Două meciuri în două zile pentru Volei Municipal

Volei Municipal Zalău va susţine două partide oficiale la finalul acestei săptămâni, ambele pe terenul Unirii Dej. Prima dispută este programată sâmbătă, la ora 17, contând din cadrul etapei a VII-a a Diviziei A1, iar al doilea meci va avea loc duminică, începând cu ora 14, tot în Sala Sporturilor din Dej. A doua dispută dintre cele două formaţii reprezintă manşa tur din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, meci care ar fi trebuit să se dispute miercuri, 16 noiembrie. Conducerile celor două cluburi au ajuns la o înţelegere să susţină partida din cupă la o zi după cea din campionat, pentru a nu fi nevoiţi jucătorii zălăuani să se deplaseze la Dej după numai câteva zile de la partida din campionat.
Vicecampioana României ocupă locul doi înaintea duelului din campionat, în timp ce dejenii se situează pe poziţia a noua, cu două victorii şi patru înfrângeri.
Programul complet al etapei a şaptea: Tricolorul Ploieşti – Universitatea Craiova, Arcada Galaţi – Steaua Bucureşti, Unirea Dej – Volei Municipal Zalău, Universitatea Cluj – Ştiinţa Explorări Baia Mare, CSM Bucureşti – Ştiinţa Bacău, Volei Club Caransebeş – Volei Municipal Piatra Neamţ.

Leave a Comment