Stațiile ITP, obligate din 20 mai să-și înregistreze video activitatea

Activităţile de inspecţie tehnică periodică (ITP) vor trebui să fie înregistrate prin intermediul unui sistem video începând cu 20 mai 2018, potrivit unor prevederi aplicabile de la data respectivă. Termenul inițial ar fi trebuit să fie 1 ianuarie 2017, dar autorităţile au decis să îl amâne cu mai bine de un an, pentru a da posibilitatea tuturor firmelor din domeniu să se conformeze noilor cerinţe.

Obligativitatea asigurării, prin intermediul unui sistem video, a înregistrării activităţii efectuate pe linia de ITP, înregistrare care trebuie păstrată şi pusă la dispoziţia Registrului Auto Român (RAR) face parte din Ordinul Ministerului Transporturilor (MT) nr. 2.133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică, şi era stabilită a se aplica începând cu 1 ianuarie 2017.

Totuşi, obligativitatea asigurării înregistrării activităţii ITP, prin intermediul unui sistem video, a fost amânată până în data de 20 mai 2018, potrivit Ordinului MT nr. 1.319/2016 pentru modificarea şi completarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică – RNTR 1.

Potrivit reprezentanţilor MT, o astfel de măsură era necesară întrucât foarte puţine dintre firmele ce deţin staţii ITP s-ar fi încadrat în termenul iniţial, în condiţiile în care echiparea cu sistem video necesită o perioadă mai lungă pentru conformare decât s-a apreciat în primă fază: „În cazul în care ar fi menţinută data deja prevăzută, de la 01.01.2017 ar putea fi suspendată activitatea majorităţii staţiilor de ITP (unele aparţinând unor instituţii publice), ceea ce ar putea duce la blocarea funcţionării sistemului naţional de ITP”, se preciza în expunerea de motive anexată documentului MT.

În plus, nu ar fi fost posibil nici ca RAR să asigure toate măsurile tehnice şi organizatorice pentru securitatea prelucrărilor datelor cu caracter personal – o prevedere obligatorie operatorului (adică RAR), nu persoanelor împuternicite (operatori economici ce deţin staţii de ITP a căror activitate se desfăşoară în urma unui contract de franciză).

În altă ordine de idei, actul normativ introduce anumite clarificări în ceea ce priveşte cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească sistemele video, fiind prevăzută, printre altele, şi reducerea datei de stocare a înregistrărilor. Concret, staţiile care efectuează ITP trebuie să păstreze înregistrările video pentru o perioadă determinată de doar şase luni, nu pe toată perioada valabilităţii ITP, aşa cum prevedea Ordinul MT nr. 2.133/2005.

De asemenea, conform documentului citat, sistemul de supraveghere video necesar trebuie să conţină minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital DVR (Digital Video Recorder) care să permită înregistrarea la rezoluţii înalte HD (High Definition), având caracteristicile tehnice corelate cu dimensiunile şi particularităţile spaţiului destinat activităţii de ITP. Concret, sistemul trebuie instalat astfel încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP şi asigură următoarele funcţionalităţi: să permită vizualizarea tuturor înregistrărilor realizate pe un ecran corespunzător şi accesibil inspectorului RAR; să permită înregistrarea şi vizualizarea pe fluxul de ITP a vehiculului inspectat, a culorii exacte a acestuia şi a plăcii/plăcilor cu numărul de înmatriculare, indiferent de condiţiile de iluminare existente; să permită înregistrarea activităţii de pe linia de ITP pe durata maximă de funcţionare, respectiv de luni până vineri între orele 8.00 şi 20.00 şi sâmbăta între orele 8 şi 14; să permită înregistrarea şi vizualizarea corespunzătoare a indicaţiilor afişajului/afişajelor analogic/analogice sau a indicatoarelor analogice ale standului/standurilor de frânare instalate pe linia de ITP; să permită stocarea înregistrărilor realizate, vizualizarea lor selectivă pe toată durata stocării şi ştergerea automată a înregistrărilor realizate după şase luni de la data preluării lor.

Leave a Comment