Un şofer, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Pericei, a provocat duminică, 26 mai, un accident de circulaţie, în urma căruia două persoane au fost rănite grav, iar alte trei au scăpat cu leziuni uşoare. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul rutier a avut loc pe o stradă din localitatea Şimleu Silvaniei, duminică, în jurul orei 15. Ferenc T., în timp ce conducea pe o stradă din localitatea menţionată, într-o curbă la dreapta, a intrat pe contrasens în coliziune lateral cu un microbuz care circula…
Mai mult...Categorie: Eveniment
Căutau televizoare defecte, dar „s-au mulţumit” şi cu 4.000 de lei
Două familii din Ortelec, respectiv Sălăjeni au rămas fiecare, la finele săptămânii trecute, fără câte 2.000 de lei, după ce trei femei de etnie rromă au reuşit să le pătrundă în case, sub pretextul cumpărării de televizoare vechi. Hoaţele au acţionat după un scenariu bine pus la punct. Astfel, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, una dintre femei a povestit cu proprietarul, distrăgându-i astfel atenţia, în timp ce celelalte două au furat câte 2.000 de lei din fiecare locuinţă. Potrivit sursei citate, primul furt a avut loc vineri,…
Mai mult...Un şimleuan a încercat să se sinucidă
Un şimleuan, în vârstă de 27, a încercat miercuri, 22 mai, să-şi încheie socotelile cu viaţa. Acesta s-a automutilat, provocându-şi multiple răni la antebraţul stâng, însă planul i-a fost dejucat de un vecin, care l-a transportat cu maşina personală la Spitalul Orăşenesc din Şimleu. Potrivit lui Mihai Vigu, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti din localitatea, B.A., în vârstă de 27 de ani, a fost adus la spital de vecinul său, în jurul orei 22, prezentând plăgi tăiate multiple faţă internă antebraţ stâng, datorate automutilării. Şimleuanului i s-au…
Mai mult...A chemat pompierii pentru că mătuşa nu i-a deschis uşa
Un zălăuan a alertat pompierii duminică dimineaţă speriat că mătuşa sa, în vârstă de 60 de ani, nu-i răspunde nici la uşă, nici la telefon. Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost iniţiat de acesta în jurul orei 8, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, Lucian Jacodi. Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat să intervină duminică, 26 mai, pentru deblocarea unei uşi în blocul B38, situat lângă Adăpostul de Noaptea din municipiu, conform explicaţiilor lui Lucian Jacodi. Ajunşi la faţa locului,…
Mai mult...Muniţie neexplodată, găsită în Treznea
Un cetăţean din localitatea sălăjeană Treznea a descoperit sâmbătă dimineaţă în propria gospodărie, în urma unor lucrări de igienizare, componente de muniţie neexplodată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj, echipa pirotehnică a fost solicitată să intervină sâmbătă, 25 mai, pentru a asana muniţia neexplodată descoperită în curtea unei gospodării din localitatea Treznea. Pirotehniştii sălăjeni au identificat muniţia ca fiind o bucată de artilerie având calibrul de 85 de milimetri . Potrivit sursei citate, muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în vederea distrugerii. Pompierii…
Mai mult...Cultivatorul de cannabis de la Coşeiu, arestat preventiv
Timişoreanul reţinut de către procurorii DIICOT Sălaj pentru că vindea haşiş şi cultiva cannabis a fost arestat, ieri, pe o perioadă de 29 de zile. Bărbatului i s-a organizat un flagrant, în data de 17 mai, când un investigator sub acoperire a achiziţionat de la acesta, în schimbul sumei de 100 de lei, o doză de 2 grame de haşiş. Miercuri, 22 mai, în urma unei percheziţii la domiciliul părinţilor bărbatului, în localitatea sălăjeană Coşeiu, oamenii legii au descoperit 46 de ghivece cu cannabis, plantele având între 10 şi 15…
Mai mult...Judecătorii resping recursul făcut de fiul fostului viceprimar de Jibou
Nemulţumit de sentinţa dată de Judecătoria Zalău în procesul pe care fiul său l-a intentat bărbaţilor care l-au agresat, fostul viceprimar al Jiboului, Ioan Almaş, a decis să facă recurs. Magistraţii Tribunalului Sălaj au respins ca inadmisibil recursul înaintat de către Almaş, în calitatea de reprezentant al fiului său, întrucât tânărul Raul-Alexandru este major. Instanţa a respins şi recursul formulat de băiatul fostului edil, invocând faptul că a fost formulat tardiv. Reamintim că în luna iulie a anului trecut, Raul-Alexandru Almaş, în vârstă de 20 de ani, a fost lovit…
Mai mult...Un traficant de haşiş cultiva cannabis la Coşeiu
Un timişorean de 35 de ani a fost reţinut miercuri seară de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Sălaj, după ce a fost prins în flagrant în timp ce comercializa haşiş. Potrivit informaţiilor furnizate procurorul Liviu Dan Bubuiug, bărbatul a fost dus la audieri după ce i-a vândut unui investigator sub acoperire o doză de 2 grame de haşiş. „Aflând că deţine haşiş spre vânzare, în urmă cu câteva zile, un investigator sub acoperire a cumpărat de la acesta o doză…
Mai mult...Riscă închisoarea pentru 100 de euro
Un bărbat din localitatea Vădurele, comuna Năpradea, ar putea ajunge după gratii, dacă instanţa îl va găsi vinovat de trafic de influenţă. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Tribunalului Sălaj, Gherasim Blidar a ajuns în faţa instanţei după ce i-a pretins unui cunoscut 100 de euro, lăsându-l să creadă că îi va facilita obţinerea permisului de conducere auto. „Inculpatul a pretins şi a încasat 100 de euro de la partea vătămată, lăsându-l să creadă că are influenţă şi că va interveni pe lângă funcţionarii care îl vor examina în vederea…
Mai mult...Starea primarului din Cehu Silvaniei, într-o uşoară ameliorare
Starea primarului din Cehu Silvaniei, Andrei Varga, s-a mai îmbunătăţit, însă rămâne în continuare sub supraveghere medicală. Potrivit Codruţei Puşcaş, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău, edilul din Cehu Silvaniei, se află internat încă la secţia de Neurologie, însă starea sa este stabilă, observându-se o uşoară ameliorare. Reamimtim că duminică, 18 mai, Andrei Varga, primarul oraşului Cehu Silvaniei, a fost internat la Spitalul Judeţean, după ce s-ar fi electrocutat în propria locuinţă. Incidentul a avut loc în baia locuinţei, în jurul orei 18, iar cea care…
Mai mult...Şi-a lăsat oala pe foc şi a plecat de acasă
Un zălăuan a reuşit marţi seara să-şi pună pe jar vecinii, după ce şi-a uitat oala pe foc. Vecinii au simţit fum pe casa scării şi au chemat pompierii. Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat marţi, în jurul orei 23, pentru a stinge un posibil incendiu izbucnit într-un bloc situat pe bulevardul Mihai Viteazul, nr. 19, potrivit lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj. Ajunşi la faţa locului, pompierii au fost nevoiţi să deblocheze uşa pentru a pătrunde în apartament, constatând…
Mai mult...Cămătarii de la Jibou rămân după gratii încă 30 de zile
Cei opt cămătari de la Jibou, membri ai unui grup de crimă organizată specializat în infracţiuni de înşelăciune şi şantaj, vor sta după gratii încă 30 de zile. Magistraţii Judecătoriei Zalău au dispus, luni, prelungirea arestării preventive a inculpaţilor Kis Elisabeta, Kis Ioan, Kis Sanducan Pista, Kis Tarzan, Kis Radu Iacob, Balog Iosif Gruia, Fărcaş Noredan Augustin şi Kis Loredana Ildi. Cei opt sunt acuzaţi de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizate şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj că au împrumutat diverse sume persoanelor sărace…
Mai mult...Moarte inexplicabilă în Ortelec
O femeie, în vârstă de doar 39 de ani, din cartierul Ortelec a fost găsită moartă marţi, în jurul orei 16, în propria locuinţă. Se pare că cel care a făcut descoperirea macabră ar fi fost unul dintre vecini, alarmat fiind de plânsetul fetiţei femeii decedate, în vârstă de cinci ani. Acesta a reuşit să scoată fetiţa pe unul dintre geamurile locuinţei. Vecinul a fost şi cel care a apelat numărul unic de urgenţă 112, potrivit lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj. Conform…
Mai mult...Andreea Vass cere pedepse mai mari pentru Viorel Stanca şi Daniel Săuca
Deputatul de Satu-Mare, Andreea Paul Vass, a făcut apel împotriva sentinţei civile pronunţate de către Judecătoria Zalău la finele lunii februarie a acestui an. Atunci, instanţa a decis că acţiunea formulată de politicianul originar din Sălaj împotriva lui Daniel Săuca, preşedintele Asociaţiai Jurnaliştilor din Sălaj, este neîntemeiată. Procesul împotriva jurnalistului a fost intentat în urma unei emisiuni moderate de către Săuca, la un post de radio local, în care l-a avut ca invitat pe Viorel Stanca, fost preşedinte al PRM Sălaj. În cadrul emisiunii, omul politic ar fi făcut o…
Mai mult...