Pasageră pe motocicletă, rănită într-un accident lângă Răstoci

 

Un accident de cicrculaţie, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 25 mai, lângă Răstoci. Evenimentul rutier s-a petrecut pe drumul naţional 1H, în jurul orei 16, cauza producerii acestuia fiind neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. „Eric M., în vârstă de 37 de ani, în timp ce conducea motocicleta proprietate personală pe direcţia Răstoci – Jibou, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile drum şi, într-o curbă la stânga semnalizată corespunzător, a derapat şi a căzut pe carosabil”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. În urma impactului, pasagera de pe motocicletă, Andreea M. de 39 de ani, a fost accidentată uşor. Femeia a fost transportată la spital pentrun îngrijiri medicale. Potrivit sursei citate, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

 

Leave a Comment