Ne-am luptat, am câştigat: Cinematograful SCALA şi Planetariul intră în linie dreaptă!

Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Zalău desfăşurată joi, la sediul Primăriei, a adus pe masa consilierilor locali un proiect important pentru comunitate: aprobarea predării obiectivului „Cinematograf Scala” Ministerului Dezvoltării, în vederea începerii lucrărilor de reabilitare a acestuia. În ciuda eforturilor autorităţilor susţinute pe parcursul unui an, acest proiect pe care îl aşteaptă toţi locuitorii municipiului nu a reuşit până acum să capteze atenţia acestui minister, de fiecare dată ivindu-se noi piedici sau neînţelegeri ce amânau la nesfîrşit demararea lucrărilor. Proiectul de hotărâre a fost votat astfel încât, odată…

Mai mult...

Extinderea cimitirului din Zalău rămâne o soluţie temporară

Dezbaterea publică a proiectului prin care Primăria Zalău doreşte extinderea cimitirului din municipiu nu s-a lăsat cu scandal, participanţii la dezbatere înţelegând, în cea mai mare parte, necesitatea acestui proiect şi încercând să colaboreze cu autorităţile. Viceprimarul Nicolae Fazakas, cel care a fost desemnat de primarul Ionel Ciunt să preia această problemă sensibilă, a explicat, împreună cu proiectantul arhitect Corneliu Zebacinschi, celor veniţi la dezbatere ce se doreşte prin acest proiect, care sunt suprafeţele care intră în discuţie şi ce posibilităţi sunt pentru ca cei care au proprietăţi pe terenul…

Mai mult...

Tradiţia e de partea noastră

România – Polonia este, fără doar şi poate, meciul sfârşitului de an pentru fotbalul românesc. Este partida care poate să-i menţină pe „tricolori” cu şanse reale la calificare sau să-i ducă într-o zonă „fierbinte” a grupei. Belodedici, prezent miercuri seara la Cehu Silvaniei pentru un meci demonstrativ, a afirmat că suntem deja într-o zonă periculoasă, iar jocul cu polonezii a devenit unul crucial. Avem tradiţia de partea noastră. România nu a fost învinsă de 27 de ani de Polonia, din aprilie 1989, când am cedat cu 1 – 2 la…

Mai mult...

O echipă de fotbal din Debrecen va evolua la Crişeni

Sâmbătă, începând cu ora 13, terenul de fotbal din Crişeni va găzdui partida dintre Old-Boys Armătura Zalău şi o formaţie din Debrecen. Va fi o partidă comemorativă, în memoria fostului preşedinte al Clubului Armătura Zalău, Suciu Patriciu, dar şi a fostului component al echipei de fotbal, Mate Arpad. Evenimentul se desfăşoară la iniţiativa antrenorului Vasile Stâncel, unul dintre cei mai valoroşi jucători care au evoluat la Armătura Zalău.

Mai mult...

Două meciuri în două zile pentru Volei Municipal

Volei Municipal Zalău va susţine două partide oficiale la finalul acestei săptămâni, ambele pe terenul Unirii Dej. Prima dispută este programată sâmbătă, la ora 17, contând din cadrul etapei a VII-a a Diviziei A1, iar al doilea meci va avea loc duminică, începând cu ora 14, tot în Sala Sporturilor din Dej. A doua dispută dintre cele două formaţii reprezintă manşa tur din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, meci care ar fi trebuit să se dispute miercuri, 16 noiembrie. Conducerile celor două cluburi au ajuns la o înţelegere…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „Modificarea datei de disputare a meciurilor ne dă peste cap tot ciclul de pregătire”

Până în urmă cu câteva zile, meciul dintre HCM Râmnicu Vâlcea şi HC Zalău, din cadrul etapei a X-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, era programat să se desfăşoare sâmbătă, începând cu ora 16. Data disputării au fost, însă, modificată în cursul zilei de marţi, jocul urmând să se desfăşoare duminică, tot de la ora 16. Nu este prima dată când are loc o astfel de modificare cu doar câteva zile înainte de disputarea unui joc al Zalăului, iar managerul Gheorghe Tadici consideră că asemenea schimbări dau peste cap…

Mai mult...

An dezastruos pentru apicultorii sălăjeni

Producţia de miere înregistrată în 2016 la nivelul judeţului Sălaj a fost cea mai slabă din ultimele două decenii, în condiţiile în care a reprezentat abia 20 la sută din cea oţinută în anii anteriori, se plâng apicultorii sălăjeni. Aceştia s-au întâlnit joi, 10 noiembrie, la Consiliul Judeţean Sălaj, pentru a discuta problemele şi provocările actuale ale apiculturii, la eveniment fiind invitaţi şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, precum Direcţia Agricolă sau Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Crescătorii de albine au pus producţia slabă pe seama…

Mai mult...

FC Zalău, în faţa celei de-a opta victorii a sezonului

FC Zalău nu a mai pierdut niciun meci în Liga a III-a din data de 9 septembrie, când a fost învinsă pe teren propriu cu scorul de 0 – 1 de Gaz Metan II Mediaş. Formaţia pregătită de Constantin Olariu şi Cristian Oros pierduse şi jocul din prima etapă, tot cu scorul de 0 – 1, pe terenul formaţiei sibiene, FC Hermannstadt, care ocupă fotoliul de lider în serie. Pentru „alb-albaştrii” au urmat opt partide fără înfrângere, în care au obţinut şapte victorii şi o remiză. Echipa de la poalele…

Mai mult...

A alimentat la un Peco din Şimleu şi a “uitat” să plătească

Poliţiştii şimleuani au identificat miercuri, 9 noiembrie ., autorul într-un dosar penal rămas cu autor necunoscut. În fapt, în data de 20 iulie a.c., un bărbat de 33 de ani, din Oradea, a alimentat dintr-o Staţie Peco de pe raza Oraşului Şimleu Silvaniei fără a achita contravaloarea carburantului. Prejudiciul în valoare de 239 lei a fost recuperat. Tot miercuri, poliţiştii Postului de Poliţie Mirşid au identificat doi tineri din Derşida, care în data de 28 octombrie a.c., au pătruns într-un imobil de pe raza comunei de unde au sustras suma…

Mai mult...

Ansamblul „Someşul” din Jibou, aplaudat şi lăudat de autorităţile sibiene

Ansamblul “Someșul” din oraşul Jibou, condus de Mihai Petriş, împreună cu “Nănașii”, au participat la ediţia a XIII-a a festivalului „Marţian Negrea” Valea Viilor, judeţul Sibiu. Este pentru a doua oara în ultimii trei ani, când renumitul ansamblu sălăjean vine în Valea Viilor – sit UNESCO, și la fel sau chiar mai bine dacât prima dată, au oferit o reprezentaţie de înalta ținuta cultural-artistică, ceea ce pe mine, ca primar al acestei comunităti m-a facut sa fiu foarte “nealcoș” cu sălajenii mei şi doresc să le aduc pe această cale,…

Mai mult...

Dacă nu ai absolvit 11 clase, nu poţi dobândi permisul de conducere auto

Guvernul vrea să reducă la jumătate numărul deceselor rezultate din accidente rutiere, în următorii ani ani, astfel încât, doar persoanele care au absolvit 11 clase vor putea avea dreptul de a se înscrie în examenul de obţinere a premisului de conducere auto. Interdicția eliberării carnetului de șofer auto pentru persoanele care nu au cele 11 clase va fi introdusă de Executiv printr-un act normativ care va schimba actuala legislație rutieră. Astfel, Executivul și-a propus să completeze legislația în domeniu cu norme care să facă posibilă, acolo unde situaţia evenimentelor rutiere o…

Mai mult...

Angajatorii pot scăpa de obligaţia depunerii unei declaraţii la Fisc

Proiectul de ordonanță de urgență aflat în consultare publică la Ministerul Finanţelor şi care prevede mai multe modificări ale Codului Fiscal propune şi eliminarea obligației angajatorilor de a depune anual declarația fiscală 205. Plătitorii de venituri din salarii (angajatorii) vor fi scutiți, începând de anul viitor, de depunerea declarației 205 până în ultima zi a lunii februarie. Asta în condițiile în care angajatorii deja sunt obligați să depună declarația unică 112. “Prevederile actuale privind obligațiile declarative ale plătitorilor de venituri cu reţinere la sursă, generează confuzii în ceea ce privește…

Mai mult...