O treime din zălăuani și-au plătit impozitele

Peste 13.000 de zălăuani persoane fizice și 513 agenți economici din municipiu au beneficiat de o reducere de 5 la sută acordată de Primărie celor care și-au achitat integral impozitele și taxele locale, aferente anului 2014, până la data de 31 martie. Serviciul de Impozite și Taxe Locale al Primăriei Zalău nu a putut estima care este gradul de încasare a taxelor și impozitelor, până la data de 31 martie, și ce sumă s-a colectat la buget din totalul previziunilor cuprinse în bugetul pe 2014. ”În momentul de față se…

Mai mult...

Un bărbat a intrat în greva foamei în faţa Tribunalului Sălaj

Un localnic, în vârstă de 45 de ani, din Fetindia, ajuns la capătul puterilor, a decis să-şi exprime public nemulţumirile pricinuite de justiţia sălăjeană. Bărbatul şi-a făcut apariţia în dimineaţa zilei de marţi în faţa Tribunalului Sălaj. Înarmat cu o pancartă pe care era scris numărul deciziei date de instanţa sălăjeană, în urma căreia acesta se consideră neîndreptăţit, sălăjeanul a ales să protesteze într-un mod paşnic. „Am ales să intru în greva foamei în semn de protest faţă de minciuna şi corupţia din acest sistem”, a spus protestatarul. Din spusele…

Mai mult...

Controalele inopinate ale Casei Judeţene de Sănătate Sălaj, coordonate de Cluj

  Înfiinţată la finele anului 2013, noua structură din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv Direcţia Generală de Monitorizare Antifraudă, urmează să-şi intre în atribuţii perioada următoare. Anunţul a fost făcut marţi, 1 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, de către preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, Marius Tăutu. „Direcţia are atât reprezentare naţională cât şi în teritoriu, prin structurile regionale, iar în portofoliu acesteia se regăsesc două categorii mari de controale, respectiv cele operative, care sunt neplanificate, limitate, având câteva obiective şi cele…

Mai mult...

Sălajul, județul paradoxurilor economice

Taxele și impozitele tot mai mari și mai multe de la an la an sau scumpirile care ne afectează traiul de zi cu zi nu i-au împiedicat pe sălăjeni să-și crească economiile în bănci. Potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României, din compararea depozitelor totale ale populației, care cuprind depozitele în lei și pe cele în valută, din luna februarie 2014 cu depozitele din februarie 2013, rezultă că cea mai mare creștere este consemnată în nordul țării, mai exact în județul Sălaj. Sălăjenii au reușit să pună deoparte, într-un…

Mai mult...

,,Am sădit un copăcel…”

,,A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii, atât de ameninţată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii”, spunea Eugen A. Pora. În cadrul proiectului naţional ,,Curcubeul schimbării”, Grădiniţa cu P.P. Nr.1 Zalău a organizat în cursul zilei de azi o acţiune intitulată ,,Împreună putem contribui la protejarea pădurii- aurul verde” În acţiune au fost implicaţi 56 preşcolari, părinţii acestora, cadre didactice şi îngrijitoare din unitate. Acţiunea s-a desfăşurat la Pepiniera Panic, care aparţine Direcţiei Silvice Sălaj, coordonatorii acţiunii find: d-l inspector silvic Dan…

Mai mult...

Un jurnalist cu suflet mare ne va „scrie” din Ceruri

Dacă un suflet este frumos pe durata vieţii, nu se va odihni niciodată în urât, ci se va mişca veşnic în natura lui superioară. A muri nu te învaţă nimeni decât bunul Dumnezeu, însă până la urmă toţi trebuie să ne acceptăm destinul cu demnitate, aşa cum am trăit pe acest pământ. Ieri dimineaţă, la aflarea veştii, pentru câteva clipe, în redacţia Magazin Sălăjean s-a aşternut o linişte deplină. Câteva minute nu am putut scoate niciunul dintre noi o vorbă. Ne-am îndreptat, cu toţii, privirile spre locul în care era…

Mai mult...

Comunicare deficitară la Primăria Zalău, plătită din bani publici

Redacția Magazin Sălăjean Instituțiile publice au obligația să desemneze un purtător de cuvânt. Rolul acestuia este de a informa opinia publică cu privire la activitatea, rolul şi atribuţiile instituţiei. Un alt rol este îmbunătăţirea continuă a imaginii publice a instituţiei și întărirea încrederii opiniei publice în corectitudinea activităţii instituţiei în raport cu importanţa socială a acesteia. Primăria Municipiului Zalău comunică prin intermediul inspectorului Manuela Maria Ghiuruțan, din cadrul Serviciului de Presă şi Comunicare, Educaţie, Cultură şi Sport. Deși potrivit fișei postului ar trebui să aibă o răspundere deosebită în menţinerea…

Mai mult...

Şimleul are doar varianta victoriei în faţa Dejului

Miercuri, ora 18, Sala Măgura din Şimleu Silvaniei Phoenix Şimleu – Unirea Dej Pentru a rămâne cu şanse reale la realizarea obiectivului, Phoenix Şimleu Silvaniei este obligată să câştige partida de miercuri după-amiază, de pe teren propriu, cu Unirea Dej. Formaţia pregătită de Mircea Abraham şi Marius Oniga a pierdut vineri, pe terenul Unirii Dej, cu scorul de 3 – 1, după un meci în care şimleuanii au avut 1 – 0 la seturi şi au avut un avans considerabil în actul trei. „Atâta timp cât avem încă şanse să…

Mai mult...

Servicii medicale de mii de lei, decontate ilegal de furnizorii sălăjeni

  Peste 85.000 de lei mai au de recuperat reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj atât de la furnizorii de servicii medicale cât şi de la asiguraţi în urma decontărilor ilegale de medicamente şi investigaţii medicale. O parte din sumele decontate ilegal vor fi recuperate în cursul acestei luni, iar restul în luna mai. „În prezent sunt întocmite notificările, urmând ca în cursul acestei săptămâni să fie trimise furnizorilor de servicii medicale sau asiguraţilor în cauză. De la furnizori, acestea vor fi reţinute din sumele ce urmează…

Mai mult...

Noul contract-cadru pentru serviciile medicale, amânat încă o lună

  Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj va încheia pentru luna aprilie acte adiţionale cu furnizorii de servicii medicale. Potrivit lui Marius Tăutu, preşedintele CJAS Sălaj, contractul-cadru pentru 2014-2015 va intra în vigoare începând cu 1 mai. „Casele vor continua toate relaţiile contractuale cu furnizorii, urmând ca acestea să fie perfectate pe vechile reglementări. În acest sens, au fost contactaţi toţi furnizorii, astfel încât asiguraţii să nu aibă de suferit”, a explicat Tăutu, în cadrul unei conferinţe de presă. Astfel, condiţiile acordării asistenţei medicale în baza actelor adiţionale…

Mai mult...

Viitorul Zalău, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei „Hagi”

Echipa pregătită de Laurean Flonta va participa la finalul acestei săptămâni la faza zonală, programată la Cluj Prima competiţie rezervată copiilor şi juniorilor încheiată în Sălaj, Cupa „Hagi”, a fost câştigată de Viitorul Zalău, echipa pregătită de Laurean Flonta câştigând toate cele opt partide disputate în cadrul fazei judeţene. Formaţia zălăuană a marcat peste 50 de goluri împotriva celorlalte patru echipe înscrise în competiţie, primind, în schimb, doar trei goluri. Pe lângă Viitorul, în faza judeţeană a Cupei „Hagi” au evoluat: FC Zalău, Sportul Şimleu, CS Crasna şi CSS Zalău,…

Mai mult...

Mafia sălăjeană primeşte o grea lovitură! Alţi evazionişti sălăjeni, săltaţi de mascaţi

O nouă grupare infracțională, specializată în infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, care avea ramificații în patru județe din Transilvania, printre care și Sălajul, a fost anihilată în cursul dimineții de luni. Sub coordonarea procurorilor DIICOT Târgu Mureș, ofițerii de poliție judiciară au efectuat un număr de 20 percheziții domiciliare pe raza județelor Mureș, Bistrița Năsăud, Bihor și Sălaj. ”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, membrii grupării organizate, în perioada 2012 și până în prezent, prin intermediul a trei societăți comerciale de pe raza județului Mureș, controlate de…

Mai mult...

Benzina și motorina din România au ajuns să fie mai scumpe decât în Germania

Începând cu data de 1 aprilie, cunoscută ca Ziua Păcălelilor, a intrat în vigoare noua acciză la carburant, ceea ce va duce la scumpirea cu 40 de bani a fiecărui litru de motorină sau benzină. Mulți dintre noi și-ar fi dorit ca această măsură a Guvernului să fie doar ”o minciună de tip Ponta”, însă nu este deloc așa. Acciza suplimentară la carburanți va aduce și o explozie a prețurilor, o familie obișnuită din România urmând să plătească în plus, anual, aproximativ 400 de lei pentru cele necesare traiului zilnic.…

Mai mult...