Jucător de la Viitorul Zalău, convocat la acţiunea de formare a lotului naţional Under 15

Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul că Viitorul Zalău promovează jucători către cluburi importante din România, iar o parte dintre aceştia au ajuns să evolueze chiar la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc. Au fost jucători de la acest club care au cochetat chiar şi cu loturile naţionale de juniori, iar acum este rândul lui Andrei Jula să-şi demonstreze abilităţile şi să facă parte din lotul naţional Under 15. Federaţia Română de Fotbal a trimis zilele trecute pe adresa clubului Viitorul o convocare pentru Andrei Jula, acesta…

Mai mult...

Ce întâmplă dacă nu accepţi noile condiţii WhatsApp

WhatsApp a detaliat modul în care vor fi afectaţi utilizatorii care nu acceptă noua politică privind gestionarea datelor personale, dar continuă să folosească aplicaţia după termenul limită, potrivit News. După reacţia negativă a utilizatorilor faţă de procesarea datelor personale de Facebook, WhatsApp a decis să amâne implementare noilor reguli. În loc de februarie, acestea vor intra în vigoare din 15 mai. De la început, WhatsApp a precizat că noile reguli sunt obligatorii pentru toţi cei peste 2 miliarde de utilizatori ai aplicaţiei – nu se poate ca un utilizator să…

Mai mult...

Remiză între SCM Zalău şi Progresul Şomcuta Mare

SCM Zalău a susţinut miercuri al cincilea meci de verificare din această iarnă, întâlnind Progresul Şomcuta Mare într-un meci desfăşurat pe terenul comunal din Treznea. Pe o suprafaţă de joc impracticabilă, zălăuanii au avut mult de suferit pe faza de construcţie, iar acest lucru s-a văzut şi în rezultatul final, SCM obţinând doar o remiză în faţa colegei de serie, 2 – 2. Echipa pregătită de Marius Paşca şi Alexandru Pop a deschis scorul în minutul 11, prin atacantul Sergiu Pop, care a reluat cu capul în plasă o centrare…

Mai mult...

UEFA a anulat Campionatul European Under-19 care urma să fie găzduit de România

Comitetul Executiv al UEFA a decis, să anuleze Campionatul European de fotbal Under-19 din acest an, care urma să fie găzduit de România, motiv fiind pandemia de Covid-19, potrivit ştiripesurse.ro. UEFA, care a anulat şi Europeanul U-19 feminin, a ţinut cont în luarea deciziilor de faptul că, ”având în vedere restricţiile impuse de unele guverne, ar face dificile călătoriile echipelor şi organizarea mini-turneelor s-ar dovedi foarte dificilă”, scrie agerpres.ro. ”Asociaţiile membre ale UEFA au fost consultate şi au susţinut decizia. Deşi este păcat că nu vor avea loc competiţii de…

Mai mult...

HC Zalău a obţinut a cincea victorie a sezonului

Trei victorii şi o înfrângere este bilanţul echipei HC Zalău în acest an. Formaţia pregătită de Gheorghe Tadici a obţinut al treilea succes miercuri după-amiaza, în faţa celor de la Activ Prahova Ploieşti, într-un duel desfăşurat în Sala Polivalentă din Bucureşti. Zălăuancele au controlat jocul încă din primele minute, conducând cu 4 – 0 după aproape un sfert de oră. Ploieştencele au redus din handicap şi chiar au egalat la 6, profitând şi de două aruncări de la şapte metri ratate de HC Zalău. Egalitatea a durat, însă, doar câteva…

Mai mult...

Locuri de muncă 24.02.2021

*** Angajăm în confecţii metalice sudor şi lăcătuş, execuţie, montaj în teren şi muncă la înălţime. Necesară experienţa de minimum 1 an în confecţii metalice. Avantaj permis de conducere. Salariu atractiv. Telefon 0748763398. *** ANGAJĂM INGINERI CCIA PENTRU ŞANTIERUL ZALĂU. Detalii la telefon: +40 (728) 288 827 sau e-mail: personal@cona.ro. *** S.A.D.P Zalău organizează în data de 16.03.2021, ora 10:00 concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a următoarelor posturi contractuale vacante: • 1 post contractual de șef birou grad II în cadrul biroului Management trafic; • 1 post contractual de…

Mai mult...