Dosare penale și amenzi în urma controalelor polițiștilor de la arme și muniții

Mai multe controale desfășurate de poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Sălaj, în acest an, privind respectarea legalităţii deţinerii şi utilizării armelor, muniţiilor, substanţelor periculoase şi a operaţiunilor cu obiecte pirotehnice, au scos la iveală ilegalități comise de către deținătorii de astfel de obiecte. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 26 februarie a.c., poliţiştii de la structura de profil au efectuat 25 de controale la persoane fizice autorizate să deţină şi să folosească arme şi muniţie, opt la persoane juridice şi şase controale pe…

Mai mult...

Reprezentanții pensionarilor sălăjeni, în dialog cu prefectul

Instituția Prefectului Sălaj a găzduit, marţi, 26 februarie, şedința Comitetului Consultativ de Dialog Civic Pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, sub coordonarea prefectului Florin Florian. Ordinea de zi a inclus: prezentarea organizațiilor persoanelor vârstnice și a obiectivelor acestora pentru anul 2019; definitivarea tematicii ședințelor CCDCPV pentru anul 2019; informare privind acordarea biletelor de tratament pentru persoanele vârstnice; prezentarea noutăților legislative în domeniul pensiilor şi propuneri de modificare a cadrului legislativ existent în domeniul pensiilor. Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Sălaj, Marius Stanciu, a precizat că în 2018 au fost valorificate…

Mai mult...

6 activităţi pe care orice femeie ar trebui să le facă în luna lui Mărţişor

Începutul primăverii aduce un suflu nou şi odată cu el parcă şi dispoziţia se schimbă. Iată ce ar trebui să faci în martie dacă vrei să ai o primăvară de poveste şi aşa să o ţii tot anul! Pregăteşte-ţi un ritual de înfrumuseţare Da, aşa este, fiecare femeie ar trebui să aibă propriul ritual de înfrumuseţare pe care să îl practice cu sfinţenie în fiecare zi, săptămână şi lună. Dar ce variante ai când ritmul de viaţă nu îţi permite neapărat să faci asta? Măcar la începutul primăverii motivează-te să…

Mai mult...

Doar 3.000 de sălăjeni și-au găsit un loc de muncă în 2018

Numărul șomerilor sălăjeni a scăzut, pe parcursul anului trecut, cu aproximativ 0,5 la sută,  mai exact de la 4,94 la sută în ianuarie 2018 la 4,48 la sută, în ianuarie 2019. Numărul total al şomerilor înregistraţi la AJOFM Sălaj aavut o evoluţie fluctuantă, ajungând de la 5.091 de persoane la finele lunii ianuarie, la 4.469 la finele lunii iunie şi la 4.602 la finele anului 2018. Numărul şomerilor înregistraţi beneficiari de indemnizaţii de şomaj a cunoscut, de asemenea, o scădere de la 1.076 persoane în luna ianuarie, la 696 persoane în…

Mai mult...

Știai că uleiul de măsline este supranumit “aurul lichid”? Iata care sunt proprietatile lui!

Arborele de măslin se spune că a fost un cadou din partea zeiței Atena pentru omenire. Astfel, uleiul de măsline a devenit un ingredient extrem de benefic pentru sănătate datorită nutrenților și grăsimilor bune pe care aceste le conține. Are o sumedenie de beneficii pentru organism și se recomandă a fi consumat atât pentru uz intern, cât și pentru uz extern. Iată câteva dintre cele mai mari beneficii ale consumului de ulei de măsline: Este bun pentru colon Având în vedere că, în fiecare zi, suntem supuși stresului iar alimentația…

Mai mult...

Din secretele planetei verzi: 5 destinații pe care ar trebui să le vezi măcar o dată în viață!

Cu toții avem lucruri pe care dorim să le realizăm măcar o dată în viață. Dar când vine vorba de destinații de vacanță, parcă întotdeauna este dificil să alegi ce să vizitezi mai întâi. Evident, bugetul reprezintă un considerent important de care trebuie să ținem cont, însă când vine vorba de visuri, de ce nu am încerca să economisim mai mult pentru a ni le îndeplini?   Dacă Roma, Paris sau Amsterdam reprezintă destinații deja banale pentru tine şi relativ accesibile, dacă luăm în considerare prețurile city-break-urilor, poate că anul…

Mai mult...

Zeci de consumatori de droguri au ajuns anul trecut la Unitatea de Primiri Urgențe Zalău

Instituția Prefectului Sălaj a găzduit vineri, 22 februarie, ședința lunară a Colegiului Prefectural. Astfel, la primul punct al ordinii de zi a fost adoptată, în unanimitate, hotărârea privind aprobarea “Planului anual de acțiuni pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare în anul 2019, la nivelul județului Sălaj”. Planul anual de acțiuni 2019, a fost structurat pe 15 capitole (Fiscalitate – Buget; Muncă; Protecția Socială; Asigurări Sociale; Educație; Sănătate; Cadastru și Publicitate Imobiliară; Construcții; Agricultură și Dezvoltare Rurală; Mediu; Ape; Cultură; Tineret și Sport; Protecția Consumatorului; Statistică) și cuprinde 211…

Mai mult...

Audiențe cu reprezentanții Avocatului poporului, la Jibou

Jibouanii care se confruntă cu probleme juridice sunt aşteptaţi vineri, 22 februarie, la sediul Primăriei, unde reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului și Avocatul Copilului, Biroul Teritorial Cluj, vor acorda audienţe între orele 10.30 – 12.30. Persoanele interesate se pot înscrie personal la registratura Primăriei Jibou, la numărul de telefon  0260/644558 sau pe adresa de email primaria.jibou@yahoo.com, anunță reprezentanții administrației orașului Jibou. Avocatul poporului este o instituție independentă, menită să protejeze cetățenii de abuzuri din partea autorităților administrației publice. El nu poate, însă să ofere asistență justițiabililor și nici să le asigure reprezentarea în…

Mai mult...

Prima casă 2019: Executivul a decis să dea bani și în acest an pentru program

Bugetul pentru programul Prima casă 2019 a fost adoptat marți de Guvern printr-un proiect de act normativ. Asta înseamnă că programul, ce permite cumpărarea unei locuințe, va continua și în acest an. „Executivul a aprobat în ședința de Guvern de plafonul total de garantare pentru anul 2019, aferent programului Prima casă. Două miliarde de lei alocă Ministerul Finanțelor Publice în acest an pentru românii care doresc să își achiziționeze o locuință”, scrie într-un comunicat de presă de marți al Ministerului. Practic, vorbim de un proiect de hotărâre a Guvernului, care…

Mai mult...

Șapte ani după gratii după ce a batjocorit două bătrâne

Un sălăjean de 42 de ani a fost condamnat la șapte de închisoare cu executare, fiind cercetat în stare de arest preventiv, la sfârșitul lunii octombrie 2018 și trimis în judecată pentru viol. Soluția a fost pronunțată la finalul săptămânii trecute, de judecătorii jibouani. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi supusă căii de atac. Bărbatul, bănuit de comiterea unor infracţiuni contra  libertăţii şi integrităţii sexuale, asupra unor femei de 79, respectiv 80 de ani, din judeţul Sălaj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în cursul zilei de…

Mai mult...

Zalăul, sufocat de cabluri. Primăria pregătește îngroparea lor pe marile străzi

Problema cablurilor electrice, cablu TV, internet și telefonie suspendate, de pe raza municipiului, este una veche și care dă bătaie de cap zălăuanilor. Pe lângă aspectul profund inestetic al acestor cabluri, adunate și încolăcite pe stâlpi, există și riscurile cauzate de cablurile desprinse sau rupte din cauza vântului sau a greutății zăpezii din iarna care a trecut. Primăria municipiului Zalău vrea să modernizeze, cel puțin sub aspectul total nesatisfăcător al cablurilor suspendate, mai multe străzi importante din Zalău. Astfel în cadrul proiectului de mobilitate urbană durabilă, se vor realiza, după…

Mai mult...

Veste proastă pentru bugetari, în legătură cu indemnizaţia de hrană

Indemnizaţiile de hrană pentru personalul din cadrul instituţiilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială nu se vor lua în calcul la determinarea limitei de 30 la sută privind sporurile, a decis, marți, Executivul. Federația Solidaritatea a anunțat, marți, că e foarte posibil să fie organizate acțiuni de protest, la sfârșitul lunii februarie. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, modificarea legislativă se impunea deoarece, în condiţiile în care indemnizaţia de hrană se includea în procentul de 30 la sută stabilit prin dispoziţiile legale, personalul din sistemul sanitar nu ar putea…

Mai mult...

Pensiile speciale ar putea fi eliminate pentru toate categoriile de bugetari

Deputații, senatorii, judecătorii, procurorii, dar și militarii și polițiștii sunt doar câteva dintre categoriile de bugetari ce ar putea pierde pensiile speciale pe care le primesc în prezent, potrivit unui proiect de act normativ pus recent în dezbaterea senatorilor. Schimbările ce vizează pensiile speciale se regăsesc în Propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu, document ce a fost înregistrat recent la Senat pentru dezbatere și care are nevoie, pentru a se putea aplica, de aprobarea Parlamentului, a șefului statului și de oficializare, prin publicarea în Monitorul Oficial. Inițiativa legislativă prevede…

Mai mult...

Detalii noi în cazul minorei decedate după ce a căzut dintr-un microbuz, în Zalău

Minora care și-a pierdut viața, marți, după ce a căzut dintr-un  microbuz, stătea pe o bancă improvizată, așezată lângă ușile de acces situate în spate, obiect care nu făcea parte din locurile omologate ale autovehiculului.  Cazul minorei decedate în accidentul de marți, din Zalău, a intrat pe mâna anchetatorilor. Minora în vârstă de 12 ani și-a pierdut viața lovindu-se de caldarâm după ce a căzut dintr-un microbuz de transport persoane aparținând societății Gurzău Trans, autovehicul căruia i s-au deschis uşile în mers. Fata stătea pe o bancă improvizată, în spatele…

Mai mult...