Aproape 1.000 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj în primele patru luni din acest an, a anunțat instituția. Din totalul persoanelor angajate până în data de 30 aprilie, 438 au vârsta peste 45 de ani, 128 persoane au vârsta între 35 și 45 ani, 139 sunt între 25 și 35 de ani, iar 199 sunt tineri sub 25 de ani. Numărul femeilor încadrate este de 408, iar al bărbaţilor de 496. În funcţie de rezidenţă, 375 persoane angajate în perioada de…
Mai mult...Etichetă: Zalau
Holograf vine la Zalău cu un nou album
Sâmbătă seara, de la ora 20, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău va avea loc un concert Holograf, în care trupa va interpreta cântece de pe noul său album, „Cum bate inima ta”, alături de hiturile care i-au făcut cunoscuți. Începând cu ora 20, trupa Holograf, cu o activitate de peste 40 de ani, va ține un concert unic la Casa de Cultură a Sindicatelor, plin de șlagărele ce au rezistat peste ani. M. S.
Mai mult...Simulare. Accident la ieșirea din Zalău
Un grav accident de circulație a avut loc cu puțin timp în urmă la ieșire din Zalău, spre Panic. Nu, nu este un caz real, este doar un exercițiu organizat de autorități, pentru a vedea timpul de reacție, modalitățile de intervenție și alte elemente care apar în cazul unor accidente, totul pentru o mai bună gestionare a situațiilor de criză. Sursa foto: Balogh Sandor/Radare Sălaj
Mai mult...Caz de gripă confirmat în Sălaj
Datele Centrului Național pentru Controlul Bolilor Transmisibile arată că Sălajul figura în intervalul 8 – 14 mai 2023 cu un singur caz de gripă A, subtip H1. În același interval, la nivel national au fost raportate 63.487 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrându-se cu 13.7 la sută mai multe cazuri comparativ cu săptămâna precedentă. Cele mai multe cazuri de gripă clinică au fost raportate în municipiul București (57) și în județele Cluj (43) și Iași (38), în restul județelor numărul de cazuri fiind mai mic de 30.
Mai mult...Începe Festivalul „Petale-n vânt”
Festivalul-concurs național „Petale-n vânt”, parte a unui proiect național de voluntariat, va avea loc la acest sfârșit de săptămână în Zalău. Evenimentul este organizat de Colegiul Național „Silvania” din Zalău în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și este inclus în calendarul activităților educative naționale și internaționale. Festivalul începe sâmbătă, 27 mai, la ora 10 în sala „Transilvania”. Conferința de încheiere a proiectului se va încheia în aceeași zi, la ora 13, în sala festivă a CNS.
Mai mult...Criză de sânge! Sălăjenii sunt îndemnați să doneze
Numărul sălăjenilor care donează sânge a scăzut mult în ultimele săptămâni, scăderea fiind resimțită și în alte județe. Din păcate, cererea de sânge este tot mai mare în spitalele din Sălaj, pentru pacienții care ajung în sălile de operație, dar și pentru cei aflați în stare gravă. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Sălaj, medicul Cristina Ilieș, ne-a declarant că nevoia de sânge crește de la o lună la alta, iar unitățile recoltate la Zalău pleacă inclusiv la spitale din București, Cluj sau în alte spitale din țară. Cristina Ilieș a…
Mai mult...Sălăjean trimis în judecată pentru proxenetism
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat aflat în executarea unei pedepse în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În cauză s-a reținut că, în anul 2018, inculpatul a recrutat, prin metoda „loverboy”, o persoană vătămată și, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia, prin constrângere fizică și psihică, a transportat-o și adăpostit-o pe teritoriul mai multor țări, în vederea practicării prostituției. Cazul a fost soluționat de procurori în cadrul unei…
Mai mult...Lacul Vârșolț, transformat într-o luptă imobiliară
Zvonul că lacul de la Vârșolț va deveni sursă de rezervă pentru alimentarea cu apă și că locul ar putea fi utilizat în activități de agrement a început să atragă tot mai mulți sălăjeni dornici de a cumpăra un teren pe malul apei. Unii visează deja vile somptuoase cu deschidere direct în lac, cu posibilitatea de a se plimba cu barca pe luciul apei sau de a înota după bunul plac după o petrecere lângă ponton. Așa se face că prețurile terenurilor din jurul lacului au atins cote exorbitante. Și…
Mai mult...Zălăuanul Gabriel Vașvari a promovat în Liga 1 cu Poli Iași
După ce a evoluat peste 280 de partide în Liga 1, zălăuanul Gabriel Vașvari a ajuns în vara anului trecut la Poli Iași, formație cu care a evoluat în eșalonul secund în acest sezon. După un an competițional cu rezultate bune, ieșenii au revenit în prima ligă, asigurându-și promovarea cu câteva etape înainte de final. „E o promovare frumoasă, pe care mi-am dorit-o de când am venit la Iași, în vară. Am și spus atunci când am ajuns la Poli că pentru asta am venit, cu gândul de a promova.…
Mai mult...Consiliul Județean a câștigat o finanțare de 8,7 milioane de lei pentru dotarea unor școli
Consiliul Județean Sălaj a câștigat o finanțare europeană de 8,7 milioane de lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a nouă școli gimnaziale din mediul rural – Zalha, Rus, Plopiș, Lozna, Dobrin, Creaca, Boghiș, Bălan și Băbeni, a centrelor școlare pentru educație incluzivă din Șimleu Silvaniei și Zalău, precum și a Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sălaj. „Ne bucurăm să adăugăm în portofoliul de proiecte al Consiliului Județean o investiție atât de importantă pentru învățământul sălăjean.…
Mai mult...Zălăuanca Dorica Dan prezintă nevoile pacienților cu boli rare în Parlamentul European al Dizabilităților
Președinta Alianței Naționale pentru Boli Rare din România, zălăuanca Dorica Dan, prezintă astăzi în Parlamentul European al Dizabilităților nevoile persoanelor cu dizabilități cauzate de bolile rare. Dorica Dan a vorbit în numele Organizației Europene a Bolilor Rare. Zălăuanca este și cea care coordonează NoRo, centrul pilot pentru boli rare pe care tot ea l-a înființat la Zalău, o premieră pentru România. Dorica este inițiatoarea a nenumărate proiecte naționale și internaționale, toate menite să îmbunătățească viața pacienților cu boli rare.
Mai mult...A condus prin Șărmășag beat și fără permis
Un bărbat este acuzat că a condus beat prin Șărmășag. Iar asta nu este totul. Oamenii legii au constatat că localnicul nu are nici permis de conducere. Luni, 22 mai, la ora 18, pe strada Stadionului din Șărmășag, polițiștii au depistat și oprit în trafic un localnic, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost…
Mai mult...Primele computere din Zalău: erau mari cât dulapul și produceau un zgomot infernal
Prea puțini tineri din ziua de azi știu că utilizarea calculatoarelor în economia județului Sălaj a început prin anii 70’. Un astfel de calculator era mare cât un dulap, provoca un zgomot infernal și prelucra date pe baza unor cartele perforate. Acele perforații erau de fapt date criptate și permiteau citirea lor. Le putem asocia cu ceea ce numim azi stick de memorie sau un CD. Astfel de calculatoare erau folosite la fostul Oficiu de Calcul. Aici ajungeau datele despre tranzacțiile efectuate în fostele unități de cooperație, achizițiile, vânzările, balanța…
Mai mult...Trei școli și grădinițe din Sălaj vor primi calculatoare prin proiectul Dăm Click pe România
„Ateliere Fără Frontiere” continuă și în acest an programul de donații de calculatoare cu alte 2.000 de echipamente IT recondiționate care vor ajunge pe băncile școlilor din România, în prima parte a ediției „Dăm Click pe România” 2023. Cea de-a doua parte va avea loc în toamnă, când se vor dona alte 2.000 de echipamente IT recondiționate. „Dăm Click pe România” este un program al Asociației „Ateliere Fără Frontiere” care urmărește digitalizarea educației din România și scăderea decalajului educațional prin echiparea cu infrastructură digitală a organizațiilor educaționale ce activează în…
Mai mult...