Doar 3.000 de sălăjeni și-au găsit un loc de muncă în 2018

Numărul șomerilor sălăjeni a scăzut, pe parcursul anului trecut, cu aproximativ 0,5 la sută,  mai exact de la 4,94 la sută în ianuarie 2018 la 4,48 la sută, în ianuarie 2019. Numărul total al şomerilor înregistraţi la AJOFM Sălaj aavut o evoluţie fluctuantă, ajungând de la 5.091 de persoane la finele lunii ianuarie, la 4.469 la finele lunii iunie şi la 4.602 la finele anului 2018. Numărul şomerilor înregistraţi beneficiari de indemnizaţii de şomaj a cunoscut, de asemenea, o scădere de la 1.076 persoane în luna ianuarie, la 696 persoane în luna iunie şi o creştere în ultimile luni ale anului 2018, ajungând la 31 decembrie la 919 persoane.

Pe parcursul anului 2018, au fost încadrate în muncă 3.054 persoane faţă de 2.065 persoane în 2017.
În programele de formare profesională organizate de agenţie au fost cuprinşi 338 şomeri în 26 cursuri de iniţiere, calificare sau specializare.

Ca urmare a subvenţionării locurilor de muncă în anul 2018 s-au acordat 665 subvenţii angajatorilor care au încadrat în muncă persoane provenind din rândul şomerilor sau absolvenţilor.

Principalele măsuri de care dispune Agenţia Judeţenă pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj, în vederea reducerii şomajului sunt, potrivit directorului AJOFM Sălaj, Ioan Mureşan, stimularea încadrării tinerilor absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ în cadrul unui proces coerent de tranziţie de la sistemul educaţional la piaţa muncii; stimularea participării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la serviciile de formare profesională şi de evaluare a competenţelor dobândite pe alte căi decât cele formale

Alte articole

Leave a Comment