„Răzvrătirea nebunilor”, un nou volum al contelui Paul Beldi Ladislau

Paul Beldi Ladislau este autorul unui nou roman intitulat sugestiv „Răzvrătirea nebunilor”. Urmașul familiei nobiliare Beldi locuiește în orașul Cehu Silvaniei. A făcut parte dintr-o familie iubitoare și cultă. Tatăl său s-a născut conte și chiar a fost un conte adevărat. Scriitorul Paul Beldi Ladislau a moștenit acest titlu nobiliar. A urmat cursurile Institutului Agronomic din Cluj, iar după vârsta de 50 de ani a absolvit și jurnalismul, pe care l-a și practicat câțiva ani buni. De-a lungul vieții, a scris zeci de romane, poezii, povestiri și un scenariu de film. A colaborat cu edituri importante din țară. Printre cele mai importante și apreciate romane, amintim: „Dincolo de adevăr” (Editura Gutinul, Baia Mare, 1998), „Nu-l mai răstigniţi pe Cristos” (Editura Gutinul, Baia Mare, 2003), „Pustnicul din Valea Soarelui” (Editura Gutinul, Baia Mare, 2003), „Evadare pe arca lui Noe” (Editura Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, 2006), „Am fost agent C.I.A.” (Editura Gutinul, Baia Mare, 2006), „Înapoi în viitor” (Editura Scriptorium, Baia Mare, 2009), „1948… ultimul şuier de tren Regal” (Editura Enenis, Baia Mare, 2010), „Născuţi la Auschwitz II” (Editura Enesis, Baia Mare, 2012), „Se-ntorc moşierii…” (Editura Caiete Silvane, Zalău, 2016), „Ospeţele fantomelor ”( Editura Pandaprint, Baia Mare, 2021).
„Răzvrătirea nebunilor” a apărut în colecţia de romane a Editurii „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Noul roman al scriitorului Paul Beldi Ladislau este plin de acțiune și suspans. Este ușor de parcurs, finalul este cel care oferă răspuns la toate întrebările pe care cititorul le are pe parcursul lecturii.
Autorul și-a dorit să surprindă prin lucrarea sa o serie de situații critice pe care personajele sale le acceptă și se străduiesc să le facă față cu mult entuziasm și determinare.

2 Thoughts to “„Răzvrătirea nebunilor”, un nou volum al contelui Paul Beldi Ladislau”

  1. […] Paul Beldi Ladislau este autorul unui nou roman intitulat sugestiv „Răzvrătirea nebunilor”. Urmașul familiei nobiliare Beldi locuiește în orașul Cehu Silvaniei. A făcut parte dintr-o familie iubitoare și cultă. Tatăl său s-a născut conte și chiar a fost un conte adevărat. Scriitorul Paul Beldi Ladislau a moștenit acest titlu nobiliar. A urmat cursurile Institutului Agronomic din Cluj, iar după vârsta de 50 de ani a absolvit și jurnalismul, pe care l-a și practicat câțiva ani buni. De-a lungul vieții, a scris zeci de romane, poezii, povestiri și un scenariu de… Citeste mai mult […]

Leave a Comment