Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs între localitățile Rus și Glod

Un bărbat în vârstă de 33 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs joi după-amiază. Evenimentul rutier a avut loc între localitățile Rus și Glod.

Potrivit autorităților, la fața locului au ajuns polițiștii in Jibou, iar în urma verificărilor, au stabilit că victima de 33 de ani, din comuna Răchiți, județul Botoșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN1C, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 44 de ani, din comuna Panticeu, județul Cluj.
Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul bărbatului de 33 de ani.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei. Mai mult, șoferul de 44 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 

Leave a Comment