Ansamblul „Someşul” din Jibou, aplaudat şi lăudat de autorităţile sibiene

Ansamblul “Someșul” din oraşul Jibou, condus de Mihai Petriş, împreună cu “Nănașii”, au participat la ediţia a XIII-a a festivalului „Marţian Negrea” Valea Viilor, judeţul Sibiu. Este pentru a doua oara în ultimii trei ani, când renumitul ansamblu sălăjean vine în Valea Viilor – sit UNESCO, și la fel sau chiar mai bine dacât prima dată, au oferit o reprezentaţie de înalta ținuta cultural-artistică, ceea ce pe mine, ca primar al acestei comunităti m-a facut sa fiu foarte “nealcoș” cu sălajenii mei şi doresc să le aduc pe această cale, mulțumiri. Îmi amintesc şi acum cu placere, când formaţia artistică din satul meu natal- “Haba” de la Starciu ne-a facut de asemenea onoarea de a accepta invitaţia noastră și de a ne incânta cu aceste obiceiuri străvechi pe care şi noi, cei din Valea Viilor încercăm să le reînviem în cadrul “Şezătorii din Grui” organizate la ultimele patru editii ale festivalului. În urmă cu 13 ani, festivalul „Marţian Negrea” s-a născut din dorinţa comunităţii de a aniversa – anual – un înaintaş, devenit celebru, prin propria-i activitate. Toţi vorumlocenii sunt de acord că omul şi compozitorul Marţian Negrea îi reprezintă, participând cu mic şi mare, la o sărbătoare care a devenit a întregii comune. Planificată a se ţine – de regulă – de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril – evenimentul este unic în judeţul Sibiu; deşi la nivel local şi judeţean ne putem mândri cu o serie de personalităţi culturale de renume naţional (chiar mondial), nicio localitate nu a dedicat unei personalităţi un festival, majoritatea rezumându-se la organizarea de expoziţii sau conferinţe. Fiind organizat toamna, Valea Viilor nu confundă sărbătoarea cu un festival al recoltei sau cu festivalurile produselor agricole de sezon. Încă de la început s-a dorit ca festivalul să-şi păstreze o linie distinctă, clară, fiind dedicat conservării memoriei marelui compozitor, fiu al satului intrat în patrimoniul imaterial al personalităţilor naţionale. Mulţumim ansamblului din Jibou şi îl aşteptăm să revină pe Târnave ori de câte ori doreşte, exemplul lor de dăruire şi profesionalism încântând pe toţi cei prezenţi la spectacolele lor.

Avram Ilie Pinte
Primarul comunei Valea Viilor – Sibiu

Leave a Comment