Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a luat miercuri o decizie referitoare la amânarea jocului de Liga a III-a, seria 10, dintre SCM Zalău și CSM Sighetu Marmației. Zălăuanii au câștigat meciul cu 3-0 la „masa verde”. Astfel, SCM Zalău trece în fruntea clasamentului. „Admite sesizarea Departamentului de Competiții FRF în temeiul art. 79/9 cu aplicarea art. 34 din RD, clubul CSM Sighetu Marmației se sancționează cu Forfait (pierderea jocului cu 3-0)”, se arată în decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal, în ședința din…
Mai mult...Polițiștii au descoperit marfă contrafăcută
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat pentru prevenirea și combaterea infracționalității la regimul bunurilor contrafăcute și a celor neconforme cu standardul unor branduri de renume, precum și respectarea obligației agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Astfel, în urma unui control efectuat la un magazin din municipiul Zalău, în data de 18 decembrie, polițiștii sălăjeni au descoperit în incinta spațiului comercial, expuse spre comercializare, 325 de articole de îmbrăcăminte și jucării, de diferite modele și mărimi, purtând…
Mai mult...A furat și a ajuns la închisoare
Polițiștii jibouani au pus în aplicare, în data de 18 decembrie, un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru un tânăr de 26 de ani, din comuna Someș-Odorhei. Pe numele acestuia, Curtea de Apel Cluj a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la un an și patru luni de închisoare, în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Tânărul a fost încarcerat, urmând a fi transferat la penitenciar, în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat. M. S.
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 19 decembrie
1898: la Pericei se naşte Ioan Sima, artist plastic S-a întâmplat în 19 decembrie 1741 – A murit Vitus Bering, navigator şi explorator danez aflat în serviciul Rusiei; a traverst marea şi strâmtoarea care îi poartă numele (Bering), ajungând până la ţărmurile de nord–vest ale peninsulei Alaska, fiind considerat descoperitorul acesteia (n.1681). 1848 – A murit romanciera britanică Emily Brontë, autoarea celebrului roman “La răscruce de vânturi” (n.30.07.1818). 1860 – S–a născut Ion (Giovanni) Dimitrescu, tenor de talie mondială (m.1913). 1883 – A murit Francesco de Sanctis, istoric şi critic literar italian (n.28.03.1817). CALENDAR CREŞTIN: •…
Mai mult...„Campion în școală” la Orientare sportivă
În zilele de 17 și 18 decembrie 2024, Clubul Sportiv Pro-Silva Orientare Zalău, în colaborare cu Agenția Națională pentru Sport, Ministerul Educației și Federația Română de Orientare, a organizat în Parcul Central din Zalău, un concurs de orientare sportivă în cadrul programului național ,,Campion în școală”, subprogramul ,,Redescoperă România-orientare sportivă ”. La competiție au participat aproximativ 600 de elevi din municipiul Zalău, care s-au întrecut în găsirea posturilor de control în timp cât mai scurt, arătându-și și dezoltându-și abilitățile de orientare pe hartă. Deoarece concursul a fost organizat cu echipe…
Mai mult...Bancul zilei
– Mami, pot mânca ciocolată? – NU. – Dar… Buni mă lasă! – Știu. Mama mea e mai mișto ca a ta!
Mai mult...Volum de cronici muzicale la Editura „Caiete Silvane”
La Editura „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a apărut volumul „Cronica discului”, semnat de Daniel Mureșan. Prefața cărții este semnată de scriitorul și jurnalistul Daniel Săuca, manager al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. „«Caiete Silvane», din câte ştiu, e una din puţinele reviste de cultură din ţară care are o rubrică permanentă de cronică muzicală. De la început, în urmă nici nu mai ţin minte cu câţi ani, titularul acestei rubrici este Daniel Mureşan, directorul…
Mai mult...Vape și Snus – O comparație între alternative
Pe măsură ce interesul pentru alternativele la fumatul tradițional a crescut, vape-urile și snusul au devenit două opțiuni populare. Ambele oferă o modalitate de a consuma nicotină fără arderea tutunului, dar experiența oferită și impactul asupra sănătății pot varia semnificativ. În acest articol, vom compara vape-urile și snusul, analizând avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni pentru a te ajuta să decizi care dintre ele ar putea fi cea mai potrivită pentru tine. Ce Este un Vape? Un vape este un dispozitiv electronic care transformă un lichid care conține nicotină și arome…
Mai mult...Anunţ public privind decizia etapei de încadrare a proiectului
S.C. EVOLI GREEN SOLAR S.R.L. titular al proiectului: CENTRALĂ ELECTRICĂ FOTOVOLTAICĂ SĂLĂŢIG, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Sălaj, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului şi de evaluare adecvată, pentru proiectul: CENTRALĂ ELECTRICĂ FOTOVOLTAICĂ SĂLĂŢIG, propus a fi amplasat în judeţul Sălaj, com. Sălăţig, sat Sălăţig, str. Kiscser Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la următoarea adresă de internet http://apmsj.anpm.ro Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen…
Mai mult...Magazin Sălăjean, din nou locul I în Topul Județean al Firmelor
Societatea Simar SRL, entitate comercială care editează și deține cotidianul Magazin Sălăjean, s-a clasat pe locul I în Topul Firmelor din Sălaj, la categoria „activități de editare”. Topul a fost realizat de Camera de Comerț și Industrie Sălaj în baza activității firmelor din anul 2023. Rezultatul obținut de editorul cotidianului Magazin Sălăjean ne onorează, dar ne responsabilizează și mai mult. „Este momentul bilanțului, iar rezultatele obținute au la bază multă muncă, dar cei cărora trebuie să le mulțumim în primul rând sunt cititorii noștri”, a declarat Daniel Mureșan, directorul și…
Mai mult...Ghid practic: cum să alegi accesoriile potrivite pentru fiecare tip de mobilier
Transformarea unui spațiu în căminul ideal începe cu alegerile potrivite în materie de mobilier și accesorii. Fie că renovezi sau doar vrei să aduci un suflu nou locuinței tale, accesoriile pentru mobilier pot face diferența între un design obișnuit și unul remarcabil. De ce sunt importante accesoriile pentru mobilier? Accesoriile pentru mobilier nu sunt doar elemente funcționale, ci și detalii care pot transforma complet aspectul și utilitatea pieselor de mobilier. Acestea pot: Crește funcționalitatea mobilierului Îmbunătăți aspectul estetic Prelungi durata de viață a pieselor de mobilier Personaliza spațiul conform preferințelor…
Mai mult...Cardinalul Iuliu Hossu
I. Familia. Școlile La 31 ianuarie 1885, în familia preotului Ioan Hossu și Victoria, în localitatea Milașul Mare, azi județul Bistrița Năsăud s-a născut Iuliu Hossu. Primele clase primare le face în localitatea natală, iar gimnaziul la Reghin. Studiile liceale le începe la Liceul romano-catolic din Târgu Mureș, clasa a V-a, iar următoarele la Liceul confesional românesc din Blaj. În ce privește studiile superioare le urmează cu bursă de la Episcopia Lugoj, la Colegiu „De Preparanda Fide” din Roma, și la Colegiul Superior Magistral, unde în 1908 își ia diploma…
Mai mult...Zvonoteca
# Pe dealul Aghireșului, semnalizarea rutieră e un fel de labirint. Nici nu-i de mirare că unii șoferi ajung cu mașina pe legheleu. # Negocieri cu nervi și înjurături pentru alegerea candidaților la primăria municipiului. Multă voință, puțină putință. Ciolan mare, căței mulți. * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu
Mai mult...Spiritul Crăciunului la Biblioteca Comunală Mirșid
Biblioteca Comunală Mirșid, alături de Școala Gimnazială Mirșid și Centrul de Copii Mirșid, a organizat, miercuri, 18 decembrie, un eveniment special dedicat copiilor din comunitate, de la grădiniță până la clasa a VIII-a. Activitățile au inclus colinde, recitaluri artistice și ateliere creative, toate desfășurate într-o atmosferă de sărbătoare și bucurie. Copiii au adus magia Crăciunului mai aproape prin talentul și energia lor. M. S.
Mai mult...