O viață în uniformă: momente emoționante pentru veteranul Jandarmeriei sălăjene

Născut în 1 februarie 1926 în comuna Gura Padin, județul Olt, colonelul în retragere Marin Cranța este cel mai în vârstă militar al Jandarmeriei sălăjene și ofițerul cu una dintre cele mai îndelungate cariere în slujba Jandarmeriei române. Un om pe care ororile războilului l-au găsit în uniformă, pregătit nu doar să-și apere țara, ci să își sacrifice viața pentru binele ei. Colonelul Marin Cranța a ajuns pe meleaguri sălăjene în toamna anului 1946, venind din cadrul Legiunii de Jandarmi Ploiești, acolo unde a trăit bucuria sfârșitului celui de-al Doilea…

Mai mult...

Deficit de personal la IPJ Sălaj

Pensionările în masă de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj au adus instituţia într-o situaţie delicată, doar 84 la sută dintre posturi fiind ocupate în prezent. Potrivit şefului instituţiei, Miron Ştirb, în cursul anului 2017, 55 de oameni ai legii au ieşit la pensie, fiind încadraţi 20 de poliţişti, iar 15 fiind repartizaţi din promoţia 2017 a şcolilor de agenţi şi a Academiei de Poliţie. „Pentru acoperirea deficitului de personal, la nivelul Poliţiei Române s-au elaborat și adoptat măsuri legislative și administrative, care au avut ca scop încadrarea din sursă…

Mai mult...

Grefierii anunţă proteste faţă de diminuarea salariilor

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea au anunţat că vor protesta joi, 1 februarie, prin purtarea unor banderole albe pe braţ, faţă de modul de calcul al drepturilor salariale începând cu 1 ianuarie, anunţă membrii fondatori ai Asociaţia Grefierilor din România, aflată în curs de constituire. Ei spun că, în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor pierde la salariu sume cuprinse între…

Mai mult...

Peste 20 de morţi şi aproape 200 de răniţi grav în accidentele din Sălaj

Sute de accidente, din care 166 grave, s-au produs pe şoselele Sălajului, în 2017, în urma cărora 23 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 177 au fost rănite grav, potrivit bilanţului pe anul trecut prezentat miercuri, 31 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, de către şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Miron-Aurel Ştirb. „În 2017, pe raza judeţului s-au produs cu 3 la sută mai multe accidente, numărul persoanelor decedate scăzând cu 4 la sută, iar al celor rănite grav crescând cu 4 procente”, a arătat oficialul Inspectoratului. Potrivit…

Mai mult...

Accident grav în Valcău de Jos

Un accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unui bărbat, a avut loc miercuri, 31 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30, în Valcău de Jos. Un bărbat de 51 de ani, din comuna Sîg, conducea autoturismul pe Drumul Național 191D, iar pe o porțiune de drum de pe raza localității sus menționate a efectuat manevra de depășire prin încălcarea marcajului longitudinal continuu și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus de o zălăuancă de 37 de ani. La rândul său, conducătoarea auto s-a angajat în efectuarea virajului la…

Mai mult...

Bărbat din Cehei cercetat pentru că şi-a expus organul genital în stradă

Un bărbat de 33 ani, din localitatea Cehei, s-a ales cu dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce la începutul lunii ianuarie, a avut un comportament indecent în faţa unei copile de 10 ani. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, fapta a fost sesizată oamenilor legii de către tatăl minorei. „Tatăl fetiţe a sesizat Poliţia despre faptul că în timo ce fiica sa se deplasa singură pe o alee de pe strada Sfânta Vineri, din Zalău, un bărbat a avut faţă de ea un comportament indecent, arătându-şi…

Mai mult...

Coliziune între două autoturisme în Panic

Un adolescent de 18 din comuna Şărmăşag a provocat un accident de circulaţie miercuri, 31 ianuarie, în jurul orei 10, când, aflat la volanul autoturismul pe Drumul Național 1F, în localitatea Panic, din cauza nepăstrării distanței corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un zălăuan de 53 de ani, a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, maşina din urmă a fost proiectată într-un alt autoturism, condus de o femeie de 39 de ani, din Zalău, care circula regulamentar. Şoferul din Zalău a fost rănit…

Mai mult...

Sălăjeni prinşi cu bani falşi

Doi tineri, bănuiţi că au pus în circulaţie monede false, au fost depistaţi, marţi, 30 ianuarie, de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, unul dintre ei fiind reţinut pentru 24 de ore. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureş, au depistat pe raza judeţului Sălăj, doi tineri bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, falsificare de monede străine şi punerea în circulaţie de valori străine falsificate. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Maramureş, cei doi,…

Mai mult...

Accident pe strada Corneliu Coposu, în Zalău

Un accident de circulație a avut loc marți seara, în municipiul Zalău, eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane. Astfel, la ora 21.30, un tânăr de 28 de ani, din Zalău, conducea autoturismul pe strada Corneliu Coposu, iar la intersecția cu strada Lajos Kossuth a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de o femeie de 30 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea a două persoane – șoferul de 28 de ani și pasagerul acestuia, un adolescent…

Mai mult...

Acroşat de un autoturism în timp ce stătea întins pe carosabil

Un bărbat de 50 de ani a ajuns la spital luni, 29 ianuarie, la o zi după ce a fost lovit de un autoturism, acuzând dureri la un picior şi afirmând că a fost implicat într-un accident rutier. Primele cercetări efectuate de către poliţişti au stabilit că duminică, 28 ianuarie, în jurul orei 19, în timp ce se deplasa cu maşina pe Drumul Comunal 24, prin localitatea Jac, un tânăr de 23 de ani l-a acroşat pe bărbatul de 50 de ani, care, beat fiind, era întins pe mijlocul părţii…

Mai mult...

Bilanț la “liniuță”: șapte autoturisme avariate de un tânăr din Zalău într-o parcare clujeană

Nu mai puțin de șapte autoturisme au fost avariate, în noaptea de luni spre marți, după ce un șofer care conducea autoturismul cu viteză, a derapat pe carosabil și a lovit mașinile aflate într-o parcare pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. Evenimentul rutier a avut loc cu puțin înainte de miezul nopții. Martorii evenimentului susțin că șoferul care conducea autoturismul marca Audi înmatriculat în județul Sălaj, ar fi participat, în momentul producerii accidentului, la o “liniuță” (cursă ilegală de autoturisme). Din cauza vitezei excesive, pe fondul unui carosabil umed, tânărul conducător…

Mai mult...

Hans G. Klemm – ambasadorul SUA în România, invitat de onoare la masa rotundă organizată de municipalitate pe tema Holocaustului

La invitatia președintelui Comunității evreiești din Zalău, Dan Has, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans G. Klemm a fost prezent la Zalău, într-o vizită de două zile, cu ocazia evenimentelor legate de comemorarea victimelor Holocaustului. În memoria celor căzuţi, Comunitatea Evreilor Zalău, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România împreună cu Primăria Municipiului Zalău, au organizat, în 30 ianuarie 2018, a III-a ediţie a evenimentului “Comemorarea Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului”. La evenimentul desfășurat în sala “Avram Iancu” a Primăriei Zalău au participat Hans Klemm – ambasadorul S.U.A în România, Igor Iniushkin,  ministru-consilier al Ambasadei Federației Ruse…

Mai mult...

Atenție, șoferi: unde sunt amplasate aparatele RADAR în aceste zile

Inspectoratul de Poliție (IPJ) Sălaj, prin Serviciul Poliției Rutiere, a răspuns solicitării Magazin Sălăjean privind amplasarea aparatelor radar pe drumurile județului, în aceste zile. Astfel, pentru reducerea riscului rutier, cele zece aparate radar din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj vor acționa în perioada 30 ianuarie-4 februarie a.c. pe următoarele sectoare de drum:  DN 1F: Zalău-Sălăjeni-Bobota și Zalău-Românași-Sîncraiu Almașului, DN 1H: Șimleu Silvaniei-Pericei; Șimleu Silvaniei -Nușfalău și Zalău-Mirșid-Popeni; DN 1G: Jibou-Tihău-Bălan; DN 1C: Ileanda-Glod-Gîlgău; DN 19B: Nușfalău-Zăuan-Ip; DJ 108G: Crasna-Cizer. În municipiul Zalău sunt amplasate aparate radar pe bulevardul Mihai…

Mai mult...

Trimişi în judecată din cauza unui pistol introdus ilegal în ţară

Doi bărbaţi au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău într-un dosar ce are ca obiect uzul de armă fără drept. Potrivit anchetatorilor, Laurenţiu Muthi este acuzat de uz de armă fără drept, după ce în 17 decembrie 2017, pe raza localităţii Gîlgău, a folosit pistolul marca Walther, model P99, calibru 9 mm, trăgând, în vederea intimidării unui şoferul, asupra autoturismului acestuia. În faţa instanţei va fi adus şi Ioan Budhai, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea…

Mai mult...