Băuți și fără permise – o “modă” pe șoselele din Sălaj

Două persoane, un clujean și un sălăjean, s-au ales cu dosare penale de la polițiștii din județ. Motivul? Una a condus autoturismul, deși avea permisul suspendat, iar cealaltă se afla la volan sub infuența băuturilor alcoolice. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, primul dosar a fost întocmit de poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Sânmihaiu Almaşului, în cursul zilei de marți, 23 februarie, când un şofer din judeţul Cluj a fost oprit pentru control, în jurul amiezii, în timp ce conducea autoturismul prin localitatea Românaşi. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că acesta are permisul de conducere suspendat din data de 17 februarie, pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere. Al doilea dosar a fost întocmit de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Jibou, în seara aceleași zile, când un bărbat din comuna Cristolţ a fost identificat în trafic, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal, iar la testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de  0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. “În ambele situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale, iar la finalizarea cercetărilor acestea vor fi înaintate la parchet cu propuneri legale”, au precizat prezentanții IPJ Sălaj.

Leave a Comment