Șimleu Silvaniei, gazda Festivalului Internațional de Folclor „La Fântâna Dorului”

Festivalul Internațional de Folclor pentru Românii de Pretutindeni „La Fântâna Dorului” va avea loc în perioada 13 – 18 iulie, în orașul Șimleu Silvaniei. Festivalul reunește și în acest an invitați din țară și străinătate. Vor participa artiști din Regiunea Cernăuți, din Transcarpatia, Banatul Sârbesc, Valea Timocului, Bulgaria, Regiunea Odesa, Ungaria și România. Se anunță un adevărat regal folcloric, un eveniment care își propune consolidarea relațiilor între românii din străinătate, păstrarea identității lingvistice, istorice și religioase, dar și a portului, dansului și cântecului popular. Pe tot parcursul manifestării se vor…

Mai mult...

„Zămuri, supe, zupe și năcreli”, una dintre cele mai bune cărți din ultimele decenii

Cartea scrisă de arheologul culinar Mirca Groza și intitulată sugestiv „Zămuri, supe, zupe și năcreli” este considerată una dintre cele mai bune cărți de bucate din România ultimelor decenii, potrivit nenumăratelor recenzii postate pe rețele de socializare. Apărută la Editura Gastroart și având 320 de pagini ilustrate, cartea cuprinde aproape 200 de rețete culese de sălăjeanul Mircea Groza în ani și ani de cercetări în satele Sălajului, rețete de mâncăruri sălăjene, mâncăruri din vremuri apuse, unele uitate, preparate românești, evreiești, slovăcești, toate culese din rural. Decenii a umblat Mircea Groza…

Mai mult...

Descoperiri arheologice importante la Șimleu Silvaniei

Săpăturile efectuate la Șimleul Silvaniei de către o echipă de cercetători din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ) au fost încununate de succes. Acestea se efectuează pe o suprafață de 27 mp, în zona unde anul trecut au fost identificate mai multe pastile de argint topit, ceea ce a indicat prezența unui posibil cimitir din perioada dacică. În primele două zile de cercetări arheologice întreprinse în acest an, au fost făcute câteva descoperiri importante. Contactat cu privire la evoluția lucrărilor de cercetare derulate în teren, dr. Horia…

Mai mult...

Lege adoptată pentru celebrarea unei jumătăți de an „Iuliu Maniu”

Parlamentul a adoptat legea nr. 195 pentru instituirea acestui an ca anul „Iuliu Maniu”. În data de 3 iulie legea a fost publicată și în Monitorul Oficial nr. 609. Cert este că acum ne aflăm fix la jumătatea anului și, prin urmare, mai avem la dispoziție doar șase luni în care se mai poate celebra așa cum se cuvine acest eveniment. Scopul, importanța și necesitatea acestei legi se găsesc chiar în primul articol din lege: „Se instituie anul 2023 ca „Anul Iuliu Maniu” pentru celebrarea vieții, personalității și martiriului marelui om…

Mai mult...

Sălăjeni, în Republica Moldova

Grupul vocal „Plaiuri codrenești” și conducerea Primăriei Cehu Silvaniei au participat la Festivalul „Cântă de răsună lunca” din raionul Glodeni M-am reîntors în Republica Moldova după 23 de ani. Atunci, prin 2000, am fost la Cahul, cu un grup de scriitori sălăjeni. Săptămâna trecută, am fost în raionul Glodeni, mai la nord, împreună cu Grupul vocal „Plaiuri codrenești” și conducerea Primăriei Cehu Silvaniei. Țara de peste Prut nu mi s-a părut schimbată. Nici omenia moldovenilor. Ne-au primit frățește, în ciuda nu puținelor probleme cu care se confruntă locuitorii statului de…

Mai mult...

Ancheta „ROMÂNIEI LITERARE”: De ce nu va muri literatura?

La această nouă anchetă a revistei, au răspuns 50 de scriitori. Ce-au spus ei despre această temă preocupantă azi, aflăm din numărul 23-24/2 iunie 2023 al publicației. Ideea noii dezbateri aparține scriitorului Gabriel Chifu, iar organizatorul ei este Cristian Pătrașconiu , considerat de scriitorul Mircea Mihăieș drept “cel mai bun jurnalist cultural pe care-l avem”. Așadar, DE CE NU VA MURI LITERATURA? Ofer celor interesați de soarta artei cuvântului, literatura, doar câteva secvențe din pertinentele opinii ale respondenților.   GABRIEL CHIFU: ”Literatura e neperisabilă. Căci literatura trebuie privită ca o…

Mai mult...

Bătălia pentru apărarea cetății Báthory din Șimleul Silvaniei continuă în acest week-end

Mult așteptatul festival medieval Báthory Fest, organizat de Primăria Șimleu Silvaniei, se va desfășura în perioada 30 iunie – 2 iulie. Báthory Fest 2023 – Cultură, istorie şi educaţie europeană este un proiect complex, finanţat cu fonduri ale Uniunii Europene în cadrul Programului Cetăţeni, Egalitate, Drepturi şi Valori, Angajarea şi participarea cetăţenilor. Proiectul îşi propune să reunească anual în cetate specialişti în cercetarea istoriei naționale și internaționale și să răspundă provocărilor moderne ale societății în care trăim, găsind acele elemente și metode inedite prin care să aducă în atenția publicului…

Mai mult...

Noi descoperiri arheologice în situl de la Stârciu

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ) a efectuat, în perioada 19 – 23 iunie, noi săpături arheologice în comuna Horoatu Crasnei, localitatea Stârciu. Săpături în această zonă au fost efectuate și anul trecut, atunci când s-au descoperit urme ale unui posibil cimitir din perioada dacică. Săpăturile au drept scop identificarea, la nivel de zonă, a unui posibil comportament funerar în situl dacic din punctul Cetățea, mai exact în zona celor două terase exterioare. Activitatea cercetătorilor a fost sprijinită și de Primăria Horoatu Crasnei, care a pregătit terenul pentru…

Mai mult...

Tablouri din patrimoniul Centrului de Cercetări Biologice Jibou vor fi expuse în Estonia

Un număr de 21 de tablouri, pictate de artiști reprezentativi din țară și din străinătate în cadrul Grădinii Botanice din Jibou, urmează să fie expuse în Estonia. Tablourile fac parte din colecția de artă contemporană a Centrului de Cercetări Biologice Jibou (CCB Jibou), fiind rezultatul Simpozionului anual de Arte Vizuale „Arta în Grădină”, organizat de ani buni la Jibou. Activitatea este coordonată de pictorul jibouan Radu Șerban – profesor la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca. La fiecare final de ediție, o parte din aceste lucrări rămân în patrimoniul…

Mai mult...

Catalog și expoziție personală Kancsura István

Catalogul „Kancsura. Vreau să te păstrez!” a apărut în cadrul colecției „Arte Vizuale” a Editurii „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Este al doilea volum semnat de artistul octogenar din Cluj-Napoca, după „Kancsura. Prolog singuratic”, publicat la editura zălăuană în luna mai. Volumul face parte din proiectul „Kancsura István. Pictorul clujean”, inițiat și coordonat de Asociația Culturală Continuum, realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca. Catalogul „Kancsura. Vreau să te păstrez!” va fi lansat miercuri, 28 iunie 2023, de la ora 18, la Muzeul…

Mai mult...

Gânduri botezate şi cântecele vârstelor (XXIV)

MOTTO: ,,Stări de spirit trebuie dat altora, nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături”. (CONSTANTIN NOICA, despre rostul școlii) • ,,Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile, pretutindeni cresc.” (Mihai EMINESCU) • ,,Marea taină a existenței nu constă în a trăi, ci în a ști pentru ce trăiești.” (FEODOR DOSTOIEVSKI) • Din păcate, există printre noi și oameni ce nu sunt demni nici de dispreț. • Cine știe să fie el, nu va fi niciodată un epigon, ci un om original ce oferă semenilor un alt mod de gândire a vieții.…

Mai mult...

Opiniile unui cititor de reviste culturale: Să fim veseli, ca să nu fim trişti!

MOTTO: „Cel mai omenesc mod de-a înfrunta moartea și spaima în numele vieții și al încrederii este râsul”. De câtăva vreme, una din cele mai citite reviste de cultură din România, „DILEMA VECHE”, a inițiat un ciclu de conferințe pe care le ține în marile orașe. Astfel, în perioada 20-22 aprilie, „Conferințele Dilema Veche” au avut loc la Arad. Tema aleasă a fost una de mare succes – „COMEDIA LUMII”. De ce s-a ales această temă? Ne-o spune SEVER VOINESCU, redactorul-șef al publicației, într-un editorial intitulat „FANTEZII COMICE LA ARAD”,…

Mai mult...

Centenarul dezvelirii monumentului lui George Pop de Băsești

George Pop de Băseşti a reprezentat, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până la Unirea din anul 1918, figura cea mai proeminentă a intelectualităţii laice, nu numai din Sălaj, ci și din întreg nord-vestul ţării. A fost prim-pretor de plasă, deputat în trei legislaturi în Parlamentul de la Budapesta, unde i-a reprezentat cu cinste pe români, vicepreședinte și apoi președinte al Partidului Național Român din Transilvania. A condus delegația memorandistă la Viena și a avut de suferit în temnițele maghiare, în urma procesului politic de…

Mai mult...

S-a încheiat prima etapă a programului „Educație prin Patrimoniu” 2023

Odată cu încheierea noului școlar, s-a încheiat și prima parte a programului „Educație prin Patrimoniu” 2023, adresat elevilor sălăjeni din mediul rural. Acesta este un amplu proiect derulat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ). Prin acest program, instituția are în vedere facilitarea elevilor care provin din zona rurală la o mai bună cunoaștere și familiarizare cu patrimoniul cultural local și nu numai. Specialiștii instituției au pregătit și adaptat vârstei celor mici numeroase activități instructive și ateliere atractive, menite să le dezvolte apetitul pentru cunoaștere și cercetare. Acest…

Mai mult...