiență europeană de formare profesională pentru dascălii sălăjeni, prin Erasmus+
Programul Erasmus+ a oferit noi oportunități de formare profesională pentru inspectori, directori și profesori, membri ai consorțiului Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. În acest an au fost implementate cinci mobilități de formare internațională. Cei ce au luat parte la experiență au urmat cursurile „Harmony and Learning” și „Embracing Outdoor Education”, desfășurate în Spania, dobândind astfel metode moderne de predare – învățare – evaluare, centrate pe elev, colaborare și echilibru emoțional. Aceste contexte de învățare au oferit competențe, instrumente și perspective inovatoare, contribuind la alinierea actului educațional la standardele de calitate europene.…
Mai mult...Sălajul intră în competiția Destinația Anului 2026
Trei atracții turistice din județul Sălaj au fost nominalizate în competiția Destinația Anului 2026, un proiect național care promovează cele mai valoroase locuri de vizitat din România: • Complexul Arheologic Porolissum – Sălaj Sanctuare ale Istoriei – obiective de patrimoniu istoric și spiritual ce pun în valoare arhitectura, tradițiile și moștenirea trecutului • Muzeul de Artă Populară „Ligia Alexandra Bodea” – Tărâmul cunoașterii – obiective cu rol educativ, ce promovează cunoașterea, știința, arta și cultura prin colecții, expoziții și programe interactive pentru public • Grădina Zmeilor – Comori naturale –…
Mai mult...Bancul zilei
Două prietene discută: – Sunt îndrăgostită de un băiat, dar nu pricep nimic. La fiecare întâlnire îmi aduce flori care-s ofilite. – Poate ar trebui să încerci să ajungi la timp la întâlnire, nu crezi?
Mai mult...Noi imagini de pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului de pe A3. Progresul, unul semnificativ
Progresul este unul important pe loturile de autostradă din Sălaj. Nu doar datele transmise de autorități atestă acest lucru, ci și cele mai recente imagini din teren. Pasionații de infrastructură au surprins noi secvențe video de pe șantierul viitorului drum de mare viteză dintre Zimbor și Poarta Sălajului, publicate pe platforma YouTube de Cristian Marius Man la data de 1 februarie și filmate la finalul lunii februarie. În acest moment, stadiul fizic al lucrărilor de pe acest tronson al Autostrada Transilvania A3 a ajuns la aproape 96%, potrivit celor mai…
Mai mult...