Trei maşini accidentate, dintr-o lovitură

  Un zălăuan, în vârstă de 37 de ani, a provocat luni, 3 iunie, în jurul orei 9, un accident de circulaţie, în urma căruia o persoană a fost rănită uşor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, incidentul rutier a avut loc pe strada 22 decembrie 1989 din municipiu. Astfel, Iosif D., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din cauza nepăstrării distanţei de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, a intrat în coliziune spate-faţă cu acesta, după care l-a proiectat într-o autoutilitară. În urma impactului,…

Mai mult...

Accident grav între Şimleu şi Nuşfalău

  Un grav accident de circulaţie a avut loc cu puţin timp în urmă între localităţile Şimleu Silvaniei şi Nuşfalău, în urma căruia două persoane şi-au pierdut viaţa. Accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Şimleu Silvaniei spre Nuşfalău, în jurul orei 15. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, la faţa locului a intervenit o maşină de descarcerare a Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei. Maşinile implicate în accident au fost un autoturism marca Volkswagen şi un autocamion. Conform explicaţiilor lui Gabriel…

Mai mult...

Bebeluş de 11 luni, otrăvit cu ciuperci de propriii părinţi

Un copil de numai 11 luni a ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, după ce s-a intoxicat cu ciuperci. Potrivit Marianei Ortelecan, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, băieţelul, diagnosticat cu intoxicaţie acută cu ciuperci, a fost stabilizat de cadrele medicale din cadrul Spitalului Judeţean Zalău, după care a fost transferat la Clinica de Pediatrie II din Cluj-Napoca. Bebeluşul, de numai 11 luni, este cel de al treilea copil al unei familii din comuna Hida. Potrivit primarului comunei, Dumitru…

Mai mult...

Speriat că i-a luat maşina foc, a alertat pompierii

Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat sâmbătă, 1 iunie, în jurul orei 5, să intervină pentru a stinge un posibil incendiu izbucnit la o autocisternă care transporta bitum pe strada Republicii din Zalău. Potrivit lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că fumul provenea de la sistemul de frânare al autocisternei, nefiind vorba despre niciun incendiu.

Mai mult...

Casă cuprinsă de flăcări în Sânmihaiu Almaşului

  O gospodărie din localitatea sălăjeană Sânmihaiu Almaşului a fost cuprinsă de flăcări duminică, 2 iunie. În incendiu au ars circa 13 metri pătraţi din suprafaţa podului casei şi aproximativ opt metri pătraţi de acoperiş. Potrivit lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Garda de intervenţie Hida a fost solicitată să intervină, duminică, 2 iunie, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea menţionată. Cauza probabilă de incendiu a fost efectul termic de la un burlan metalic amplasat necorespunzător faţă de…

Mai mult...

Trei şimleuani riscă închisoarea pentru şantaj

Trei şimleuani sunt cercetaţi penal de către procurorii sălăjeni, după ce au şantajat un bărbat din Nuşfalău, care nu rambursase la termen suma împrumutată de la unul dintre învinuiţi. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, S.Z. împrumutase în 2005 de la C.M. 5.000 de euro, însă nu a mai respectat obligaţiile contractuale. Ceilalţi doi şimleuani – P.F. şi K.V.G. – au aflat de existenţa contractului de împrumut şi şi-au oferit „serviciile” creditorului pentru recuperarea datoriei, în schimbul unui comision. „Având în vedere că învinuitul C.M. nu avea posibilitatea…

Mai mult...

Doi fraţi din Ciumărna, reţinuţi pentru furt

Doi fraţi, de 31 de ani, respectiv 23 de ani, din Ciumărna, au fost reţinuţi marţi, 28 mai, de poliţiştii sălăjeni, după ce, în complicitate cu un tânăr din Zalău, au furat două autoturisme Dacia şi au sustras bunuri din trei societăţi comerciale din municipiu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Marcel P., de 31 de ani, Alexandru P., de 23 de ani, ambii din localitatea Ciumărna, şi Marius L., de 18 ani, din Zalău, au furat în perioada 29 aprilie-17 mai, două autoturisme Dacia, pe care le.au folosit…

Mai mult...

Un nou caz de înşelăciune prin telefon: O sălăjeancă a plătit 3.000 de lei pentru „eliberarea din arest” a soţului

Un nou caz de înşelăciune prin telefon, prin metoda „accidentului”, a fost sezizat săptămâna trecută poliţiştilor sălăjeni. O femeie din localitatea sălăjeană Var a fost sunată joi, 23 mai, pe telefonul fix, de o persoană care s-a recomandat a fi poliţist. Potrivit repezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, falsul omul al legii a înştiinţat-o pe femeie că soţul său a accidentat mortal o persoană şi este reţinut în biroul unui procuror, iar pentru eliberarea lui trebuie să plătească 3.000 de lei. Apelantul i-a cerut sălăjencei numărul de telefon mobil, sunând-o…

Mai mult...

„Anticorupţia” sălăjeană împlineşte opt ani

Sălăjenii care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru, gratuit, printr-o sesizare telefonică la linia verde anticorupţie 0800.806.806 sau prin e-mail la adresele dga@mai.gov.ro şi salaj.dga@mai.gov.ro. Sesizările, petiţiile sau orice alte aspecte semnalate, vor fi investigate de Serviciul Judeţean Anticoruţie Sălaj, aflat în subordinea Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Potrivit unui comunicat de presă remis de Serviciul Judeţean Anticoruţie Sălaj, mâine 30 mai, DGA aniversează opt ani de la înfiinţare, perioadă în care a s-a acţionat în scopul integrităţii profesionale…

Mai mult...

Fostul primar din Surduc vrea să plătească prejudiciul produs bugetului comunei

Curtea de Apel Cluj a dispus amânarea recursului formulat de către fostul primar al comunei Surduc, Ionel Danil Chira, la decizia Judecătoriei Jibou de a-l condamna la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru 10 iunie, dată până la care inculpatul s-a angajat să recupereze integral prejudiciul, ne-a declarat Ioana Ilieş, purtătorul de cuvânt al instanţei clujene. Reamintim că fostul edil a fost trimis în judecată la începutul lui 2013, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. Chira a…

Mai mult...

Update:Victima accidentului de lângă PennyMarket a murit

Zălăunca accidentată grav în această dimineaţă pe trotuarul situat în vecinătatea supermarketului Penny din municipiu a încetat din viaţă în jurul orei 13.  Potrivit Codruţei Puşcaş, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti,  în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale ale Spitalului Judeţean, femeia, în vârstă de 45 de ani, a încetat din viaţă. Decesul femeii a fost declarat la ora 13,03. Accidentul din această dimineaţă a fost înregistrat şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, întrucât femeia accidentată se deplasa către serviciu. Reprezentanţii ITM Sălaj susţin faptul că dacă…

Mai mult...

Primul termen al procesului lui Welther se judecă în iulie

Procurorii sălăjeni l-au trimis în judecată pe Alexandru Welther, zălăuanul care a provocat un accident de circulaţie la Crasna, în care un tânăr şi-a pierdut viaţa. Primul termen al procesului va avea loc în 24 iulie, la Judecătoria Şimleu Silvaniei. Welther va fi judecat sub acuzaţiile de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, refuzul de a se supune recoltării probelor biologice şi conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat. Potrivit informaţiilor furnizate de către preşedintele instanţei, Simona Chichişan, părinţii victimei s-au constituit ca parte civilă, urmând ca la…

Mai mult...

Angajaţii Cuprom, în grevă pentru salarii mai mari

Circa 40 de salariaţi ai producătorului de sârmă Cuprom Zalău au participat, luni, la o grevă de avertisment. Timp de două ore, angajaţii au întrerupt activitatea şi protestat în curtea fabricii faţă de modul în care se derulează negocierile contractului colectiv de muncă. „Am început negocierile cu patronatul în luna februarie. După 60 de zile, nu am reuşit să cădem la vreo înţelegere, aşa că am intrat în grevă”, ne-a declarat Ştefan Boroş, preşedintele sindicatului din cadrul Cuprom Zalău. Potrivit spuselor sale, protestatarii cer majorarea salariilor cu opt procente, precum…

Mai mult...

S-a accidentat după ce a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor

  Un tânâr, în vârstă de 24 de ani, din Zalău, a provocat duminică, 26 mai, un accident de circulaţie, după ce a refuzat să oprească la semnalul acustic al echipajului de poliţie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, duminică noaptea, în jurul orei 2, Vlad O., de 24 de ani, conducea un autoturism, proprietatea altei persoane, pe strada Gheorghe Doja, din municipiu, când echipajul de poliţie aflat în zona a efectuat un semnal acustic de oprire a autovehiculului. Tânărul, aflat la volan, nu a oprit, continuându-şi deplasarea, iar…

Mai mult...