A fost publicat programul de guvernare al guvernului Bolojan, un program foarte, foarte ambițios, dar necesar în același timp. Acest program este foarte amplu, ca urmare ne așteaptă poate cea mai mare reformare de după 1989, o reformă care cuprinde toate sectoarele de activitate: financiar, bugetar, transporturi, sănătate, învățământ, apărare și ordine publică etc. Deoarece vine așa de târziu, această reformă va fi grea, de durată și dureroasă în același timp. Nici nu realizăm în acest moment cât va fi de dureroasă aceasta. Acest program cuprinde majoritatea problemelor cu care…
Mai mult...ISU Sălaj continuă instalarea detectoarelor de fum în gospodăriile din mediul rural
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj continuă campania națională „Detector pentru viață”. Aceasta un demers de informare și prevenire al cărui scop este cel de a salva vieți, prin instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon în locuințe. Ajunsă deja la cea de-a treia ediție, campania este inițiată la nivelul întregii țări de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul E.ON România și Delgaz Grid. Acțiune pentru locuințele din mediul rural Inițiativa vizează cu precădere locuințele din mediul…
Mai mult...Bancul zilei
Doua piți stau de vorbă: – În sfârșit sunt fericită! – Te-ai îndrăgostit? – Nuuu, m-am săturat de somn.
Mai mult...Maximum de medalii obținute de CSM Zalău
La Eforie Sud s-a desfășurat în perioada 16 – 22 iunie Cupa României la box feminin. CSM Zalău a prezentat patru sportive la startul competiției, având obiectiv câștigarea a două medalii. Obiectivul a fost depășit, obținându-se patru medalii: – Felecan Patricia, 51 kg cadeți, medalie de bronz – Pusok Karla, 70 kg cadeti, medalie de bronz – Szatmari Maria, 57 kg seniori, medalie de bronz – Hidigan Margareta, 60 kg seniori, medalie de argint. „Sunt mulțumit de evoluția sportivelor, toate sportivele au pierdut cu campioanele categoriei. Ne vom pregăti intens…
Mai mult...Zalăul devine epicentrul cercetării dacice. Bilanțul a 35 de ani de studii, discutat de zeci de specialiști
Zeci dintre cei mai importanți cercetători din România vor fi prezenți în Zalău la sfârșitul acestei luni, cu prilejul simpozionului științific „Cercetarea regatului Daciei în cei 35 de ani de la căderea comunismului”. Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău organizează această manifestare în perioada 26 – 28 iunie, la care vor fi aduse în prim-plan progresele remarcabile înregistrate în ultimele decenii privind studiul civilizației dacice. Evenimentul va reuni în municipiul Zalău 25 dintre cei mai importanți cercetători din întreaga țară, specializați în studierea fenomenului dacic, o civilizație care continuă…
Mai mult...Volumul „Destine și poeme. Recviem interpretativ”, semnat de Imelda Chința, a apărut la Editura „Caiete Silvane”
Volumul „Destine și poeme. Recviem interpretativ”, semnat de Imelda Chința, a apărut în colecția „Scriitori sălăjeni” a Editurii „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Cartea cuprinde cronici la volume de poezie realizate de autoare și publicate în perioada anilor 2019 – 2025 în revista „Caiete Silvane”. „Poezia este expresia reflectării eului interior, este experiență, este sensibilitate manifestată artistic, reprezintă deopotrivă avatarurile ființei în devenirea ei. Poemul înseamnă un exercițiu de luciditate care invită la meditație. În acest volum, am…
Mai mult...Mai multe localități sălăjene primesc apă „cu porția”
Compania de Apă Sălaj anunță furnizarea temporară a apei potabile după program, în localitățile: Stâna (6 – 18), Rus (17 – 19), Căpâlna (7 – 20), Ileanda, Bizușa (7 – 21), Păușa (10 – 15), Letca (7 – 20), Cuzăplac (luni, miercuri și sâmbătă, între orele 16 – 20), Gălășeni, Petrindu, Tămașa (marți și sâmbătă, între orele 14 – 20), Românași, Chichișa, Poarta Sălajului și Romita (8 – 20). M. S.
Mai mult...Controale maraton pe șoselele din Sălaj: zeci de șoferi în stare de ebrietate, dosare penale și sancțiuni
Timp de o săptămână, în perioada 16 – 22 iunie, polițiștii rutieri din Sălaj au luat parte la ample acțiuni pe șoselele din întreg județul pentru prevenirea accidentelor cauzate de consumul de alcool și substanțe psihoactive. Obiectivul stabilit în cadrul operațiunii ROADPOL a fost cel de reducere a riscurilor generate de conducerea sub influența băuturilor alcoolice și substanțelor ce pot afecta capacitatea șoferilor la volan. În ultima perioadă, peste 15oo de autovehicule au fost controlate de oamenii legii. În total, au fost efectuate 1720 de testări cu aparatul etilotest pentru depistarea…
Mai mult...Zvonoteca
# Pe unele trotuare din municipiu, pe unde nu mai treceai din cauza mașinilor parcate, au apărut stâlpișori. O măsură bună, mai ales pentru mămicile cu cărucior. # Sunt comune sălăjene, mai ales cea de peste munte, care refuză spectacole de teatru gratuite. Ce cultură, frate! Mai bine poveștile din fața cârciumei. * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu
Mai mult...Epigrama zilei
„La plăcinte… înapoi!” Tot râdea lumea de noi C-am ratat niște plăcinte. Am făcut pași înapoi Pentru-a merge înainte! Adrian Bumbu
Mai mult...Comunicat de presă
comunicat de presă
Mai mult...România educată?
Absolvenții de liceu au trecut și de unul dintre cele mai importante examene din viața lor. Primele rezultate au fost publicate la finalul săptămânii trecute, iar de atunci, au început să apară veșnicele discuții și dezbateri privind eșecurile învățământului românesc. Rata de promovabilitate înregistrată în țară arată numeroasele deficiențe ale educației din România. Aceste rezultate scot din întuneric mai multe nereguli, începând de la rata ridicată a abandonului școlar, numărul tot mai mic al candidaților ce susțin Bacalaureatul, dar și discrepanțele uriașe dintre urban și rural. În „România educată” au…
Mai mult...Medicamentele compensate pot fi eliberate fără să fie necesară imprimarea reţetei
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a informat joi asiguraţii că pot ridica medicamentele de la farmacie fără să fie necesar să prezinte un exemplar al prescripţiei imprimat pe hârtie sau în format electronic, atunci când medicii curanţi le prescriu medicamente cu şi fără contribuţie personală (compensate), utilizând reţeta electronică on-line, potrivit Agerpres. ‘Farmaciştii pot elibera medicamentele prin utilizarea Sistemului Informatic al Prescripţiei Electronice (SIPE), pe baza cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentului înlocuitor pe care pacientul asigurat trebuie să-l prezinte la farmacie’, susţine CNAS…
Mai mult...Firmele care au avut pierdere mare în trecut vor trebui să plătească cel puţin 30% din profit în 2025
Se apropie termenul limită pentru declaraţia anuală de impozit pe profit în cazul multor contribuabili, respectiv 25 iunie, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Există o modificare fiscală (introdusă prin OUG 115/2023) care este trecută cu vederea de multă lume, ori nu este citită cu atenţie. Mai exact, prin acel act normativ a fost introdusă o limitare a modului de utilizare a pierderilor fiscale, iar înţelegerea corectă a acestei reguli este esenţială pentru orice societate plătitoare de impozit pe profit care are pierderi disponibile de reportat în aniiurmători. „Pe scurt, chiar…
Mai mult...