Cum s-a schimbat comportamentul consumatorului român

Alexandru Tamba Multă vreme motor al creșterii economice, consumul nu mai asigură această creștere, asta din simplul motiv că s-a schimbat radical comportamentul consumatorului român, și nu numai. Acest lucru este demonstrat de scăderea cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul, cel mai sugestiv indicator al consumului privat. Astfel, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a lunii aprilie a fost cu 5,2% mai mică decât cea a lunii precedente, asta în condițiile în care scăderea în ianuarie 2023 față de luna precedentă a fost de 22%, iar în februarie…

Mai mult...

Sălajul, din nou sub cod galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN pentru 11 județe, printre care se află și Sălajul. Avertizarea meteorologică este valabilă pentru data de 12 iunie (începând cu ora 10) și se va încheia mâine la ora 12. La nivel local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp pot cădea cantități mari de apă, cuprinse între 20-25 l/mp, dar izolat acestea pot depăși chiar 30 l/mp.

Mai mult...

Locuri de muncă 12.06.2023

*** Societate Comercială cu profil carmangerie angajează vânzătoare. Program: Luni – Vineri 9 – 17; Două sâmbete pe lună 8 – 14. Relaţii la telefon 0743 603661 sau la intrare în Piaţa mică Astralis. *** Caut persoană pe perioadă nedeterminată în Zalău pentru întreţinere: casă, curte şi un câine. Preferabil femeie văduvă 50 – 60 ani, fără obligaţii. Relaţii la numărul de telefon 0722 231065 sau 0756 399756.

Mai mult...

Sălajul, un județ încă tânăr

În ultimii zece ani, populația României se pare că a îmbătrânit puternic. Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică (INS), de la ultimul recensământ care a avut loc în anul 2011 și până la recensământul din 2022, ponderea populației în vârstă de peste 65 de ani a crescut cu aproximativ jumătate de milion de persoane. Cu toate că numărul tinerilor (sub 15 ani) a scăzut cu 115,7 mii de persoane, ponderea lor în totalul populație a urcat ușor în 2022, ajungând la 16,1% față de 15,9% cât înregistra…

Mai mult...

Scandal uriaş în finala Cupei României arbitrată de o sălăjeancă

Szabo Krisztina, una dintre cele mai de perspectivă femei arbitru din Sălaj, a fost delegată să oficieze la centru finala Cupei României la fotbal feminin, dintre Carmen Bucureşti şi Universitatea Cluj, desfăşurată duminică, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală. Din păcate, evenimentul ce trebuia să rămână unul plăcut pentru sălăjeanca noastră, s-a transformat într-un „episod trist” al carierei. Finala Cupei României s-a încheiat cu un scandal uriaş, componentele celor două echipe ajungând efectiv să se ia la bătaie pe terenul de fotbal la sfârşitul finalei. Totul a pornit de…

Mai mult...

Numărul E-urilor din preparatele de post se poate afla acum gratuit

Ținând cont de faptul că în data de 12 iunie a început postul Sfinților Petru și Pavel, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor produselor de post cu o aplicație foarte utilă. Asociația InfoCons este o organizație pentru protecția consumatorilor, membră cu drepturi depline în Consumers International, care a fost înființată în anul 2003 pentru a veni în sprijinul consumatorilor români. Prin intermediul unei aplicații gratuite InfoCons, consumatorii pot afla rapid numărul total de E-uri din produsele de post pe care intenționează să le consume. Informațiile care se pot obține prin această…

Mai mult...

Șimleuan băut, prins în trafic de polițiști

În localitatea Pericei, în data de 11 iunie, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Rurală Crasna au depistat și oprit în trafic un autoturism condus de către un șimleuan în vârstă de 23 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența…

Mai mult...

Clujeni vitezomani depistați de polițiștii sălăjeni

Doi clujeni au rămas fără permis, pentru trei luni, după ce au fost depistați în trafic de polițiștii sălăjeni conducând cu viteză excesivă. În data de 11 iunie, la ora 14.07, pe drumul național 1 C, polițiștii au depistat în trafic, în localitatea Bârsăul Mare, un clujean în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 106 km/h surprinsă de aparatul radar. Acesta a condus cu această viteză într-o zonă în care viteza de deplasare este limitată la 50 de km/h. În aceeași zi,…

Mai mult...

Bere Gratis, Bosquito vin la Báthory Fest Șimleu Silvaniei

Báthory Fest 2023 se reinventează, anunță organizatorii, care promit că ultimul weekend din iunie va fi unul incendiar, și la propriu și la figurat. Báthory Fest 2023 își propune să reunească în Cetatea Șimleu specialiști în cercetarea istoriei europene, de la Báthory până în zilele noastre, să răspundă provocărilor moderne și să aducă în fața publicului actori specializați în reconstituire istorică. Trupe renumite de muzică: Bosquito, Bere Gratis, Crimson Haze vor încânta publicul în serile lungi de vară. Atmosfera va fi încinsă de spectacole de foc, salve de tun și…

Mai mult...

Raftul cu carte: O carte despre patru feluri de a muri

MOTTO: „În felul în care ne despărțim de oameni, dovedim cât de mult îi îndrăgim” (Constantin Noica) Aceasta se intitulează „EXITUS” (=MOARTE, SFÂRȘIT), este scrisă de Gabriel Liiceanu și a apărut în 2023 la Editura „Humanitas”. Este editura înființată după 1989 de Gabriel Liiceanu în spațiul ocupat înainte de Editura „POLITICĂ”. Gabriel Liiceanu (n.1942) este un filozof, discipol al filozofului Constantin Noica, scriitor, editor, memorialist, eseist, editorialist, profesor univesitar, director de editură etc. Opera lui este vastă, diversă, cu fiecare apariție autorul efectiv îl surprinde pe cititorul ce-o așteaptă cu…

Mai mult...

Nebunie pe drumurile Sălajului. Aproape 200 de șoferi au fost amendați pentru viteză excesivă

Aproape 400 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră au fost sancționați de polițiștii sălăjeni. Au fost reținute 32 de permise de conducere, iar 182 de sancțiuni au fost aplicate pentru exces de viteză. În perioada 9 – 11 mai, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au continuat acţiunile pe şoselele sălăjene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă, a depășirilor neregulamentare și, în general, a…

Mai mult...

Tânăr din Plopiș, condamnat la închisoare pentru furt

Un tânăr sălăjean condamnat la închisoare a fost prins și reținut de polițiștii spălăjeni. Vineri, 9 iunie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj împreună cu cei ai Postului de Poliție Plopiș au depistat și reținut un bărbat de 23 de ani, din comuna Plopiș. Judecătoria Șimleu Silvaniei a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la trei ani și opt luni de închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului. Cel în cauză a fost adus în…

Mai mult...