Serviciul Judeţean Anticorupţie Sălaj, 10 ani de activitate

  Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.), din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, sarbătoreşte în aceste zile 10 ani de la înfiinţare ca structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne. În cei 10 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, instituția s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire, cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional. Prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfăşurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi…

Mai mult...

Casa lui Iuliu Maniu, afectată de inundaţiile din Sălaj

Ploile torenţiale de miercuri, 27 mai, care au afectat mai multe localităţi din Sălaj provocând inundaţii, pagube şi închiderea a două şcoli au produs noi stricăciuni şi Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, care se afla oricum într-o stare avansată de degradare. Astfel, ploile torenţiale şi vântul au rupt o creangă a unui castan aflat în faţa casei, care a căzut pe acoperiş şi a spart mai multe ţigle, permiţând apei să pătrundă prin acoperişul avariat. Totodată vântul a spart din geamuri, iar pe altele le-a deschis larg lăsând casa…

Mai mult...

Aflat în arest la domiciliu, Fostul primar al Jiboului a primit permisiunea instanţei de a-şi vizita ferma din Cuceu

  Magistraţii Judecătoriei Zalău au admis, în cursul zilei de joi, 28 mai, cererea formulată de fostul primar al Jiboului, Eugen Bălănean, prin care acesta a solicitat permisiunea de a părăsi locuinţa, pe durata arestului la domiciliu. „Admite în parte cererea formulată de inculpatul B. E. privind permisiunea părăsirii locuinţei, pe durata măsurii arestului la domiciliu, pentru a se prezenta la ferma sa de ovine din localitatea Cuceu, zilnic, în intervalul orar 18 – 20. Itinerariul şi condiţiile deplasării vor fi stabilite de organul de poliţie ce are în supraveghere…

Mai mult...

La doar 19 ani, cercetat pentru şase infracţiuni de furt

  Un tânăr de 19 ani, din Zalău, se află, de zilele trecute, în spatele gratiilor, fiind acuzat de furt. Până la această vârstă, potrivit anchetatorilor, a reuşit „performanţa” de a comite şase infracţiuni, respectiv furt calificat şi complicitate la furt. Zălăuanul a fost identificat marţi, 26 mai, de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, în urma unei acţiuni desfăşurate pe raza municipiului. „Mihai P., în vârstă de 19 ani, din Zalău, în perioada august 2014 – mai 2015 a comis şase infracţiuni, respectiv furt calificat şi complicitate la furt…

Mai mult...

A intrat cu maşina într-un podeţ de beton

  Un accident de circulaţie a avut loc miercuri, 27 mai, în jurul orei 16,30, în localitatea Glod. Cauza producerii evenimentului rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite, a fost neatenţia. Conductorul auto vorbea la telefon, spun poliţiştii sălăjeni. „Vasile T. de 52 ani conducea autoutilitara pe direcţia Dej – Baia Mare şi din cauza neatenţiei, într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă, lovind frontal un podeţ din beton”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. În urma impactului, conducătorul auto şi pasagerul de pe locul…

Mai mult...

Sălajul, sub furia apelor

Redacţia Ploile torenţiale din ultimele 48 de ore au făcut ravagii în aproape tot judeţul Sălaj. Case şi subsoluri, terenuri inundate şi culturi agricole distruse, persoane evacualte din calea viiturilor, şcoli şi grădiniţe închise, drumuri înghiţite de ape. Acesta este bilanţul devastator al ploilor torenţiale care s-au abătut asupra judeţului în ultimele două zile. Parţial, ieri, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a realizat o evaluare a pagubelor cauzate de ploi, iar concluziile nu sunt deloc îmbucurătoare: au fost afectate peste 100 de case şi anexe gospodăreşti, 40 de podeţe…

Mai mult...

Cadavrul unui bărbat a fost găsit în localitatea Zalha

  Un bărbat de 60 de ani, din localitatea Vîrteşca, comuna Zalha, a fost dat dispărut, după ce a plecat de la domiciliu în după – amiaza zilei de luni, 26 mai. Conform unor informaţii, acesta era cunoscut cu afecţiuni psihice. Dispariţia sălăjeanului a fost sesizată abia în cursul zilei de miercuri, 27 mai, prin apel unic la numărul de urgenţă 112, de o cunoştinţă a acestuia. La scurt timp, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Maria Cristea, pe raza localităţii…

Mai mult...

Alcoolul la volan i-a adus dosar penal

Un bărbat de 47 de ani, din Zalău, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost surprins în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 1, pe strada Gheorghe Doja din municipiu. Potrivit poliţiştilor sălăjeni, la testarea cu aparatul alcooltest s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,76 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, pe numele şoferului, Carol V., oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către…

Mai mult...

Update – Cod ROŞU de inundaţii: Sălajul sub ape!

  Hidrologii au emis, în această dimineaţă, o avertizare cod roşu pentru trei bazine hidrografice din judeţele Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, miercuri, de la ora 7 la ora 14, se pot produce inundaţii locale cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol. Până la aceată oră, în 16 comune sălăjene, mai precis în 30 de localităţi din judeţul Sălaj, ploile au făcut ravagii, provocând inundaţii. Cele mai grave probleme au fost semnalate în localitatea Surduc, unde în cursul nopţii trecute au fost evacuate, din cauza viiturilor, 20 de persoane. „La…

Mai mult...

Poliţişti sălăjeni, pe podium, la atletism

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj a avut doi reprezentanţi în etapa finală a Campionatului de Atletism şi Cros al Ministerului Afacerilor Interne, ce a avut loc în perioada 19 – 22 mai, la Poiana Braşov. Este vorba de Adriana Ilieş, din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău şi Vasile Rablău, Serviciul pentru Acţiuni Speciale. În această etapă s-au întrecut peste 300 de reprezentanţi ai armelor din Minister, în competiţii de cros, săritură în lungime şi aruncarea greutăţii. Adriana Ilieş s-a înscris la săritura în lungime, categoria peste 30 de ani, şi a…

Mai mult...

Pasageră pe motocicletă, rănită într-un accident lângă Răstoci

  Un accident de cicrculaţie, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 25 mai, lângă Răstoci. Evenimentul rutier s-a petrecut pe drumul naţional 1H, în jurul orei 16, cauza producerii acestuia fiind neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. „Eric M., în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea motocicleta proprietate personală pe direcţia Răstoci – Jibou, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile drum şi, într-o curbă la stânga semnalizată corespunzător, a derapat şi a căzut pe carosabil”, au declarat reprezentanţii…

Mai mult...

Furtuna a făcut prăpad în mai multe localităţi sălăjene

Sălăjenii au avut parte, în după – amiaza zilei de luni, de o furtună în toată regula. În mai puţin de o oră, vântul puternic şi căderile masive de grindină au produs pagube însemnate la culturile agricole, la acoperişurile locuinţelor şi ale unor instituţii. Vijelia a pus la pământ zeci de copaci şi a rupt stâlpi de electricitate, mai multe localităţi rămânând în beznă. Una dintre cele mai afectate comune sălăjene, în urma fenomenelor meteorologice de luni seara, a fost Bobota. Potrivit informaţiilor primite de la Instituţia Prefectului, în jurul…

Mai mult...

Furtuna a lăsat mai multe case fără acoperiş

Sălăjenii au avut parte, in dupa-amiaza zilei  de luni, de o furtuna in toata regula, care  s- a lasat cu subsoluri inundate, copaci prabusiti, iar mai multe case au ramas fara acoperis. Au fost suficiente doar cateva minute bune. Potrivit informatiilor primite de la  reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Salaj, pompierii sălăjeni au fost solicitaţi să intervină de mai multe ori, luni, 25 mai, în jurul orei18, din cauza condiţiilor meteo cu aspect de ploaie, vânt puternic şi vijelie. Mai mulţi copaci s-au prăbuşit pe carosabil în localităţile Ban…

Mai mult...

Biciclist accidentat grav în Ip

  Un bărbat din Ip a ajuns, duminică dimineaţa, la spital, în stare gravă, după ce a căzut cu bicicleta. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 1,30, pe drumul judeţean 19B, pe fondul consumului de alcool. Potrivit poliţiştilor sălăjeni, K.Attila, în timp ce circula cu bicicleta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a căzut pe partea carosabilă. Bărbatul s-a rănit grav şi a fost tranportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău pentru îngrijiri medicale.  

Mai mult...