Accident cu o victimă între Badon și Borla

Un eveniment rutier  a avut loc miercuri, 23 august, în jurul orei 8, între localităţile Badon şi Borla, accident în urma căruia o persoană a suferit răni serioase și a fost transportată la spital pentru investigaţii și tratament. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că un bărbat de 73 de ani, din Satu Mare, conducea autoturismul pe sectorul de drum menţionat, iar într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul…

Mai mult...

La Bădăcin se vrea renașterea creștin-democrației

Duminică, 27.08.2017, în organizarea Fundației ”Corneliu Coposu” (președinte Ion Andrei Gherasim), va avea loc la Bădăcin o întâlnire-apel pentru renașterea creștin-democrației românești. Printre cei care susţin iniţiativa se numără Dan Grigore, Alexandru Gussi, Antonie Popescu, Ionuț Matei, Doru Mărieș, Asociația ”21 decembrie”, Andrei Dimitriu, Flavia Bălescu-Coposu, Rodica Coposu, Ana Blandiana, Paul Lăzărescu, Tudor Dunca, Costin Borc – vicepremier în guvernul Cioloș, Liviu Hagea – fost secretar de stat, ca şi reprezentant al Fundatiei „Ion Rațiu“.

Mai mult...

Jibouan jecmănit la autostop

Un tânăr de 17 ani din Jibou s-a trezit fără banii din buzunar, în timp ce făcea autostopul la intersecţia străzilor 1 Mai şi Traian din localitate. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, marţi, 22 august, în jurul orei 13, jibouanul a fost abordat de către o adolescentă de 15 ani, care, profitând de neatenţia acestuia, i-a sustras 30 de lei din buzunarul bluzei de trening. Când şi-a dat seama că nu mai are banii, tânărul a apelat numărul unic de urgenţă 112, pentru a…

Mai mult...

Crasna: șofer nevinovat suportă consecințele neatenției unui biciclist de 80 de ani

Neatenția a mai făcut o victimă în trafic, de această dată în comuna Crasna, marți, 22 august. Potrivit datelor furnizate de IPJ Sălaj, un  bărbat de 80 de ani se deplasa cu bicicleta pe Drumul Jude’ean 108G, prin localitate, iar la un moment dat, pentru că nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers și nu a semnalizat, a fost acroşat de un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 29 de ani. În urma impactului, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă, suferind mai multe leziuni care,…

Mai mult...

Fostul primar din Jibou scapă de controlul judiciar

Magistraţii Tribunalului Maramureş au respins marţi, 22 august, contestaţia procurorilor împotriva deciziei Judecătoriei Baia Mare prin care fostul primar al oraşului Jibou, Eugen Bălănean, a scăpat de sub control judiciar. Decizia maramureşenilor este definitivă. Ex-edilul jibouan a fost trimis în judecată în martie 2016, pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie şi o infracţiune de conflict de interese, după ce, spun anchetatorii, în calitate de primar, a dispus plata unor lucrări de întăbulare pentru un teren de 28 de hectare, aflat în proprietate privată, teren pe…

Mai mult...

COMUNICAT DE PRESĂ

Vă comunicăm că sâmbătă, 16 septembrie 2017 vor debuta în România ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI, ediţia a XXV – a. În fiecare an, în septembrie, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Din 1992 şi în România, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar şi situri sau zone mai puţin cunoscute care, în mod obişnuit, nu sunt accesibile publicului larg.…

Mai mult...

A plouat cu amenzi! Poliţiştii au aplicat peste 1.000 de sancţiuni în doar o săptămână

Poliţiştii sălăjeni au continuat activităţile pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în Sezonul Estival 2017, constatând, în perioada 14-20 august, peste 70 de infracţiuni şi aplicând peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de circa 260.000 de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, din totalul celor 73 de infracţiuni constatate, 13 au fost la regimul circulaţiei rutiere, 34 contra patrimoniului, iar diferenţa au constituit alte genuri de infracţiuni. În perioada amintită, oamenii legii au aplicat 331 de…

Mai mult...

Zalău: copil grav rănit în timp ce se deplasa cu trotineta pe trotuar

Trei evenimente rutiere, soldate cu un rănit grav şi doi răniţi uşor, s-au produs luni seara, 21 august a.c., două dintre acestea în municipiul  Zalău. În toate cazurile, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care dus la producerea acestor evenimente. Primul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 20.30. Un minor de 14 ani circula cu bicicleta pe trotuarul de pe strada Simion Bărnuţiu din municipiu, iar din cauza neatenției în conducere a acroșat un copil de şase ani, care se deplasa în aceeași direcție de mers,…

Mai mult...

Un adolescent nu a oprit la semnalul polițiștilor: urmărire ca în filme în Zimbor

Doi tineri sălăjeni au fost, la sfârșitul săptămânii trecute, protagoniștii unor scene care se puteau transforma în adevărate tragedii. Pentru că, la ce altceva te poți aștepta când la volanul unui autoturism se află, în toată inconștiența lui, un adolescent care nu posedă permis de conducere și gonește cu toată viteza pe un drum național? Doar șansa a făcut ca această cursă la care au participat, alternativ, doi tineri, să se încheie prin intervenția promptă a Poliției rutiere. Așadar, o urmărire demnă de scenariul unui film a avut loc zilele…

Mai mult...

A fost găsit proprietarul geamantanului lăsat în stradă

Geamantanul care a pus pe jar autorităţile vineri, 18 august, după ce a fost uitat pe trotuarul din apropierea Curţii de Conturi Sălaj, a fost înapoiat proprietarului. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, bagajul aparţinea unui bărbat din comuna Meseşenii de Jos. „Geamantanul nu conţinea vreun element de interes pirotehnic, ci doar nişte obiecte de îmbrăcăminte şi documente personale. În baza un proces verbal de predare-primire, poliţiştii au restituit valiza proprietarului în drept, un bărbat din Meseşenii de Jos”, ne-a declarat Maria Cristea, purtătorul de…

Mai mult...

Șofer sălăjean, prins cu duba plină de sirieni și irakieni

În data de 20.08.2017, în jurul orei 24.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, au declanşat o acţiune specifică pentru combaterea migraţiei ilegale, ocazie cu care au observat pe sensul de mers dinspre autostrada A1 înspre orașul Nădlac, o autoutilitara marca Mercedes Vito. Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră au procedat la oprirea autoutilitarei și la legitimarea șoferului, constatând că este vorba despre cetăţeanul român, Nicolae F., în vârstă de 37 de ani, din judeţul Sălaj. De asemenea, în interiorul…

Mai mult...

Bilanț rutier de weekend: trei accidente cu cinci victime

Nu există niciun sfârșit de săptămână fără să avem parte de evenimente rutiere pe drumurile județului. În noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 august a.c.), la 00.15, un bărbat de 54 de ani, din Şimleu Silvaniei, conducea autoturismul pe DN 1 H, prin localitatea Pericei, iar pe un sector de drum în aliniament a adormit la volan, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un cap de pod. Evenimentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto. În după-amiaza aceleiași zile, la ora 18:45, în localitatea Sîncraiu Almașului, un…

Mai mult...

Accident grav în Zalău: femeie lovită de două autoturisme în timp ce traversa regulamentar

Neatenția și neglijența în trafic, neajunsuri în urma cărora au de suferit și conducătorii auto dar și pietonii, au mai făcut o victimă pe drumurile sălăjene. Luni, 21 august, în jurul orei 6.30, un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 1H, la intrare în municipiul Zalău în zona trecerii de pietoni  din apropierea Gării, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea carosabilului, prin loc marcat și semnalizat corespunzător și a accidentat grav o femeie de 31 ani aflată în traversare. După impact,…

Mai mult...

Jibouan depistat după ce a furat bunuri în valoare de 700 de lei

Poliţiştii jibouani au fost sesizaţi prin apelul unic de urgență 112, în data de 2 august a.c., despre faptul că o persoană necunoscută a pătruns, pe timp de zi, într-o societate comercială din Jibou, de unde a sustras mai multe bunuri (produse de curăţenie) în valoare de aproximativ 700 lei. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, cel bănuit de comiterea faptei, un bărbat de 31 de ani, a fost identificat vineri, 18 august a.c., iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În cauză, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru…

Mai mult...